Sinaxar 14 August

În aceasta luna, în ziua a paisprezecea, înainte-praznuirea Adormirii Maicii Domnului.

În aceasta luna, în ziua a paisprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Miheia (Miheea).

Acest prooroc era feciorul lui Ioram, nascut în locul ce se zice Morati, din neamul lui Efrem, si a proorocit 84 de ani, înainte de venirea lui Hristos cu 660 ani. El a mustrat pe Ahav, împaratul Samariei, pentru multele si deosebitele lui pacate, si pentru aceasta era urât de catre acela. Stiind aceasta proorocul, s-a departat si petrecea mai mult în munti. Dupa ce a murit Ahav, Proorocul Miheia a fost omorât de Ioram, feciorul lui Ahav, prin spânzurare, caci îl mustra pentru pagânatatile lui si ale parintilor lui. Si, murind, a fost îngropat în pamântul lui Morati, lânga movila lui Enachim.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Marcel, episcopul Apamiei.

Acest Sfânt Marcel a trait pe vremea împaratiei lui Teodosie cel Mare (379-395) si era din Cipru, unde i s-a încredintat dregatorie lumeasca. Prin ocârmuirea lui, a minunat pe toti cu buna cinstire, si cu amanuntimea la lucru.

Iar dupa ce a fost asezat episcop Apamiei celei din Siria, chibzuia cu dreptate si cu cuviosie. Apoi a ajuns fierbinte râvnitor al credintei celei întru Hristos, întemeind biserici spre slava lui Dumnezeu si capistile idolesti surpând. Pentru aceasta a fost prins de închinatorii la idoli, si aruncat fiind în foc, a primit cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea aducerii cinstitei Cruci în palat.

În aceasta zi Cinstitul Lemn al Sfintei si de-viata-facatoarei Cruci revenea la palatul imperial, dupa doua saptamâni de pelerinaje prin capitala imperiului bizantin, Constantinopolul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ursichie.

Acest Sfânt Mucenic Ursichie a trait pe vremea împaratului Maximian. El era din cetatea Severinului, a Iliriei celei de sus, ostas cu rânduiala, si ridicat la cinul de tribun. Fiind pârât la împaratul Maximian, acesta l-a dat spre cercetare eparhului Aristid. Din porunca acestuia, Sfântul Ursichie a fost în felurite chipuri chinuit. Iar la urma s-a dat hotarârea ca Sfântului Ursichie sa i se taie capul, de catre Valent ce-l pârâse. Acela a scos sabia si de trei ori a lovit pe Sfântul în grumaji; si asa a luat Fericitul cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Luchie ostasul, care prin foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Simeon Trapezunteanul, care a marturisit în Constantinopol, la anul 1653 si prin sugrumare s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 15 August

În aceasta luna, în ziua a cincisprezecea, cinstita Adormire a Preamaritei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria.

Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca sa ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a facut-o sa cunoasca, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pamânt. Caci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare". Nascatoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, si cu dorul ce avea ca sa se mute la Fiul sau, s-a suit degrab în Muntele Maslinilor ca sa se roage, caci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Si s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Nascatoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, si au dat cinstea si închinaciunea ce se cadea catre Stapâna, ca si cum ar fi fost niste slugi însufletite.

Dupa rugaciune s-a întors acasa, si îndata s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânari si multumind lui Dumnezeu si chemând rudeniile si vecinii, si-a grijit toata casa, si-a gatit patul si toate cele ce se cadea de îngroparea ei. Si a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredintarea celor zise, a aratat si darul ce i se daduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, daca au auzit acestea, au plâns cu tânguire si cu lacrimi si au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat sa nu ramâna sarace de dânsa. Iar Preacurata le-a adeverit, ca mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci si pe toata lumea o va cerceta si o va umbri. Si asa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a aratat despre cele doua vesminte ale sale ca sa le ia doua vaduve sarace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene si cunoscute si de la dânsa le era hrana.

Si vorbind ea acestea si învatând, s-a facut fara de veste sunet de grabnic tunet, si aratare de multi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toti ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau si de Dumnezeu înteleptii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Acestia, daca au aflat pricina venirii lor, asa adunati fiind, au zis aceste cuvine catre dânsa: "Noi, o, Stapâna, stiindu-te în lume, ca si cu singur Stapânul nostru si Dascalul ne mângâiam; dar acum cum vom putea sa suferim greul acesta? Însa de vreme ce cu voia Fiului si Dumnezeului tau te muti spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi si lacrimam, cu toate ca într-alt chip ne bucuram despre cele ce sunt asupra ta rânduite". Acestea au zis si varsau lacrimi, iar ea a zis catre dânsii: "Prietenii mei si ucenicii Fiului si Dumnezeului meu, nu faceti bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiti trupul, precum eu îl voi închipui pe pat".

Când s-au savârsit cuvintele acestea, iata a sosit si minunatul Pavel, vasul cel ales, care cazând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat si deschizându-si gura a laudat-o cu multe cuvinte, zicând: "Bucura-te Maica Vietii, împlinirea si încheierea propovaduirii mele; ca macar ca pe Hristos Fiul tau trupeste pe pamânt nu L-am vazut, însa pe tine vazându-te, mi se parea ca pe Dânsul Îl vad".

Dupa aceasta, luând Fecioara iertaciune cu toti, s-a culcat pe pat si si-a închipuit preacuratul sau trup precum a vrut; si a facut rugaciune pentru întarirea lumii si pasnica ei petrecere, si i-a umplut si pe dânsii de binecuvântarea ei. Si asa în mâinile Fiului si Dumnezeului sau si-a dat sufletul.

Si îndata ochii orbilor s-au luminat si auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat si tot felul de patima si de boala lesne se tamaduia. Dupa aceea a început Petru cântarea cea de iesire si ceilalti Apostoli; unii au ridicat patul, altii mergeau înainte cu faclii si cu cântari, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit si îngerii cântând si vazduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omeneasca.

Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat sa se ispiteasca a surpa jos patul în care zacea trupul cel de viata începator, si a-l lepada pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndraznetii si obraznicii aceia; le-a facut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-însii, care mai nebuneste se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit si de amândoua mâinile, care au ramas spânzurate de pat, taiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tamaduire, si s-a facut sanatos ca si mai-nainte. În acelasi chip si cei ce orbisera, crezând si punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.

Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au asezat acel de viata începator trup în mormânt, si au stat trei zile lânga dânsul, auzind neîncetat glasuri îngeresti.

