Profit de ocazie si va trimit o fotografie cu Rox si una cu Fetita Fetitelor.
Va imbratisez cu drag.

Danuta, sunt foarte dragute animalutele tale. Ma bucur sa intalnesc si sa cunosc oameni cu suflet mare si cu multa dragoste pentru aceste necuvantatoare. Au si ei suflet asa cum avem si noi.
O imbratisare calda iti trimit.
Doina, nu am putut sa ma uit la filmulet si nici nu vreau, mi s-ar intipari in minte si nu as putea scapa de acel cosmar.
Otilia, Toto al tau este o scumpete. Ce mandru sta el acolo pe fotoliu!

Doi na, am stat deoparte de acest topic, dar citind cele scrise de tine mi s-a strans inima de durere. Imi plac animalele, nu pot sa spun ca sunt o mare iubitoare asa cum esti tu, dar in acelasi timp nu as putea sa vad un caine suferind fara sa am o strangere de inima. Imi este greu ca mama sa vad o multitudine de caini in fata blocului, caini care uneori devin violenti si pun in pericol pe copii care se joaca in preajma lor, dar nu stiu daca as putea sa lovesc vreunul din ei. Incerc sa-mi educ copii sa nu loveasca animalele, dar sa se si fereasca de cele fara stapan. Le explic faptul ca un caine devine agresiv deorece el percepe altfel joaca copiilor si nu fac altceva decat sa se apere. Pana acum nu am avut "incidente" majore cu cainii din fata blocului si sper sa nu traiesc o astfel de experienta. La tara la mama-soacra am 4 caini mari si inca 5 puiuti de cateva saptamani. Cert este ca am sa le caut stapan, nu am sa ii las de izbeliste pe ulitele satului.

Te admir pentru ceea ce faci. Daca noi nu ne putem implica asa ca tine, nu inseamna ca trebuie sa fim violenti cu animalele sau ca trebuie sa blamam persoanele care fac acest lucru. Ceea ce faci tu nu este un lucru rau si nici inutil. Intr-o zi vom ajunge (poate) sa avem si noi putin respect pentru animalele de langa noi (oare care sunt aceste animale?)

P.S. Nu m-am uitat la filmulet. Nici nu vreau sa-l vad.

Doi na, oameni ca tine fac lumea mai frumoasa si iti multumesc pentru asta.
Te felicit din tot sufletul pentru cat de mult ajuti animalele. Pe viitor si eu am sa ma implic activ in vreo asociatie. Acum nu pot pentru ca am copiii mici si ajut cat pot adoptand animale pentru mine sau ajutand sa le gasesc un stapan.

"Buba" pe care o am eu aici in Morelia, orasul meu, este Controlul canin, un loc unde se aduna in special cainii de pe strada, cum s-ar spune hingherii. Nu se omoara animalele decat cu injectie, dar ma doare pentru ca nu se lasa majoritatea animalelor vii mai mult decat trei zile cat se stipuleaza in regulament. In plus, ceea ce este si mai dureros este faptul ca se permite "imprumutul biologic", adica se dau animale studentilor la Veterinara sau Medicina sa faca operatii pe ei, operatii din care nu mai ies vii, va inchipuiti de ce.
Eu am adoptat deja de doua ori de acolo si am mai gasit stapani inca pentru cativa caini si pisici. Este ceva foarte dureros sa vezi acele suflete in custi cum te roaga cu privirea sa-i scoti de acolo.
Nu vreau sa te indurerez si mai tare, Doi na, cu aceasta poveste, insa va povestesc si realitatea mea de aici.

Eu cred ca nu merita sa te intristezi pentru ceea ce a spus o persoana, cred ca suntem mai multe cele care avem o constinta cu privire la animale.

Karmen, iti multumesc frumos pentru cuvintele tale. Singura mea tristete este ca nu am noroc sa-mi dureze in timp animalele. Din varii cauze mi-au murit, dar nu pierd speranta ca intr-o zi sa am o "formatie" completa de caini si pisici pentru mult timp. In curand, am sa ma mut intr-un loc foarte sigur pentru animale. Eu iubesc la nebunie animalele, am adus aici si un motan din Romania!

