Danuta si mie imi este dor de tine. Am citit in alt topic ca esti trista, ce s-a intamplat? Sper ca nu este nimic grav si ca se poate rezolva.
Eu nu pot sa iti spun ca sunt bine. Am intrat in intr-o stare foarte proasta si am facut si o criza de nervi de fata cu Andrei si mama lui. Am cerut un pic de liniste si de ieri tot stau singura si ma gandesc. Simt ca nu mai am nici o putere, ca nimic nu se mai poate rezolva. Nu mai suport atat de mult stres, mereu sunt nervoasa, tip la toata lumea si de asta mi-am dorit sa stau singura cateva zile.
Am crezut ca am gasit solutii si ca, cu putin efort si cu sacrificii (din partea tuturor) se va rezolva tot. Vorbisem cu toti, Andrei era multumit, era fericit ca vom iesi la suprafata si a ramas sa merg sa vorbesc cu mama lui sa vedem ce parere are.
Eram plina de speranta, mai ales ca parintii mei sunt de acord sa renunte la tot ce au muncit o viata, pentru mine. Cand am ajuns fata in fata si am inceput sa ii spun ce solutii am, mi-a spus ceva si am simtit ca imi fuge pamantul de sub picioare. In principiu a realizat ca alta solutie nu are, mai ales ca acusi trebuie sa achite acel credit, dar singura ei nemultumire era ca, se muta prea departe de serviciul ei. Practic ar fi o distanta de 45 de minute, dar mi s-a parut penibil acest motiv si am rabufnit.
Apoi mi-a zis ca nu poate sa faca nimic pana nu isi trece apartamentul pe numele ei sau al lui Andrei. Aici a fost picatura care a umplut paharul si am facut o criza de nervi, de care imi pare rau. I-am spus ca, de 6 luni tot vrea sa faca acest lucru si ca nu stiu ce tot asteapta, mai ales ca sunt aceste greutati pe capul tuturor. Am descoperit ca este genul de persoana care, sta asa si nu face nimic, merge pe ideea ce o fi o fi. Adica nu vad la ea sa se zbata sa rezolve problemele si am inteles ca asa a fost dintodeauna. S-a multumit cu ce a avut si nu a facut niciodata nimic mai mult.
Ca sa intelegi mai bine, este un apartament cu 4 camere care trebuie neaparat vandut si inca este pe numele tatalui ei, care a murit in aprilie anul acesta. Din el trebuie achitat un credit mai mare de 10 mii de euro, plus ca are un frate care isi vrea partea din mostenire.
Am gasit un ajutor din partea alor mei, practic ei au fost cei care au gasit solutii si m-am suparat cand am auzit ca nu ii convine ca se muta departe de servici. Eu inteleg ca este greu dar, atata sacrificiu ar putea si ea sa faca, mai ales ca ai mei sunt dispusi sa faca sacrificii si mai mari. Solutiile pe care le aveam erau pentru un viitor impreuna linistit, nu i-am propus sa stea singura. De asta m-am suparat, deoarece am ganduri bune si vreau sa fac tot posibilul sa scape ei de toate astea.
Intr-un final dupa ce am zis tot ce am avut pe suflet, a realizat ca a gresit, mi-a dat dreptate si deja am vazut ca a luat unele masuri. Binenteles ca nu am avut curaj sa ii spun ca: chiar nu poate face atata sacrificiu? Acest lucru i l-am zis lui Andrei si l-am simtit tras in doua parti, intre mine si ea.
Atunci a fost momentul in care m-am intors si am plecat. Eu inteleg ca nu poate sa o lase singura, nici macar nu am cerut acest lucru si el stie asta. Dar nu mi s-a parut corect, ca din partea ei sa nu vad nici un sacrificiu. Oare gandesc eu rau, i-am cerut un asa greu lucru? Doar este un sacrificiu pentru ea si pentru baiatul ei.
Tin foarte mult la ea si stiu ca este o persoana buna si iubitoare, dar acest lucru m-a socat pur si simplu.
Nu vreau sa va plicisesc dar m-ar ajuta tare mult si parerea altcuiva. Daca am gresit eu sau nu?