Si de vreme ce, dupa dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adica Toma, care nu s-a aflat la preamarita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte si întristat, ca nu se învrednicise sa vada si el ca si ceilalti Apostoli trupul; si au deschis cu socoteala mormântul pentru dânsul ca sa se închine si el acelui preasfânt si preacurat locas, adica trupului Nascatoarei de Dumnezeu. Si daca a vazut s-a minunat ca a aflat mormântul fara de sfântul trup, si era numai giulgiul, care ramasese mângâiere Apostolilor si tuturor credinciosilor, si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu. Ca si pâna astazi mormântul cel cioplit în, piatra, asa se vede desert de trup si este cinstit ca închinaciune, întru marirea si cinstea preabinecuvântatei maritei stapânei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.

Tot în aceasta zi, praznuim pomenirea preamarii si nespusei iubiri de oameni ce a aratat Dumnezeu catre noi, întorcând cu rusine pe necredinciosii agareni prin mijlocirea Preasfintei Stapânei noastre de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.

La începutul împaratiei lui Leon Isaurul, numit si Conon, se ridica multime de saracini, cu o mie noua sute de vase asupra marii cetati a Constantinopolului, ca sa o cucereasca cu razboi. Si spunând împaratul ca le va da dajdie, ei cereau sa puna si pazitori de ai lor la cetate. Pentru aceasta aflându-se lucrurile la nedumerire, si nestiind ce vor mai face, au cazut la Nascatoarea de Dumnezeu, rugând-o sa ajute cetatii ei si sa o scape de dusmani, fiind la primejdie. Si le-a ascultat rugaciunea Nascatoarea de Dumnezeu, si a pedepsit pe cei fara de Dumnezeu, precum li se cadea. Întâi a surpat într-o groapa cu cal cu tot, de a murit, pe agareanul care, hulind, numise numai Sofia, marea lui Dumnezeu Biserica, nu si sfânta, iar cetatea Constantia. Dupa aceea cel ce se suise sa strige obisnuita lor rugaciune a fost surpat de acolo, si cazând jos s-a prapadit. Dupa aceea a iconomisit Nascatoarea de Dumnezeu, ca sa se bata ei cu bulgarii, si au pierit douazeci de mii de saracini, risipindu-le si vasele, unele într-o parte, altele într-alta. Si a facut si pe Soliman, mai-marele lor, de s-a smerit la Icoana Nascatoarei, si a venit pedestru în cetate, dosadindu-se singur pe sine de semetia si obraznicia lui cea mai dinainte. În acest fel cu mâna tare a pazit cetatea sa Nascatoarea de Dumnezeu.

Cu ale ei sfinte rugãciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Sinaxar 18 August

În aceasta luna, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Flor si Lavru.

Acesti sfinti au fost dupa trup frati gemeni, si aveau mestesugul de taietori în piatra, pe care-l învatasera de la Sfintii Proclu si Maxim care marturisisera pentru Hristos. Dupa ce au marturisit dascalii lor pentru Hristos, ei s-au dus la Iliric, în tara Dardaniei, în cetatea Ulpianilor, unde cercând pietre de metaluri, îsi savârseau mestesugul lor pe lânga Licon ighemonul. Apoi au fost trimisi de acesta catre Liciniu feciorul Elpidiei împarateasa. Liciniu dându-le bani, le-a poruncit sa zideasca o capiste idoleasca, dându-le si planul acesteia. Dar sfintii luând banii, i-au împartit la saraci; si noaptea se rugau catre Dumnezeu, iar ziua lucrau tare si înfrumusetau locasul; si peste putine zile l-au si ispravit, fiind sfintii ajutati si întariti de îngeri. Atunci îndata Merentie popa cel idolesc a crezut în Hristos, crezând mai înainte si fiul sau Atanasie, caci îi tamaduisera sfintii ochiul cel orb al lui. Si strângând mucenicii lui Hristos saracii, carora le dadusera banii, au legat idolii cu streanguri de grumaji, si i-au tras jos.

Dupa aceea, aprinzând lumânari multe, au închinat biserica lui Dumnezeu si o sfintira lui Hristos, zicând: "Slava Tie, Hristoase Dumnezeule, lauda Apostolilor si bucuria mucenicilor", înainte-mergând cinstita Cruce.

Iar daca a aflat Liciniu de aceasta, a poruncit sa se aprinda un cuptor si sa bage în el pe saracii care luasera banii si sfarâmasera idolii; în care aceia si-au dat sufletele.

Iar Sfintii Flor si Lavru, fiind legati la roata unui car, au fost batuti, apoi au fost trimisi la ighemonul Licon, care i-a bagat într-un put adânc, unde se rugau lui Dumnezeu si pentru cei ce aveau sa le faca pomenirea, si pentru bunastarea lumii, pentru încetarea prigoanei; si asa si-au dat sufletele. Peste câtiva ani au fost scoase cinstitele lor moaste din put, si asezate cu cinste în racle, care izvorau miruri si izvoare de tamaduiri celor ce se apropiau de ele.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei gloate de saraci, care a zdrobit idolii, si în foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Ermi, Serapion si Polien.

Acesti sfinti erau din Roma, si fiind pârâti de cei necredinciosi ca cred în Hristos si nu se închina la idolii, au fost dusi înaintea eparhului Romei. Si marturisind cu îndrazneala credinta în Hristos, întâi au fost bagati la închisoare într-o temnita întunecoasa si plina de necuratii. Dupa aceea fiind scosi de acolo, si neprimind a jertfi la idoli, au fost chinuiti în multe feluri. Si asa si-au dat sufletele la Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Iuliani (Iuliana), cea aproape de Strovil.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Leon, care a patimit lânga mare, aproape de Mira Lichiei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor patru sihastri, care în pustiu cu pace s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea celor dintre sfinti parintilor nostri Patriarhii Constantinopolului: Ioan si Gheorghe.

Sfântul Ioan al V-lea a fost patriarh de Constantinopol intre 669-674, iar sfântul Gheorghe I intre 678-683. Amândoi au trait sub domnia împaratului Constantin Pogonatul (668-685).

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosilor Parintilor nostri: Varnava, Sofronie si Hristofor, care s-au mântuit la anul patru sute doisprezece.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Ioan, staretul manastirii de la Rila, în Bulgaria.

Sfintul Ioan de la Rila, marele ascet spiritual al Bisericii Ortodoxe Bulgare si din-Rai-pazitor al poporului bulgar, s-a nascut in anul 876 in satul Skrino in tinutul Sredets (astazi Sofia).

