Urmaresc topicul de cand s-a deschis.
Ma regasesc in fiecare mesaj cate putin. Asa este viata, cu bune si rele.
Faptul ca fac totul in casa cred ca spune multe. In parte, regret faptul ca am renuntat la serviciu (lucram de 16 ani) cand Ana a inceput clasa intii. Eu sunt acasa si nu pot fi obosita.
Acum ca am reusit sa o aduc pe Ana la media 8,56 este o performanta pentru ea. Pentru multi poate este o medie mica, dar, pentru ea este destul de mare. In cinci ani de scoala a fost la o singura sedinta, in clasa intii.
Multumesc nu mi-a spus niciodata.
Cred ca astea spun destul de multe. Sunt legata de copii si ei de mine.
Eu ii acord o oarecare libertate Anei. Din partea lui, nici la baie n-ar lasa-o singura (glumesc!).

Este frumos sa multumesti pentru un cuvant bun?
Eu as raspunde tot cu o intrebare.
Cand spui un cuvant bun astepti sa ti se multumeasca?

Maria, punct ochit, punct lovit! Nu degeaba spune Bica ca esti o inteleapta.

Cand spui un cuvant bun astepti sa ti se multumeasca?
Nu, eu nu astept sa mi se multumeasca, dar eu multumesc pentru ca asta mi-i firea.

Pupici multi si dulci.

Cristina, sa nu exageram, am si eu inca multe de invatat.

Modesta, cum te stiu, dintotdeauna.

Pupici multi si dulci.

Multumesc Cristina.
O imbratisare si de la mine.

Nici eu nu astept un multumesc, dar macar sa se vada ca este multumit.
Pupici.

Maria, si eu iti rapund la intrebare ca si Cristina. In plus, cand am deschis acest topic, nu neaparat asteptam eu personal multumiri de la cele carora le faceam un compliment, ci in general mi-as fi dorit sa se considere atatea cuvinte frumoase cate se spun aici. Pe acest forum sunt atatea persoane minunate incat mi se parea corect totusi sa li se raspunda in acelasi mod.

Georgeta, te respect si te admir. Sa nu-ti para rau ca stai acasa ca sa ai grija de fetita ta. Cred ca este timpul cel mai bine investit. Cand eu am avut primul copil, inca nu ma simteam pregatita sa las toata treaba pe care o aveam la firma, am avut multe conflicte interne in legatura cu acest aspect. Daca stateam putin la firma, ma simteam vinovata ca nu stau cu bebelusul, daca stateam cu el simteam ca-mi neglijez cariera. Cu toate astea, acum dupa aproape cinci ani ma simt mai echilibrata in acest sens. Mi-am dat seama ca timpul trece zburand si ca orice moment din viata copiiilor este unic si nu se mai intoarce. Lucrez in continuare, dar prioritari sunt copiii si-mi pare bine sa-i vad si pe ei atasati de mine.

Mi se pare excelent faptul ca ai vazut ca timpul cu fetita ta a dat si rezultate benefice. Te felicit pentru asta.

Va pup pe toate si sa aveti o zi senina.

Danuta, nu sustin ca detin adevarul suprem. Nimic, in afara de o anume experienta. Dar, in prima mea tinerete, cand mi se intampla sa incerc sentimentele descrise de tine, mai sus, le separam. Cedric o sa se faca bine datorita grijii tale de mamica.
Sotul. Cauta in inima ta si vezi daca nu este orgoliul tau. Eu, la varsta ta, pateam mereu asa. Ma incarcam de dorintele mele, uitand sa le pun in balanta si pe cele ale sotului. Pur si simplu nu vroiam sa i le iau in seama si asa ma incrancenam singura si chiar sufeream (in tacere). Incetul cu incetul, am realizat ca, de fapt, orgoliul meu era cel ma incita sa nu cedez. Cand, in fine, mi-am invatat lectia (ce pacat ca nu am avut pe nimeni ca sa-mi deschida ochii!), aveam ani de suferinta inutila in spate.
Sa nu ti se para ca tin cu ursul, dar, mai mereu trebuie sa luam in calcul ca barbatii sunt diferiti de noi.
Iti trimit doar gandurile mele cu liniste si pace pentru inima ta.

Danuta, nu-ti cunosc problemele, dar inteleg din cuvintele pe care le-ai scris ca esti foarte ingrijorata. Cum am putea sa te ajutam decat cu sprijinul nostru moral, ganduri si rugaciuni ce le trimitem spre tine si familia ta. Este nevoie ca in asemenea momente sa fii tare, asa vei trece mai usor peste.
Te imbratisez si scuza-ma daca am indraznit.