Dana, imi pare bine sa aud de tine, chiar daca imi pare in acelasi timp rau sa aud ca ai probleme. Iti dau toata dreptatea, desi incearca sa te mentii calma, pentru ca daca ne enervam, complicam si mai mult situatia. Ti-o spun eu, care simt ca la fel ca si tine, sunt mai impulsiva si vreau sa vad lucrurile rezolvate rapid.
Intr-adevar, situatia prin care treci trebuie rezolvata cat mai curand, pentru ca intre timp, imi imaginez eu, mai platiti si comisioane in plus la acel credit. Eu am angajate momentan doua credite bancare si caut cel putin sa platesc la timp ratele, daca nu si in mod anticipat, pentru a reduce cheltuielile derivate din credit. Chestia cu distanta este un pretext infantil, dupa parerea mea. Si cat despre convietuirea impreuna cu soacra sau parintii, cauta sa eviti acest lucru, locuiti voi doi, singuri, fara alte persoane, in masura posibilitatilor desigur.

In general, eu caut sa gandesc cat mai practic lucrurile si sa vad rezolvat totul rapid. Nu pot sa dau detalii amanuntite despre ceea ce mi s-a intamplat, a fost o cearta foarte urata intre mine si sotul meu, derivata din prea mult stress si neintelegere, lipsa de comunicare, poate. El este asa de tensionat, incat orice detaliu din partea mea il scoate din minti, asta pentru ca la magazin are de-a face cu tot felul de clienti, de situatii stresante. Cu toate acestea, nici mie nu mi se pare cinstit ca sa-si verse impotriva mea toata aceasta tensiune. Poate si eu l-am provocat, dar nu merita atat show din partea lui. In fine... acum stau ca pe o muchie de cutit. Singura solutie pe care o vad ar fi o terapie in doi cu un psiholog, pentru ca si el sa inteleaga ca are partea lui de vina. Pentru moment, m-a refuzat, desi imi promisese deja acest lucru. Dupa cum iti spuneam, gandesc practic si eu stiu ca este bine pentru amandoi sa fim impreuna, si nu despartiti.

Oricum, multumesc lui Dumnezeu, astazi s-au mai calmat lucrurile, tot eu am venit la el sa ne impacam si sa discutam situatia care s-a creat. Sa vedem ce o mai fi.
M-am simtit trista si pentru situatia cu Olivia, nu stiu daca o sa mai intre pe forum, nu am idee despre asa ceva.
Mai este o saptamana si pleaca inapoi in Romania parintii mei si acest lucru ma intristeaza pentru ca-mi pare rau ca n-am avut mai mult timp sa stau cu ei, a si plouat foarte mult, nu prea am putut sa iesim.

Cu speranta si gandire pozitiva totul se rezolva, ai si tu multa incredere in propriile-ti forte, vei vedea ca totul depinde de tine si ca totul va fi bine.
Te pup si iti doresc mult succes.

Dana, sper ca pauza pe care ai luat-o sa-ti fie de folos. Eu zic ca da. Si din proprie experienta iti zic sa nu incerci sa rezolvi situatii care nu sunt ale tale. Nu o sa-ti faci decat bube in cap si nu o sa ai niciodata liniste. Daca ai luat aceasta pauza incearca sa intelegi ce va tine impreuna, daca au ramas doar problemele sau mai este si altceva care va leaga. Cat de mult le vrei binele, cauta o solutie unde sa fie bine si pentru tine.
Iti urez mult noroc si sa gasesti linistea de care ai nevoie.
Danuta, intelege ca barbati nu gandesc la fel ca noi.

Dana, eu nu dau sfaturi pentru ca fiecare le stie pe ale lui, iar Maria mi-a exprimat punctul de vedere.
Vreau doar sa iti spun ca eu am avut patru joburi (acum am trei) ca sa pot sustine toate ratele la banca. Una din rate (cea mai mare) a fost facuta in numele unei cauze, asemnatoare cu a ta. Culmea este ca aceasta rata nu trebuia platita de noi. Dar stii tu proverbul acela: facerea de bine...

Danuta, torta ce se consuma rapid am fost toata viata. Au fost necesari muuulti ani ca sa realizez ca ard degeaba. Intrebarea pe care mi-o pun acum este daca a meritat sa ard asa.
Concluzia? Am imbatranit prea repede si m-am consumat inutil. Dar, ce si-i faci! Se pare ca niciuna nu scapam.

Fetelor, capul sus! Complicati-va viata cat mai putin ca acum este tinerete si maine este... varsta mea.