Dupa ce si-a pierdut parintii, baiatul a devenit vacar pentru a se tine departe de lume. Odata stapinul l-a batut pentru ca ii pierduse o vaca cu vitelul ei. Baiatul a plins indelung si s-a rugat, ca Dumnezeu sa-l ajute. Cind a gasit vaca si cu vitelul si a vrut sa se intoarca acasa cu ele, apa curgea mare si cu putere in riul Struma, pe care trebuia sa-l treaca. Tinarul vacar s-a rugat, si-a pus camasa lui zdrentuita pe apa, facu deasupra ei semnul crucii, lua vitelul in brate si merse cu el, precum ar fi mers pe uscat, pina pe celalalt mal al riului unde se afla vaca.

Stapinul, ascuns in padure, se inspaiminta cind vazu aceasta minune. Recompensa cu generozitate pe tinar, apoi il alunga de la casa lui. Impartind de pomana lucrurile sale, baiatul isi parasi satul. Nu se stie cind, nici unde, sfintul a fost tuns monah.

La inceput si-a continuat asceza pe un deal inalt si arid, mincind doar plante salbatice. Adapostul ii era un tufaris. Dupa putina vreme tilharii au venit peste el noaptea, l-au batut si l-au scos afara de acolo. Si-a gasit apoi o pestera adinca si s-a instalat in ea. Peste putina vreme, nepotul sau, Sfintul Luca, s-a instalat si el acolo.

Locul era lipsit de lume, astfel incit Sfintul Ioan a crezut la inceput aparitia lui Luca drept o inselaciune diavoleasca, dar aflind ca tinarul isi cauta mintuirea sufletului sau, l-a acceptat cu dragoste. Nu pentru multa vreme insa au vietuit ei impreuna. Fratele sfintului Ioan i-a gasit pe asceti si cu forta si-a luat inapoi fiul. In drum spre casa tinarul a murit din cauza unei muscaturi de sarpe. Fratele s-a cait si a cerut iertare calugarului. Pribeagul mergea apoi adesea la mormintul tinarului cel drept ; acolo era locul sau de odihna preferat.

Sfintul Ioan a petrecut doisprezece ani in pestera pustie, apoi s-a dus in salbaticia Rilei si s-a instalat in scorbura unui copac. Postea si se ruga mult, plingea neincetat si minca doar iarba. Vazind o asemenea nevointa, Dumnezeu a facut sa creasca fasole, din care sfintul a mincat multa vreme. Fasolea si faptele sale bune l-au facut cunoscut oamenilor.

Odata o turma de oi speriate alerga de-a lungul potecilor abrupte si prapastioase, si nu s-a oprit pina la locul in care vietuia calugarul. Ciobanii, urmarindu-si turma, l-au descoperit cu uimire pe sihastru, care i-a intimpinat prieteneste : "Voi veniti aici infometati. Luati niste fasole de la mine si mincati". Toti mincara si s-au indestulat. Unul dintre ei a luat mai multa fasole ca sa aiba provizii. In drum spre casa le-a oferit tovarasilor sai, dar nu era nici o boaba in pastaile sterpelite. Ciobanii se intoarsera cu cainta iar batrinul statea drept, spunindu-le zimbind : "Vedeti, copiilor, aceste fructe sint lasate de la Dumnezeu ca hrana in salbaticie".

De-atunci ei incepura sa aduca la calugar pe bolnavi si pe cei tulburati de duhuri necurate, pe care el ii vindeca prin rugaciune. Ca sa nu cada prada faimei printre oameni, calugarul parasi scorbura lui draga si se instala pe un pisc inalt si stincos dificil de acces, unde a salasluit timp de sapte ani sub cerul liber. Vestea despre marele ascet a ajuns pina la regele bulgar Petru (927-969), care voia sa il intilneasca. Sfintul Ioan ii scrise o scrisoare, refuzind o astfel de intilnire lipsita de smerenie.

Mai tirziu Sfintul Ioan accepta sub calauzirea lui calugari, care construira o manastire cu o biserica in pestera in care Sfinful Ioan traise mai inainte. Cu chibzuinta isi indruma turma si muri la 18 august 946, la virsta de 70 de ani.

Cu cinci ani inainte de a-si da sfirsitul a scris cu mina sa: "Un Testament pentru Discipoli", una din cele mai rafinate creatii ale literaturi bulgare vechi. Viata sfinta a ascetului si extraordinarele binecuvintari de la Dumnezeu prin rugaciunile sale fura o frumoasa predica a Credintei Crestine pe pamintul nou crestinat al Bulgariei. In vremurile grele de lupta ale Bulgariei cu Bizantul, sub regele bulgar din vest Samuel (976-1014), Sfintul Ioan se arata discipolilor sai, ordonindu-le sa ii transfere moastele la Sredets (Sofia), unde Patriarhul bulgar Damian ( 927-972) se ascundea. Se banuieste ca transferul moastelor a avut loc in anul 980.

Putin mai tirziu, mina dreapta a Sfintului Ioan de la Rila a fost dusa in Rusia (probabil in orasul Rila, unde o biserica a fost construita in numele Sfintului Ioan de la Rila, cu o capela dedicata martirilor Florus si Laurus, in ziua praznuirii lor, 18 august, in care el a murit).

Numele Sfintului Ioan a fost cunoscut si iubit de poporul rus inca din vechime. Date despre moartea sfintului s-au pastrat mai ales in surse rusesti (Menaion pentru luna august in secolul XII, in Cronica Mazurinsk).
In anul 1183, regele maghiar Bela II (1174-1196), in timpul unei campanii impotriva grecilor, a pus stapinire pe racla cu moastele sfintului Ioan, impreuna cu alte lucruri de prada, si le-a dus in orasul Esztergom.

In anul 1187, dupa ce a impodobit racla, a trimis inapoi sfintele moaste cu mari onoruri. La 19 octombrie 1238 moastele Sfintului Ioan au fost transferate in mod solemn in noua capitala, Trnovo, si depuse intr-o biserica consacrata sfintului. La 1 iulie 1469 sfintele moaste ale Sfintului Ioan de la Rila au revenit in manastirea de la Rila, unde se odihnesc si astazi, aducind ajutor plin de har ceresc tuturor credinciosilor.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfantului Arsenie cel Nou, din Paros.

Nascut la Ioanina, din parinti piosi, in anul 1800, Sfintul Arsenie a ramas orfan la virsta de noua ani si a fost luat in grija de Ieromonahul Grigorie, directorul scolii din Kydonia, in Asia Mica. In cursul ultimului an de studii, al cincilea, a fost prezentat Parintelui Daniel de Zagora, unul din cei mai renumiti parinti spirituali ai epocii, si se atasa de el.

