|
Parintele Amfilohie Makris
Hristos vine adesea si bate la usa ta si tu il inviti sa se aseze in camara sufletului tau. Apoi, prins in afacerea ta, uiti de Marele Oaspete. El te asteapta sa te infatisezi si cand intarzii prea mult, se ridica si pleaca. In alte dati, esti atat de ocupat incat ii raspunzi de la fereastra. Nu ai vreme nici macar sa-i deschizi usa.
Cand zaresti o persoana ce este ostenita duhovniceste, n-o impovara mai mult, caci genunchii sai nu vor putea duce.
Iubeste-l pe Unul El, ca pana si fiarele salbatice sa te iubeasca.
Adevarata bogatie, pentru mine, este sa te vad in Imparatia Cerurilor.
Cand flacara dragostei exista, mistuie tot raul ce se apropie.
Cel ce iubeste duhovniceste, simte rugator ca se poate afla intru Dumnezeu si fratele sau. Se intristeaza cand fratele sau nu are buna-sporire si se roaga pentru sporirea lui. Oricine a dobandit dragostea crestina nu se mai schimba vreodata.
Tine flamura lui Hristos ridicata intru tarii, ca sa ai intotdeauna numarul de telefon al Batranului tau oriunde te-ai afla.
Hristos este acelasi, in ziua de ieri si in cea de azi, dar ne-am inchis ochii si privim intru intunecime. Deoarece continuam astfel, unii cad in glod iar altii sunt ucisi.
Acele lucruri de care auzim, razboaie, cutremure, catastrofe, tunete, asteapta si ploaia...
Trebuie sa fim pregatiti sa ne aparam si sa mucenicim.
Pentru ca harul Domnului sa vina in timpul Liturghiei, trebuie sa fii concentrat si netulburat.
Cu cat iubeste cineva mai mult pe Dumnezeu, cu atat sporeste in iubire si pentru ceilalti oameni. Ii iubeste cu sfintenie, cinstire si pretuire, ca pe niste chipuri ale lui Dumnezeu.
Cand cuiva ii lipseste caldura launtrica, va fi inghetat si rece, chiar si vara.
Cand inima ta nu il are pe Hristos, va cuprinde in locu-i bani, avutii sau oameni.
Rogu-te, asterne aceasta porunca intru lucrare. Nutreste dragostea fata de Persoana lui Hristos intr-o asemenea masura, incat atunci cand ii rostesti numele, lacrimi sa curga din ochii tai. Inima-ti sa arda cu adevarat. Atunci El va deveni invatatorul tau. Va fi Povatuitorul tau, Fratele tau, Parintele tau, si Batranul tau.
Iubeste-l pe Mirele tau Hristos cu toata inima ta si atunci toata lumea te va iubi si iti va purta de grija.
Ocrotirea lui Dumnezeu micsoreaza ispita.
Din pricina stricaciunii raspandite peste tot, oamenii nu mai pot intelege ca exista dragoste duhovniceasca.
Oamenii lumesti te obosesc, deoarece tot ce e adunat in launtrul lor se revarsa asupra ta precum valuri de energie. Trebuie sa fim oameni ai harului in asa masura incat oricine vine la noi sa afle odihna.
Sa privim la toti ca fiind mai mari decat noi, oricat de slabi ar putea sa para. Sa nu fim aspri, ci sa purtam mereu in minte ca celalalt are aceeasi destinatie cu noi.
Trebuie sa avem Dragoste, chiar de ni se fac cele mai mari rele, trebuie sa ii iubim pe cei ce ni le fac. Vom putea intra in Rai doar cu dragoste.
Lucreaza Rugaciunea lui Iisus si va veni o vreme cand inima ta va tresalta de bucurie, asa cum face cand urmeaza sa vezi pe cineva pe care il iubesti foarte mult.
Nu neglija rugaciunea de seara. Roaga-te cu inflacarare, asemenea celor ce se duc la o praznuire. Ei sunt treji si simt doar bucurie. Astfel, de vreme ce urmeaza sa vorbesti cu Mirele tau, nu asculta cand Ispititorul iti graieste felurite lucruri pentru a te impiedica, caci stii ca exista cineva care iti poarta de grija.
Intrebare: „Gheronda, cum trebuie sa ni-l inchipuim pe Hristos?” Raspuns: „Intotdeauna trebuie sa ni-L aducem pe Hristos in cuget cu dragoste. Putem tine fotografia cuiva in mana, dar de vreme ce nu il cunoastem, nu il iubim, nu suntem miscati. Insa, atunci cand luam o fotografie a mamei noastre, sufletul imediat tresalta si plange cu dragoste.”
Un om se poate inalta deasupra pamantului cu doua aripi, una este simplitatea si alta este curatia inimii. Trebuie sa fii simplu in lucrari si curat in cugete si simtiri. Cu o inima neprihanita il vei putea cauta pe Dumnezeu si cu simplitatea il vei gasi si te vei bucura. Inima curata trece cu usurinta prin portile Cerurilor.
Osandirea de sine trebuie lucrata cu discernamant, altfel vom ajunge la sinucidere.
Ne aflam pe apele vietii, uneori au loc furtuni si alteori sunt linistite. Harul lui Dumnezeu nu ne paraseste. Altfel, ne-am duce la fund, daca el nu ne-ar tine deasupra.
Sfintii privesc intotdeauna la cealalta viata. Este harul amintirii de moarte.
Dumnezeu ne pazeste de ispite. El nu ingaduie sa fim ispititi peste puterile noastre. Le ingaduie pe toate spre binele nostru.
Cand duhovnicia sporeste, chiar si somnul va fi alungat.
Rugaciunea este har. Dumnezeu il da atunci cand exista ravna si smerenie.