Dana, fii calma nu te consuma singura, nu vad rostul.
O zic din propria mea experienta, eu tot asa ca tine sunt vreau sa fac totul ca sa fie bine.
Dar cand ai langa tine persoane care trateaza totul cu indiferenta, ti se pune un nod in gat.
Iti doresc mult calm si sa ai grija de sanatatea ta.

Dana, incearca sa mergi la o biserica sa aprinzi o lumanare si sa te rogi la Maica Domnului. Nu stiu ca sa ti spun altceva.
Oricum, iti doresc tot binele din lume si fie ca Sfanta Fecioara sa ti apere familia.
Te imbratisez.

Danuta, Maria, Ramona, Mihaela, Elisabeta, va multumesc din tot sufletul. Zilele astea am citit ce mi-ati scris, nu am putut sa va raspund, desi am incercat. Am stat un pic singura , m-am plimbat si m-am gandit mult. Am analizat situatia pe toate partile.

Eu nu vreau sa rezolv problema altora, ci vreau sa ii indemn pe ei sa isi rezolve ei o data aceasta problema. Pentru ne dorim si noi sa facem o nunta, mai tarziu un copil si in situatia de fata nimic din toate astea nu este posibil.
Solutia mea era, ca dupa ce vinde acel apartament sa scape de toate datoriile (creditul si partea de mostenire a fratelui ei) si astfel sa scapam de tot.
Cu ce ramane dupa ce platesc toate astea si cu un mare efort de la tatal meu, sa ne fi ridicat o mica casuta, iar cu timpul am mai fi marit-o. Mi-a trebuit mult curaj sa ii spun tatalui meu ce problema au ei, dar spre surprinderea mea tot el a fost acel care s-a gandit si a gasit solutii. De asta m-am si suparat pe mama lui Andrei, adica parintii mei pot face mari sacrificii pentru noi, dar ea nu putea sa faca sacrificiu de a merge o distanta mai mare pana la servici. Cum puteam eu sa ma intorc acasa si sa le spun alor mei acest raspuns?
Danuta, nu este in plan sa stam cu parintii, ci doar cu mama lui, dar separat. Adica ei sa ii facem o camera si o bucatarie separata, cu intrare separata.
Eu nu vreau sa ma complic, daca as face acest lucru ar insemna sa ma mut la el, apartamentul sa ramana vesnic pe numele raposatului si sa ma tem in orice moment ca unchiul lui Andrei sa vina sa isi ceara mostenirea (actele apartamentului sunt la el). Iar toata viata sa muncesc sa platesc lunar, rate la acel credit care nu este am meu si nici nu m-am folosit de el. Asta inseamna ca nu as mai avea ce manca, nu ne-am permite sa ne casatorim nici sa crestem un copil. Nici macar nu indraznesc sa fac asa ceva pentru ca, inevitabil vor fi certuri si ne vom desparti.

Din partea lui Andrei am tot sprijinul, nici el nu a fost multumit de raspunsul ei si a ramas sa discute el cu ea. M-am suparat ca initial toata ideea mea a incantat-o, era fericita ca se va muta la curte si ca va scapa de datorii. Dar cand i-am spus si locul unde ne vom face casa mi-a raspuns: “Vai, Dana, dar eu am servici, ce fac? Nu pot sa renunt acum la el, dar nici sa plec atat de departe” . Servici din care nu i-a mai nimic, iar acea distanta este de 40-45 min de mers pe jos si cu autobuzul. Adica ii este mai usor sa stea o viata intreaga cu datorii decat sa parcurga aceasta distanta? Doar face acest sacrificiu pentru ea si pentru baiatul ei practic, ca sa poata si el sa isi construiasca o viata.
Va pup pe toate si multumesc.

Dana, tot asa as gandi si eu, dar, din pacate, ne este dat sa intalnim in viata si altfel de oameni. Sunt cei ce se gandesc in primul rand la ei.
Vezi, poate exista o posibilitate sa-ti faci planurile de viitor fara a include pe nimeni altcineva in viata ta (eventual, o garsoniera mica pentru mama prietenelui tau).
Esti un om cu picioarele pe pamant, ai parinti minunati si meriti ce este mai bun.
Scuza-ma daca ti-am parut abrupta si putin egoista.