Cum Daniel hotarise sa se retraga la Muntele Athos, tinarul sau discipol il ruga sa il ia cu el, in ciuda regulamentului care interzicea intrarea adolescentilor la Sfintul Munte. Inaintind grabnic in virtutile nevointei, smereniei si ascultarii, i se dadu Mantia ingereasca sub numele de Arsenie. Dupa sase ani, cei doi oameni ai lui Dumnezeu au fost constrinsi sa paraseasca Sfintul Munte, din cauza tulburarilor si disensiunilor cauzate de controversa privind colivele si deasa impartasanie (cf . notelor Sfintilor Macarie din Corint (17 aprilie) si Nicodim Hagioritul (14 iulie). De notat ca Atanasie din Paros, unul din principalii protagonisti ai partidului < Colivadelor > este preacinstit pe plan local la Paros.). Aceasta persecutie impotriva aparatorilor traditiilor apostolice se intoarse insa in favoarea lor, deoarece, exilati in diferite regiuni din Grecia, mai ales in insule, Colivazii au suscitat trezirea populatiei la viata spirituala, si ea a ramas sensibilizata pina in zilele noastre.

Cei doi Sfinti se instalara mai intai in Manastirea Pendeli in Atica. Dar Revolutia fiind pe punctul de a izbucni si Daniel avind premonitia ca manastirea avea sa fie distrusa de catre turci, cei doi gasira refugiu in arhipelagul Cicladelor. La Paros ei fura intimpinati frateste de Igumenul Manastirii din Longovarda, Filotei, care ii trimise la renumitul predicator Chiril Papadopulos, ce isi avea resedinta in Manastirea Sfintul Antonie impreuna cu alti calugari atoniti din partida Colivazilor. La cererea locuitorilor insulei Folegandros, care doreau sa primeasca instruirea de care nu se puteau lipsi, Arsenie fu ordonat Diacon si numit institutor. Sarcinile ce-i reveneau nu se limitau la predarea limbii grecesti ci el facea mai ales efortul de a inspira elevilor sai respectul fata de poruncile lui Dumnezeu si dragostea pentru virtute. Daniel spovedea pe adulti iar Arsenie ii invata pe copii, moravurile populatiei se schimbara astfel repede si atinsera un inalt nivel de calitate morala. Cind la o vreme Daniel isi simti sfirsitul aproape, el isi sfatui discipolul sa ii poarte trupul la Sfintul Munte si sa isi petreaca restul zilelor in pace si contemplatie divina, pentru a se pregati revederii lor in Ierusalimul celest.

Din nou orfan, dar increzator in ocrotirea lui Dumnezeu, Arsenie se desparti de credinciosii sai cuprinsi de plins si se imbarca plecind spre Muntele Athos. Facu o halta la Paros, pentru a saluta pe Parintele Filotei si a preacinsti mormintul Parintelui Chiril, de curind decedat in micuta Manastire a Sfintului Gheorghe. Dar acolo, fu nevoit sa cedeze insistentelor discipolilor defunctului si hotari sa ramina in aceasta manastire. Ducea o viata demna de marele Arsenie : mincind doar cit sa se mentina in viata, nedormind decit trei ore pe noapte si raminind in rugaciune tot restul timpului. Progresele pe care le facea in arta ascezei suscitara admiratia generala si, contrar vointei lui, fu ordonat Preot si Duhovnic de catre Mitropolitul Cicladelor. Chemat de Providenta spre a instrui poporul, el prefera intotdeauna ca faptele sale sa-i devanseze vorbele si se arata drept un model viu al desavirsirii evanghelice. Cind se tinea in Altar, semana cu un Inger radiind iar lacrimile sale ii aduceau la pocainta pe toti cei prezenti. Asemenea virtuti atrageau catre el, pentru a se spovedi, nu doar crestinii din Paros ci si pe cei din alte insule si din diferite orase ale Greciei, precum si calugari din Muntele Athos si din alte manastiri. El ii primea pe toti cu dragoste si dadea dovada de un fin simt de discernamint pentru a le procura remediul care convenea suferintelor lor spirituale. La moartea Igumenului, calugarii il alesera in unanimitate pentru a-i succeda. Dar Sfintul constata la scurt timp ca aceasta sarcina il impiedica sa isi indeplineasca asa cum se cuvine datoria de pastor, de aceea demisiona si se dedica in exclusivitate rugaciunii si spovedaniei. El era parintele spiritual al Manastirilor din Longovarda, Sfintul Gheorghe si al Schimbarii la Fata ; iar cind se ducea de la una la alta, pe spinarea unui catir, isi ascundea fata cu un < koukoulion > (voal care acopera capul calugarilor si care simbolizeaza consacrarea lor intru Dumnezeu), pentru a nu se lasa distras din rugaciunea sa neincetata.

In afara suferintelor voluntare ale ascezei, Sfintul Arsenie mai suferi si necazuri din partea unor notabili ai insulei si chiar din partea Mitropolitului, care il suspenda provizoriu din functiunile sale sacerdotale. El se bucura totusi, asemeni Sfintului Pavel (II Corinteni 7 :4), in aceste framintari si se ruga pentru vrajmasii sai. Suferi astfel din cauza tulburarilor si dezbinarilor survenite intre maicutele de la Manastirea Schimbarii la Fata, intr-atit incit, mustrarile sale raminind fara ecou, se hotari sa le lase in reavointa lor. Dar pe drum, el intilni pe Marele Mucenic Gheorghe care il implora sa mai suporte pacatele si patimile fiilor sai spirituali, asa cum Hristos suporta pacatele tuturor oamenilor, iar Arsenie se intoarse in manastire. Pentru insula Paros el reprezenta cu adevarat prezenta lui Dumnezeu, punind capat secetei prin rugaciunea sa si ocrotind pe locuitori de atacurile demonilor. Dupa ce a indeplinit astfel numeroase miracole, dintre care cel mai mare fu convertirea a numerosi pacatosi, el adormi in pace la 31 ianuarie 1877.
Cultul sau s-a dezvoltat spontan in rindul populatiei si fu recunoscut de Patriarhatul Constantinopolului in 1967, datorita eforturilor Parintelui Filotei Zervakos (trecut in lumea celor adormiti in 1979), Igumen al Longovardei si demn succesor al Sfintilor Colivadelor.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 19 August

În aceasta luna, în ziua a nouasprezecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Andrei Stratilat si a celor ce s-au savârsit împreuna cu dânsul doua mii cinci sute nouazeci si trei de ostasi.

Acest sfânt a trait în zilele împaratului Maximian. Ostindu-se spre partile Rasaritului, împotriva puterii persilor, care intrase în hotarele romanilor, si chemând pe Hristos în ajutor, si înduplecând si pe ceilalti ostasi ca sa-i fie în ajutor, înfrânsera pe persi si astfel biruind pe vrajmasi, a întors pe însotitorii lui la credinta în Hristos. Fiind însa pârât el cu ai lui a fost adus înaintea voievodului Antioh ca un vinovat si întins pe un pat de fier încins cu foc, iar ostasilor ce erau cu dânsul, li s-au bagat mâinile în catuse. Dupa aceea rândui Antioh alti o mie de ostasi sa-i scoata din hotarele tarii; dar si pe acestia, învatându-i sfântul, îi întoarse la credinta în Hristos. Antioh a poruncit sa li se taie capetele cu sabia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Timotei, Agapie si Tecla.