Lupta pe Cel ce uraste Binele, care te pizmuieste, indura vitejeste tot ce cade asupra-ti cu tarie sufleteasca, rabdare si credinta.
Nu ingadui vrajmasului sufletului tau sa duca razboi improtiva-ti. El se infatiseaza in vestminte de oaie, pretinzand ca vrea bunastarea sufletului tau.
Increde-te mereu Domnului si El te va hrani la vremea flamanzirii.
Cu o vorba buna pentru aproapele, sustinandu-l, castigi raiul.
Pocainta trebuie sa se petreaca nu de frica judecatii ci din pricina ca am pacatuit in fata lui Dumnezeu. Indulceste-ti gandurile cu vorbe de mangaiere si nadejde. Incalzeste-ti vorbele cu caldura iubirii pentru Mirele tau si adu-ti aminte de Patimile Sale, care le-a indurat pentru tine, ca sa ramai nestramutat, daruit si smerit. Lasa-te cu totul sub acoperamantul Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu.
Iubeste sa dai ospitalitate, copilul meu, caci aceasta deschide portile Raiului. Astfel dai gazduire si ingerilor, „poarta de grija strainilor ca sa nu fii strain lui Dumnezeu”.
Sfintii s-au supus la tot ce le-a trimis Dumnezeu, cu o simplitate copilareasca, „Aceasta-i calea. Tu o doresti. Faca-se voia Ta.”
Ospitalitatea... cea mai mare dintre virtuti. Atrage harul Duhului Sfant catre noi. In chipul fiecarui strain, copilul meu, il vad pe insusi Hristos.
Intristarea este placuta lui Dumnezeu, atata vreme cat nu ne rapeste curajul de a lupta.
Este trebuincios si folositor ca o cercetare a tot sinele sa se savarseasca din cand in cand, spre aducerea aminte de toate vechile pacate.
Lasa-ti grijile in mainile Domnului. Cere tot ce doresti, precum un copil cere tatalui sau.
Rugaciunea este un dar de la Dumnezeu. Cere intotdeauna cu nadejde.
Faptele noastre, sora draga, nu ne vor mantui; mila nesfarsita a lui Dumnezeu o va face.
Legaturile duhovnicesti devin de nedespartit atunci cand se strang in jurul unui duh pruncesc, a nevinovatiei si sfinteniei.
Toate par intunecate si grele cuiva fara de Hristos.
In fiecare zi ma rog ca sa va pot vedea in randul cetele sfintelor femei.
Nu vreau sa fiu in Rai fara voi, copiii mei.
Intrebare: Cum reusiti sa aveti o asemenea rabdare si staruinta in toate?
Raspuns: Ajuta harul Domnului. Cred intotdeauna in puterea lui Dumnezeu, copilul meu, Cel ce schimba si randuieste totul spre binele sufletului nostru.
Cel ce se tulbura nu cugeta drept, in chip logic. 19.10.1967
Cand vad pe cineva iritat, nu ascult la ce glasuieste, ci ma rog lui Dumnezeu sa il impace. De aceea nu ma tulbur. Cand se linisteste, cand este vremea potrivita, ii graiesc, deoarece atunci sunt in masura sa priceapa nebunia lor.
Harul lui Dumnezeu si unirea duhovniceasca cu Dansul preschimba omul. Temerile si neincrederile dispar, nu se mai teme de moarte, si priveste aceasta viata, oricat de buna ar fie ea, drept o robie. 2.5.1969
Dumnezeu te viziteaza atunci cand lacrimi iti vin, la rugaciune.
Cand un om este simplu, se indumnezeieste. Devine nevinovat, smerit, bland, liber. 1.11.1968
Niciodata nu da insemnatate vreunui lucru pamantesc sau trecator. In loc, poarta grija unirii tale duhovnicesti cu Dumnezeu.
Cand auzi ca esti vorbit de rau, poarta-te ca si cand n-ai fi auzit. Acesta este Raiul, aceasta este desavarsirea.
Religia noastra ucide patimile, nu trupul.
Unde este frica lui Dumnezeu, intelepciune se daruieste. 25.7.1967
Vreau sa fii linistit, ca sa ne putem intalni. Cand esti ostenit, comunicarea nu lucreaza.
Crestinul este o fiinta omeneasca adevarata. Este bine crescut si politicos. Nu vrea sa intristeze pe nimeni.
Nevinovatia este mai mare decat genialitatea.
Cel ce sufera de egoism nu atrage pe nimeni. Si daca atrage pe cineva, acela va pleca curand. Cand cineva da peste un duh pruncesc, cu nevinovatie si sfintenie, legatura devine de nedespartit.
Inimile voastre sunt tinere si doresc dragoste. Trebuie sa il aveti pe singur Hristosul nostru in inimi. Mirele vostru vrea sa il iubiti doar pe Dansul.
Viata duhovniceasca are mari placeri. Fugiti, parasiti lumea, nesocotiti totul. Deveniti prunci si Dumnezeu se va salaslui in inimile voastre.
Harul Atot-Sfantului Duh face o persoana sa iradieze (lumina). Totusi, ceilalti trebuie sa fie buni receptori, pentru a realiza aceasta. 1.1.1968
Trebuie sa ne atintim privirea asupra raiului. Apoi, nimic nu ne va clinti.
Impartasiti-va regulat, rugati-va cu caldura, aveti rabdare si veti vedea ca o mana puternica va sustine.
Hristos este langa noi, chiar daca nu il vedem. Uneori, din marea sa dragoste, ne mai da si o palma.
Ar trebui sa fii bucuros. Iisus tine dalta unui sculptor in mainile Sale. Vrea sa iti pregateasca o statuie pentru Palatul cel Ceresc.
Omul care racneste este fara de putere.
_________________ Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt
|