Voi ma ajutati mult in fiecare zi sa le fac pe toate.
Ma gandesc la voi si prind forta.
Mireille, de multe ori cheful ma lasa si pe mine, asa ca atunci imi iau goblenul n mana si pentru o jumatate de ora uit de toate. Dupa aceea, o iau de la capat cu toate. Uneori ma mai lasa si puterile.

Va imbratisez cu drag.

Sfantul Ioan se iveste pe panza ta, Raluca atat de frumos. Mult spor iti doresc in continuare desi observ ca nu duci lipsa de el.

Incet, incet goblenul prinde viata.
Spor la cusut, gargarita super-femeie.
Pupici

Un nou episod, gargarite dragi:



Pentru mine, de acum incepe greul pentru ca nu prea am rabdare la cusut cu aceeasi culoare prea mult.
Dar trebuie sa ma ambitionez sa il termin repede.

Pupici

Ralu, este ireal de frumos. Stiu ca este plictisitor la fond, dar la ore tarzii in noapte merge de minune. Iti mai odihnesti ochii cand nu urmaresti diagramele.
Aripioare la ac si ai sa vezi ca il termini fara sa iti dai seama.

Adriana, daca ai sti cat imi doresc ca macar o ora sa rezist in plus, seara. Din pacate, treburile prin casa se termina pe la 22.30, dupa care imi fac un dus, iar cand ies este deja aproape 23.00, iar ochii mei sunt franti si tare se mai inchid de somn.
Poate va veni si vremea cand voi reusi sa stau macar o ora in plus, seara.

Pupici

Ralu, esti sigura ca nu l-ai pictat? Tare frumos a mai iesit. Cat despre fond, il dai tu gata pana la urma. Cateva plimbari in parc cu Dario si gata goblenul.

Cum te inteleg, Ralu. Si eu as vrea sa mai rezist seara, macar cateodata. Sotul este schimbul trei si as mai putea sa stau, dar sunt franta.

Ralu, nici mie nu-mi place sa stau prea mult la o culoare. Dar, cum ai spus tu, gandindu-te la noi prinzi forta.
De aceea suntem in aceasta gradina minunata, sa ne sustinem una pe cealalta.
Pupici dulci tie si lui Dario.

Nico, pot doar sa iti spun ca in realitate culorile sunt mult mai frumoase, sunt nuante de rosu aprins pe haina.
Te cred si pe tine. Eu pana la 10 luni ale lui Dario cand au venit aici parintii mei pentru o luna, nu am cusut nimic. Abia reuseam sa fac ceva in plus. Acum, gandindu-ma la ce am tras, ma admir, dar parca toata oboseala de atunci acum o simt.
Au sa treaca lunile de nici nu stii cum si va fi mai bine.

Pupici

Carmen, asa este. Ma gandesc la voi si parca ma impulsionez sa stau infipta pe fotoliu si sa cos, atunci cand apuc.
Multumesc de incurajari.

Pupici