Slavitul Mucenic Timotei era cu neamul din Palestina, si fiind desavârsit si la viata si la cuvânt, a fost facut învatator al dreptei credinte. Deci fiind prins, si stând de fata la Gaza înaintea lui Urban, a spus ca este din partea crestinilor. Atunci a fost batut rau si chinuit în tot felul si nicidecum întorcându-se, a fost bagat în foc, unde si-a primit sfârsitul. Si în aceeasi cetate, Agapie si Tecla Vizianca tinându-se de credinta lui Hristos, au fost dati la fiare, si si-au luat prin ele cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Evtihian ostasul si a lui Stratighie, care prin foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Teofan cel nou si facatorul de minuni, care a sihastrit în Muntele Nausei, din Macedonia, ale carui moaste acum se afla în acelasi Munte Nausa, si care cu pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 21 August

În aceasta luna, în ziua a douazeci si una, pomenirea Sfântului Apostol Tadeu, numit si Levi.

Acest Sfânt Apostol Tadeu, numit si Levi, era din cetatea Edesei, evreu de neam, foarte iscusit si învatat în dumnezeiestile Scripturi.

Deci suindu-se la Ierusalim ca sa se închine, în zilele lui Ioan Botezatorul, si auzind propovaduirea lui, minunându-se foarte de viata lui îngereasca, s-a pocait de pacatele sale si s-a botezat de la dânsul.

Dupa aceasta vazând pe Hristos si minunile ce se faceau de catre Dânsul si auzind învatatura Lui, a urmat dupa Dânsul pâna la mântuitoarea patima.

Iar dupa Inaltarea Domnului, s-a întors în patria sa, Edesa, si, dupa fagaduinta Mântuitorului fata de regele Abgar (vezi 16 august), l-a tamaduit pe acesta de lepra lui si l-a botezat.

Si învatând si luminând pe altii multi, si facând biserici, umbla si cerceta cetatile Siriei. Si mergând la Berit, cetatea din Fenicia, si învatând si acolo pe multi si botezând, s-a mutat cu pace catre Domnul.

Iar moastele Sfântului Apostol Tadeu au fost aduse la Constantinopol - dimpreuna cu cele ale Apostolului Andrei - de catre Sfântul marele mucenic Artemie (preznuit la 20 octombrie), în anul 377.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Vasa, împreuna cu copiii ei: Teognie, Agapie si Pistos.

Aceasta mucenita a trait în zilele împaratului Maximian Galerius (305-311), si era din cetatea Edesa. Si însotindu-se cu un popa idolesc, anume Valerie, a nascut trei copii cu dânsul: Teognie, Agapie si Pistos, pe care i-a crescut în dreapta credinta, pentru ca ea era credincioasa si crestina de la stramosii ei.

Fiind pârâta de însusi barbatul sau, a stat de fata cu copilasii ei înaintea Antipatului Vicarie, si marturisindu-se ca este crestina, pe dânsa si cu cei doi copii mai mici au închis-o în temnita, iar pe Teognie, fiul ei cel mai mare, l-au spânzurat. Apoi au adus pe Agapie, al doilea fiu al ei, si l-au batut cumplit; iar maica-sa îl îmbarbata si-l îndemna la rabdare; dupa aceea i-au despuiat pielea capului pâna la piept. Iar în vremea când îl despuiau, zicea nevoitorul lui Hristos zicerea aceasta vrednica de pomenire: "Nu este lucru mai dulce decât a patimi cineva pentru Hristos". Dupa aceasta au adus si pe al treilea fiu ce-l chema Pistos; si marturisind credinta în Hristos, si fiind supus la tot felul de chinuri li s-au taiat la toti trei fratii capetele.

Iar maica lor Vasa, atunci se afla în temnita fara mâncare, primind însa hrana din mâna îngerului. Apoi scotând-o din temnita, i s-a poruncit ca sa urmeze dupa Vicarie, care mergea în Macedonia. Si acolo silind-o ca sa jertfeasca si nevrând sa asculte, a fost supusa la nenumarate chinuri, ca sa fie silita sa aduca jertfe. Apoi a fost trimisa la consularul Cizicului, care vazând ca nu se supune sa aduca jertfe la idoli, a poruncit sa i se zdrobeasca madularele, si asa, taindu-i-se capul, si-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Teoclita, facatoarea de minuni.

Aceasta sfânta a trait pe vremea împaratului Teofil, urâtorul de Hristos, si era de neam din latura optimatilor; parintii ei erau Constantin si Anastasia. Crescuta fiind din pruncie cu placerea de Dumnezeu, a fost însotita cu barbat al carui nume era Zaharia, fara sa se sminteasca ea cât de putin de însotirea cu el. Caci de atunci multe si nenumarate milostenii facea, dându-se pe sine la îndeletnicirea dumnezeiestilor cuvinte, si tot lucrul bun cu lesnire îl facea, împlinind poruncile Scripturilor. Lucra înca toata ziua si slujea la trebuintele saracilor ce veneau la casa sa si la toti cei din casa. Iar când a venit vremea mutarii sale, chemându-si toate rudeniile si cunoscutii, le-a spus si ziua mutarii sale si cele ce erau sa se lucreze în urma. Iar minunile ce au urmat dupa adormirea sa, cu neputinta este noua a le scrie, prescurtare întrebuintând.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 22 August

În aceasta luna, în ziua a douazeci si doua, pomenirea Sfântului Mucenic Agatonic si a celor împreuna cu dânsul: Zotic, Zinon, Teoprepie, Achindin si Severian.

Mucenicul lui Hristos Agatonic a trait în zilele împaratului Maximian (284-305), si era dintr-o familie buna si cunoscuta, cea a Hypasienilor.

Un orecare comis, anume Evtolmie, a fost trimis în Nicomidia de împaratul, ca sa omoare pe crestini. Si mergând cu o corabie, a sosit la limanul Carpin, si acolo aflând pe Sfântul Zotic cu ucenicii lui, care marturiseau pe Hristos, i-a osândit la moarte prin cruce.