Cristina, ai dreptate, un caine pe care nu-l cunosti poate fi imprevizibil.

Va imbratisez cu drag, sa aveti o zi buna alaturi de prietenii vostri imblaniti.

Buna seara
Va scriu acest mesaj, probabil ultimul care va fi postat de mine pe acest forum.
Se pare ca sunt perceputa ca o persoana fara suflet, o adevarata Cruela (domana din 101 Dalmatieni) pentru ca imi doresc sa nu ma mai simt ca in jungla in Romania.
Voi incepe cu niste raspunsuri: da, chiar ma rog la Dumnezeu inainte sa ma culc, si rar, ce-i drept ma mai duc si la biserica.
Am inceput sa ma rog sa nu fiu muscata.
Cred ca in Dumnezeu, dar si in puterea oamenilor de a nu sta cu mana in san si de a isi accepta soarta.
Motivul pentru care imi doresc cu disperare eutanasierea cainilor fara stapan este frica teribila de aceste animale imprevizibile, dorinta de a pleca linistita la munca fara sa fiu inconjurata de o haita de 10 caini, dorinta de a duce gunoiul linistita, de a ma plimba cu bicicleta, de a face sport in parc fara sa fiu agresata de aceste animale.
Astazi m-am intors dintr-o excursie de o zi de la lacul Vidraru si am ramas profund dezgustata de un eveniment neplacut din zona: in momentul in care am coborat din autocar, de fiecare data am inconjurati de caini care practic mai nu se suiau pe tine cand te vedeau cu ceva in mana, fie ca era vorba de un popas la benzinarie, la restaurant sau chiar la debarcaderul de la baraj. Sotul meu a fost la un pas sa fie muscat de un caine de 1 metru, care in momentul in care a primit de 2 ori "Mars" ca nu mai scapam de el, a inceput sa maraie urat la sotul meu si chiar sa devina amenintator. Mi-e pur si simplu lehamite de situatia asta. M-am saturat pana la disperare sa nu pot sa ma plimb linistita pentru ca trebuie sa fiu urmarita de o haita de caini necastrati, cu pui, cu purici.
Ne-am plimbat intr-o sambata pe Lipsani, am intrat pe o straduta sa ne bucuram de vremea frumoasa si de terasele din jur si bineinteles ca am trecut pe langa un santier unde erau in "gestiune" 7 caini intarati de mama focului. Latraturi, lume pur si simplu infricosata si nemultumita de situatie.
Nu am vizitat multe tari straine, doar Anglia si Germania. Am fost placut impresionata sa ma pot plimba linistita, fara sa vad macar nici un caine vagabond.
Ca fapt divers cred ca am dreptul sa ma odihnesc noaptea fara sa aud de fiecare data un concert de latraturi, cred ca am dreptul sa imi scot viitorii copii la plimbare fara sa fiu inconjurata de maidanezi, cred ca am dreptul sa ma duc la piata fara sa iau purici de la maidezii de acolo si cred ca am dreptul sa cred ca am mai multe drepturi decat un caine.
Nu doresc decat civilizatie. Daca doream animale fara stapan in jurul meu ma duceam sa traiesc in padure.
Situatie maidanezilor este foarte delicata, este scapata de sub control si cere o masura radicala.
Imi voi sterge contul de pe acest site, imi voi lucra in continuare goblenul linistita.
Ma declar propund dezamagita si jignita si nu pot decat sa va urez doua lucruri: sa va fereasca Dumnezeu sa va muste vreun maidanez si spor la cusut in continuare.

Dina, tu ce ai facut, in afara de faptul ca strigi eutanasiere si ca esti de acord cu atrocitatile impotriva animalelor, ca sa dai o mana de ajutor?
Pe mine, personal, m-a deazamagit atitudinea ta impotriva unui om care face un ceva. Caruia nu i se poate reprosa ca nu a avut un copil in brate, ca are pensie platita degeaba de stat, ca nu a ingrijit un batran, ca nu are grija de o gradina.
Este usor si tipi si sa dai din picioare ca un copil, calcand in picioare sentimentele unui om care incearca sa faca ceva. Poate chiar sa coasa un goblen, cum spunea Doina, undeva. Mai greu este sa lipesti cicatricele facute in inima ei. Ea nu a te-a acuzat. Te-a intrebat ce ii reprosezi.
Ca lupta pentru o cauza?
Doina, eu cred ca faci un lucru bun implicandu-te.
Daca toti am face un pas inapoi spunand eu nu ma implic, tara asta ar fi o cloaca de gunoaie (nepotul meu este implicat intr-o actiune ecologica de curatare a padurilor), un desert fara copaci (cumnatul meu este implicat in voluntariat in acest sens), locuri fara istorie (sotul meu a facut un mic muzeu intr-o zona rurala cu potential turistic, pe banii nostri) etc.