Cornelia, iti multumesc, nu ai de ce sa iti cer scuze. De asta am si scris despre situatia mea pentru am vrut sa vad si alte pareri. Ma temeam sa nu fiu eu aia care sunt absurda si ca cer prea multe. Si eu m-am gandit la o garsoniera pentru ea, dar parca nu pot. Andrei si-a pierdut tatal anul si el si mama lui au suferit enorm si inca sufera. Nu pot sa fiu atat de egoista si sa il despart de singurul parinte pe care il mai are, pentru ca isi iubeste enorm mama. M-am pus in locul lui si nici eu nu mi-as lasa parintele singur. Si ma gandesc si la ea, dupa sot si-a pierdut tatal, nu ma lasa pe mine sufletul sa ii cer lui Andrei sa o lase singura. Stiu ca el ar suferi foarte mult.
Chiar scriam pe forum acum cateva zile, ca am o soacra buna, iubitoare si ca ma inteleg cu ea ca si cu propria mama. De asta am si ramas socata de reactia ei. Abia maine seara ma duc din nou la ei si sunt foarte curioasa de rezultate sau, macar, sa vad ce imi spune.

Danuta, te rog iarta-ma ca nu ti-am mai scris nimic. Crede-ma, am incercat, dar zilele acestea nu mi-a iesit nimic bun. Iti scriam, apoi stergeam si tot asa pana am renuntat. Sa stii ca m-am gandit foarte mult la tine si ca ti-am fost alaturi. Si acum ma gandesc ce mai faci si in ce situatie esti. Sper ca totul este mai bine.
Sincer nu stiu ce sfat sa iti dau, sunt in momentul in care nu ma pricep la sfaturi, dar stiu ca esti o persoana puternica si vei sti cum sa iesi din aceasta situatie. Eu am incredere in tine.
Tu il cunosti pe sotul tau cel mai bine si stii cum sa il iei si cum sa ii vorbesti, ca sa va impacati. Am inteles din vorbele tale ca va iubiti mult, iar unde este dragoste se poate rezolva orice problema. Eu asa cred sau, cel putin, asa vreau sa cred.
Trebuie sa avem speranta.
Eu te pup si iti sunt alaturi.

Da, intr-adevar draga mea, Dana, trebuie sa avem speranta si chiar daca uneori simt ca ma gasesc intr-un abis intunecat, am reusit si de data asta sa ies din el, putin cate putin, datorita faptului ca tot eu am dat pasul catre impacare. Nu-mi pare rau din aceasta cauza, din contra, acum ma inteleg din nou cu Hector, desi parca putin din mine se rupe cu fiecare cearta pe care o avem, pentru ca ea ramane oarecum nerezolvata. M-am gandit uneori ca simt asta poate pentru ca eu caut impacarea prea rapid, insa daca eu stau fara sa vorbesc cu el dupa ce ne certam, frustrarea creste in mine si mai mult si nu pot sa stau asa.

De aceea, de multe ori, desi el a gresit mai mult fata de mine, eu mi-am calcat pe inima si am iertat si dat tot raul uitarii.

Momentan, dupa cum va spuneam, intru acum intr-o faza de depresie, de tristete. Parintii mei pleaca in trei zile si, normal, imi pare rau. Am de gand sa vin la anul si eu in tara si sa vedem ce-o mai fi. Dar ceea ce regret foarte mult este timpul pe care-l pierd ei din viata copiiilor mei, pana la urma este acest aspect cel care ma intristeaza cel mai mult. Noi mai tinem oricum legatura prin telefon, dar faptul ca ei nu-i pot avea aproape pe baieteii mei ma doare.

Vine acum o perioada foarte incarcata cu treburi, in cel mult doua saptamani ne mutam cu magazinul si in cel mult inca o luna ne mutam cu casa propriu-zisa. Voi avea multe de facut si sper ca prin munca sa uit de toate, desi in acelasi timp imi pare rau ca nu apuc sa stau mai mult cu Cedric, pentru ca oricum Albert incepe un nou an de gradinita si macar cinci ore le petrece acolo.
Cat despre Hector, sper sa fim mai bine, mai ales ca vom fi iar singuri in casa, deci vom petrece mai mult timp noi doi, impreuna cu baieteii, desigur.

Dana, sunt singura ca si in cazul tau se va rezolva cate se poate de bine situatia.

Va pup, gargaritelor, si sa aveti zile frumoase. Incepe o noua saptamana plina cu evenimente noi. Sa le traiti din plin!