Dupa aceea întorcându-se la Nicomidia, si aflând ca cel ce era principe a crezut printr-un oarecare Agatonic, care întorcea pe pagâni de la închinarea la idoli, si-i aducea la Hristos, a trimis si i-a prins pe amândoi. Pe Sfântul Agatonic l-a batut rau, iar pe principe l-a adus în Tracia unde se afla împaratul, ca sa dea seama la dânsul. Si ajungând la satul Patamo, a omorât pe Sfântul Zinon, pe Teoprepie si pe Achindin (icoana sfântului Achindin), cu cumplite chinuri, caci nu puteau sa mai umble din pricina ranilor.

Dupa aceea apropiindu-se la Calcedon, a omorât cu sabia si pe Sfântul Severian care propovaduia cu îndrazneala pe Hristos.

Iar la Bizant, stând înaintea lui, Agatonic cu cei ce erau împreuna cu dânsul legati si cu printul, si scotându-l afara din cetate, l-a chinuit rau. Sosind la Silivria (Selimbria) la locul ce-l zis Amus, unde era Maximian, li s-au taiat capetele lui Agatonic împreuna si printului si celorlalti crestini, câti adusese comitul din Nicomidia. Si asa au luat cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Antusa si a Sfintitului Mucenic Atanasie episcopul care a botezat-o pe dânsa, si pe Mucenicii Harisim si Neofit, slugile ei.

Sfântul sfintitul mucenic Atanasie, episcop al orasului Tars din Cilicia, care a botezat-o pe monahia Antusa, s-a savârsit prin sabie sub împaratul Aurelian (270-275).

Iar aceasta mucenita Antusa a trait în zilele împaratului Valerian din cetatea Seleucia, si era fiica lui Antonie si Mariei, care erau foarte bogati si slujeau idolilor. Deci crezând ea în taina si dorind sa ia botezul lui Hristos, si sa vada pe episcopul Atanasie care propovaduia Cuvântul lui Dumnezeu în Tarsul Ciliciei, a convins pe maica-sa de i-a dat o pereche de catâri, zicând ca se duce la doica ei; si luând cu sine doi fameni robi, pe Harisim si pe Neofit, s-a dus. În vremea când mergea ea pe cale s-a facut o minune înfricosatoare. Caci atunci episcopul Atanasie fiind ridicat de îngeri a stat de fata înaintea ei si daca l-a vazut si a aflat cine este, l-a rugat, cazându-i la picioare, ca sa o savârseasca cu dumnezeiescul Botez. Dar nefiind apa, a facut episcopul rugaciune, si îndata a iesit de jos o fântâna, si s-au aratat doi îngeri în chip de slujitori, dând doua vesminte albe sfintei; deci se boteza ea si cele doua slugi ce erau cu dânsa, si dându-si haina ei cea scumpa si grea de aur tesuta episcopului, l-a rugat sa o dea la saraci. Iar ea, îmbracându-se cu haina mai smerita si mai proasta, s-a dus la doica ei, care nu a primit-o, înfruntând-o pentru hainele cele proaste cu care era îmbracata si pentru credinta în Hristos.

Deci întorcându-se la maica-sa si aflând-o mâhnita ca fiica ei se botezase în Hristos, iesind pe ascuns, s-a dus la episcopul Atanasie, si a luat cinul calugaresc si se îmbraca în haine de par, si asa ridicând Crucea Domnului, s-a dus în pustie. Si locuind douazeci si trei de ani cu fiarele, si luând hrana de la ele prin dumnezeiasca pronie, si suferind multe bântuieli de la demoni, si-a dat sufletul cu pace la Dumnezeu, pe piatra unde era obisnuita a dormi.

Iar pe episcopul Atanasie prinzându-l închinatorii la idoli, l-au dus la Valerian împaratul si dându-i strânsoare cu multe chinuri i s-a taiat capul. Asemenea si ceilalti doi sfinti fameni mai sus zisi, Harisim si Neofit, fiind oameni mai de cinste ai fercitei Antusei, si fiind botezati împreuna cu dânsa de episcopul Atanasie, despartindu-se stapâna-sa de ei si savârsindu-se si episcopul ca mucenic, ei s-au dus la Valerian, si numindu-se ca sunt crestini, au fost trimisi în fiare la ducele Apelian. Si marturisind înaintea lui pe Hristos Dumnezeu adevarat, au fost chinuiti si apoi li s-au taiat capetele.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Irineu, Or si Oropsis.

Fericitul Irineu era diacon al Bisericii si propovaduia în priveliste pe Hristos ca este Dumnezeu adevarat. Pentru care fiind prins de elini si dus la domnitor, îndata cu Or împreuna si cu Oropsie, au fost aruncati în foc; si ploaie îndata pogorându-se au iesit din foc nevatamati, apoi au fost dati la fiare si spânzurându-i de un lemn, i-au strujit cumplit; si din toate acestea ramânând nevatamati li s-au taiat capetele cu sabia.

Tot în aceasta zi, pomenirea si praznuirea Preasfintei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu la Pirso, din Elada.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 23 August

În aceasta luna, în ziua a douazeci si treia, pomenirea Sfântului Mucenic Lup.

Sfântul mucenic Lup (Lupus) a trait la sfârsitul veacului al treilea si inceputul celui de-al patrulea, si a fost un servitor credincios al Sfântului marelui mucenic Dimitrie (Dumitru) din Tesalonic (praznuit la 26 octombrie). Fiind de fatza la moartea stapânului sau, sfântul Lup si-a muiat hainele in sângele lui si a luat inelul din mâna sfântului. Cu acestea, sfântul Lup a facut multe vindecari si minuni în Tesalonic, invocând numele marelui mucenic Dimitrie. A distrus si multi idoli pagânesti, asa încât a început sa fie urmarit si persecutat de pagâni, dar puterea lui Hristos l-a pazit nevatamat.

Sfântul Lup s-a predat pe sine însusi în mâinile chinuitorilor sai si, din porunca împaratului Maximian Galerius, i s-a taiat capul cu sabia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Irineu, episcopul Sirmiului.

Acest sfânt a trait pe vremea împaratiei lui Diocletian, fiind episcop al Sirmiului. Fiind prins în Sirmiu a fost adus la Peonia, si a stat înaintea guvernatorului Prov, marturisind si propovaduind credinta în Hristos, Adevaratul Dumnezeul nostru. Deci a fost închis în temnita, apoi scotându-l a fost batut, si dupa hotarârea de pierzare, taindu-i-se capul a fost aruncat în râul Saon. Si asa si-a savârsit mucenicia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Irineu, episcopul Lugdunului (Lyon).