Doi na, iti multumesc frumos pentru cuvintele tale dragi si imi pare bine sa intalnesc o persoana luptatoare pentru animale asa cum imi place mie sa ma consider.

Dina, imi pare rau sa aud de decizia ta si sper sa nu fie irevocabila, cred doar un singur lucru: ai fost drastica in comentariul tau initial. Consider ca ar trebui sa analizezi putin atitudinea ta asa cum ti-o comenteaza de o maniera atat de amabila, Mihaela.

Mihaela, cred esti psiholog, mi-a placut foarte mult comentariul tau, mi-ai dat impresia unei persoane foarte inteligente si imi pare bine sa te cunosc.

Ileana, putin cate putin din fiecare participare a noastra putem construi un viitor mai bun pentru copiii nostri. Imi pare foarte bine sa aud de familii ca a ta care se implica activ pentru o viata mai buna.
Eu sunt o persoana pozitiva in acest sens, desi traiesc intr-o tara care este macinata acum de narcotrafic si sechestre. Eu sunt comerciant si nu vreau sa va povestesc de stressul in sine numai de a raspunde la telefon, cand nu stii cine este la celalalt capat al liniei, - daca primesti vreo amenintare sau nu. Este si foarte multa coruptie, multa ignoranta, multa contaminare. Cu toate acestea, se fac si multe lucruri bune, lucruri in care putin cate putin vreau sa ma implic si eu.
Trebuie sa avem multa speranta si multa constiinta de sine, sa facem bine, aici includ si problema animalelor, asa cum am mai mentionat (sterilizare si adoptie).

Cainii nu sunt dusmanii nostri, - noi am dat curs acestei situatii de a avea animale fara control pe strazi unde, asa cum spune draga de Doi na, nu este locul lor. Trebuie sa ne responsabilizam pentru ei asa cum ne-am face griji pentru niste copii orfani, pentru ca asta sunt animalele de pe strada.

Va imbratisez cu drag gargaritelor si sa aveti o zi frumoasa.

P.S. Doi na, iti multumesc ca ai deschis acest topic.

Mihaela, prin cuvintele tale imi dau seama ca esti o persoana deosebita. Imi pare bine ca ai avut curajul sa ai copiii in mijlocul atator obligatii profesionale. Eu cred ca ei sunt motorul vietii noastre si ne aduc mai mult noroc in viata. De cand s-a nascut primul meu baietel, mi-a mers foarte bine, multumesc lui Dumnezeu.

Eu cred ca ar trebui sa continui macar cu munca in cabinetul particular. Intotdeauna lipsesc doctori cu o experienta veritabila ca a ta. Cunosc o doctorita pediatra aici, imi imaginez eu cam de aceeasi varsta cu tine, datorita careia copiii mei sunt sanatosi acum. Nu spun ca nu se mai imbolnavesc ei, insa ea imi recomanda tratamentul adecvat. Cu Albert, primul copil, am avut multe probleme de sanatate datorita faptului ca un asa zis specialist mi-l diagnosticase ca astmatic si cu alergie la orice, chestie totalmente falsa.
Multumesc lui Dumnezeu, ne-am dat seama la timp ca nu era bun acel tratament si de atunci nu am mai avut probleme grave cu el, mai ales de cand am cunoscut aceasta doctorita. Alt doctor imi recomandase pentru bebelusul meu nou nascut un medicament mortal pentru el.
In fine, nu ma lungesc mai mult, te felicit din suflet pentru noul rol de bunica. O sa fie o experienta minunata.

Iti multumesc pentru cuvintele tale atat de frumoase.

Te imbratisez cu drag.