Sfântul nostru Parinte Teofor Irineu, ce a primit providential numele pacii pentru a se face solul Sfântului Duh, s-a nascut in Asia Mica în jurul anului 140. In prima parte a tineretii sale, urmase la Smirna învatatura batrânului episcop Sfântul Policarp (cf. 23 februarie), care continua traditia sfântului apostol Ioan. Astfel el a învatat sa ramâna credincios traditiei apostolice, transmise de Biserica. "In Biserica - învata el - Dumnezeu si-a instalat Apostolii, Profetii si Ierarhii, si toata lucrarea Duhului Sfint. Din acest Duh se exclud deci toti cei care, refuzând sa alerge catre Biserica, se lipsesc ei însisi de viata prin falsele lor doctrine si actiunile lor depravate. Caci acolo unde e Biserica se gaseste si Duhul lui Dumnezeu ; si acolo unde se gaseste Duhul lui Dumnezeu, acolo se afla Biserica si tot harul. Iar Duhul este însusi Adevarul" (Impotriva Ereziilor III, 24).

Dupa un sejur la Roma, Irineu deveni Preot al Bisericii de la Lyon în Galia (Franta), în perioada persecutiilor lui Marcus Aurelius (în jurul lui 177). In calitate de prezbiter (acest termen corespundea pe atunci functiei de Preot si a celei de Episcop, de aceea unii presupun ca Irineu era in vremea aceea deja episcop de Vienne, si ca apoi a primit însarcinarea cu Biserica din Lyon) al acestei Biserici el fu însarcinat sa duca Papei Eleutherius (Elefterie) la Roma admirabila scrisoare pe care Sfintii Mucenici din Lyon o adresau Crestinilor din Asia si din Frigia, descriind maritele lor lupte pentru a respinge secta eretica a lui Montan (cf. Praznuirea sfintilor Sanctus, Blandine si tovarasii lor, la 25 iulie - aceasta scrisoare a fost transmisa de Eusebiu din Cezareea, Istoria ecleziastica, V, Isv., care e si principala noastra sursa despre viata Sfântului Irineu; a fost emisa ipoteza ca Sfântul nostru ar fi fost autorul acestui document). Intr-adevar, prin forta Duhului Sfint Mucenicii puteau triumfa în fata slabiciunii trupului si sa dispretuiasca moartea. Mucenicia este într-adevar marturia cea mai înalta a adevarului, semnul victoriei Duhului asupra trupului si gajul nadejdii noastre în Reînviere.

Revenit la Lyon, Irineu a succedat Sfantului Pothin (care tocmai fusese ucis în chinuri) în fruntea Bisericii din Lyon si Vienne (oras în Franta, la 30 km sud de Lyon). Episcop, primind din traditia apostolica "carisma sigura a adevarului" pentru a proclama si interpreta Evanghelia, el isi consacra de-acum viata marturiei acestui adevar, asemeni Mucenicilor. "Trebuie sa iubesti cu un zel extrem ceea ce apartine Bisericii si sa te agati cu putere de traditia adevarului", predica el (Impotriva Ereziilor III, 14, 4). Demonstra o energie fara margini pentru a aduce la credinta populatiile barbare, dar solicitudinea sa se rasfrângea de asemenea asupra întregii Biserici. Astfel, el scria Papei Victor (189-198), în numele Episcopilor de Galia al caror prim reprezentant era, pentru a-l convinge sa nu rupa comuniunea cu Bisericile din Asia, care sarbatoreau Pastele a paisprezecea zi a lunii Nissan. "Pentru ca acest obicei din vechime a fost transmis de înaintasii nostri, care mentineau pacea unii fata de altii, nimic nu cere sa se impuna uniformitatea", sustinea el, caci : "Diferenta în ale postului confirma uniunea în credinta" (citata in Eusebiu, idem, V, 24, 13).

Irineu stralucea în special în lupta împotriva ereziilor, printre care împotriva "gnozei cu nume-mincinos" care, din Asia Mica, se raspândise în toate marile orase ale Imperiului si atragea pe multi oameni prin doctrinele sale esoterice. Principala sa lucrare, care nu a fost pastrata în întregime decât în traducerile în latina si armeana, se intituleaza : Punere in lumina si refuz a gnozei cu-nume-mincinos. Este mai cunoscuta sub titlul : Impotriva Ereziilor (SC 152-153, 210-21, 263-264, 293-294). Lupta împotriva gnosticilor permise Sfântului Episcop sa contureze un tablou magistral al Doctrinei Crestine. El arata mai întii ca aceasta "gnoza", pe care o cautau zadarnic ereticii în fabulatiile mitice si constructiiile complicate ale inteligentei lor pervertite, este darul preaînalt al milei, pe care Duhul Sfânt il acorda Crestinului în trupul viu al Bisericii. Numai în aceasta din urma ne putem potoli setea cu apa limpede care curge de partea strapunsa a lui Hristos, pentru a primi în ea viata vesnica. Toate celelalte doctrine nu sunt decât "cisterne sparte" (cf. Ieremia 2 :13). Iar adevaratii "gnostici" nu sunt cei care resping si dispretuiesc trupul pentru a adora un Dumnezeu necunoscut si pe creatorul sau, ci oamenii "spirituali" care au primit din partea Duhului Sfânt arvuna învierii trupului si cinstei. Rupând cu traditia dualitatii elenistice între trup si suflet, Sfântul Irineu dezvolta doctrina Sfântului Ioan a "Cuvântului întrupat", pentru a interpreta sensul vocatiei fiintei umane. Primul Adam a fost plamadit din lut de catre cele doua Mâini ale lui Dumnezeu : Cuvântul si Duhul, ca imagine a lui Dumnezeu, dupa modelul trupului slavit al lui Hristos ; si o suflare de viata i-a fost data pentru ca, din imagine, sa avanseze spre asemanarea cu Dumnezeu. Inselat de catre diavolul gelos de prerogativele ce îi fusesera date, si cazut in moarte, nu a fost totusi abandonat de Dumnezeu, care avea din toata vesnicia intentia de a-l face partas la slava sa. Revelatiile si profetiile Vechiului Testament, si mai ales Intruparea Cuvântului, moartea Sa, Învierea Sa si slavita Inaltare, constituie etapele necesare acestei "Economii" a Istoriei Mântuirii. Având mereu în vedere acest scop final pentru care El crease pe om, Cuvântul s-a întrupat, "recapitulând" în el însusi pe primul Adam. La fel cum primul om, nascut dintr-un pamânt virgin, prin neascultarea virginei Eva, a cazut în pacat prin intermediul lemnului, tot astfel Hristos a venit in lume din ascultarea Fecioarei Maria si a fost atârnat pe lemnul Crucii. Aceasta doctrina a "recapitularii" (cf. Efeseni 1:10), fundamentala la sf. Irineu, se afla expusa mai ales în lucrarea sa Impotriva Ereziilor III, 22:"Si-a dat sufletul Sau pentru sufletul nostru si trupul Sau pentru trupul nostru, si El a raspândit Duhul Tatalui pentru lucrarea uniunii si comuniunii lui Dumnezeu cu oamenii, facându-l pe Dumnezeu sa coboare în oameni prin Duh si facându-l pe om sa urce pâna la Dumnezeu prin Invierea Sa" (Idem V, 1, 1).

Cuvântul lui Dumnezeu care crease lumea ordonând-o in mod nevazut în forma de cruce, s-a facut cunoscut, la vremea cuvenita, pe Cruce, pentru a aduna în Trupul sau toate fiintele ratacite si sa le aduca la cunoasterea de Dumnezeu (Idem IV, 18 si Demonstratie a Predicarii apostolice 33). Aparând, nu în maretia sa de nedescris ci ca om, El a aratat în El însusi imaginea lui Dumnezeu repusa la locul sau si din nou îndreptata spre asemanare. Si El ne-a hranit "la sânul trupului Sau", pentru ca, învatati sa mâncam si sa bem Cuvântul lui Dumnezeu, si întariti prin "pâinea nemuririi", sa ne apropiem de viziunea lui Dumnezeu care aduce cinstirea (Idem IV, 38, 3). "Nu se poate trai fara Viata, si nu exista viata decât prin comuniunea cu Dumnezeu, iar aceasta participare întru Dumnezeu consta în a-L vedea pe Dumnezeu si a se bucura de blândetea Sa.... Caci slava lui Dumnezeu este omul viu iar viata omului este viziunea lui Dumnezeu" (Idem IV, 20, 5-7).

Pentru Irineu, discipol al celor care îi cunoscusera pe Apostoli, cunoasterea este deci dragoste si îndumnezeire a omului în Persoana Mântuitorului Hristos. Mult mai mult decât un simplu refuz al "falsei gnose", doctrina sa, admirabila în simplitate si profunzime, contine în germene tot ceea ce Parintii care au urmat vor dezvolta în scrierile lor de inspiratie divina. Desi majoritatea scrierilor sale nu au fost pastrate în greceste, unele din ideile majore ale Sf. Irineu se regasesc la Sfintii Grigorie Teologul, Grigorie de Nisa, Maxim Marturisitorul, Ioan Damaschin etc. Poate fi deci considerat pe buna dreptate ca unul din Teologii cei mai importanti ai perioadei ce a precedat Sinodul de la Niceea.

In Occident, sfântul Irineu de Lyon este praznuit pe 28 iunie. Moastele sale au fost dispersate de Protestanti in 1562.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Calinic, patriarhul Constantinopolului.

Acest sfânt Calinic, Patriarh de Constantinopol (693-705), a fost mai întâi preot al bisericii Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, din Vlaherne. Iar pentru bunatatile cele dumnezeiesti ce avea, a fost hirotonit arhiepiscop al Constantinopolului în anul 693, la moartea patriarhului Pavel (686-693), în zilele crudului împarat Iustinian cel tânar (685-695), nepotul lui Iraclie, care cugetând multe scârbe împotriva lui, i-a poruncit o data sa dea binecuvântare ca sa fie surpata biserica Nascatoarei de Dumnezeu cea care se numea a Mitropoliilor. Dar Sfântul i-a raspuns ca nu este rugaciune de stricaciune, ci mai vârtos de zidire; ca Dumnezeu a facut lumea spre întarire, nu spre stricaciune. Deci grabindu-l cei ce erau trimisi, si suparându-l si silindu-l, zise fericitul: "Slava Tie, Hristoase, Celui ce pururea îngaduiesti", si îndata biserica s-a surpat.

Deci fiind scos împaratul din împaratie, pentru multele lui fapte rele, si taindu-i-se nasul a fost izgonit la Cherson. Si de acolo scapând, a luat ajutor de osti de la bulgari, si mergând la zidurile Constantinopolului, a plecat cu viclesug pe patriarhul si pe tot sfatul de au iesit si l-au primit. Apoi si-a calcat juramântul ce-l facuse pe cinstita Cruce si pe Sfânta Evanghelie si pe cinstitul Trup si Sânge. Si cum a intrat în cetate, îndata a umplut cetatea de omor. Si a fost rapit fericitul Calinic de ostasii lui si izgonit la Roma, aratându-i Iustinian nasul cel taiat, si chinuindu-l. Dupa aceea ducându-l la Roma, a fost pus la o temelie de zid, si l-au zidit pe din afara, ca asa poruncise tiranul. Si peste patruzeci de zile spargând zidul, a fost aflat înca viu cu suflet, si mai traind înca patru zile dupa aceea, catre Domnul s-a mutat, si a fost îngropat în biserica Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, precum poruncisera trimisii papei ce era atunci la Roma.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor 38 de Mucenici din Tracia, care de sabie s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 24 August

În aceasta luna, în ziua a douazeci si patra, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Eutihie, ucenicul Sfântului Ioan cuvântatorul de Dumnezeu, si al Sfântului Apostol Pavel.

Acest sfânt umplându-se de darul lui Dumnezeu, si urmând Sfântului Apostol Pavel, a mers cu mare îndrazneala la propovaduire, si surpând capistile idolesti, a rabdat legaturi si batai, si a patimit rau multa vreme în temnita, unde primea pâine din cer. Si a fost bagat în foc si dat fiarelor salbatice. Si toate acestea biruindu-le, s-a dus în patria sa, la Sevasti; unde, ajungându-l vreme de batrânete, a raposat în Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Tation (sau Tatian).

Sfântul mucenic Tation (Tatian) a trait in Bitinia si a suferit mucenia sub împaratul Diocletian (284-305). El era din locul ce se numea Mantineu, ce este mai jos de Mitropolia cetatii lui Claudie, din Eparhia Onoriadei. Deci fiind prins pentru ca credea în Hristos, a stat de fata în Claudiopole înaintea guvernatorului Urban. Si marturisind ca este crestin a fost bagat în temnita, si iarasi a fost scos la întrebare si stând cu puterea lui Hristos în credinta, a fost batut cu toiege si sfâsiat cu unghii de fier. Deci sosind la poarta cetatii, si facându-si semnul Crucii, si auzind glas de sus care îi binevestea bunatatile ce-l asteptau, si-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru si Marturisitorul Gheorghe Limniotul (din Limnos sau Lemnos).

Acest fericit cuvios din tânara vârsta si-a petrecut viata pustniceste în Muntele Olimpului. În zilele lui Leon Isaurul (716-741) care sfarâma icoanele si ardea moastele sfintilor, a propovaduit cu îndrazneala Ortodoxia, si a mustrat pagânatatea si necredinta. Si a propovaduit adevarata credinta, la adânci batrâneti ajungând, ca, precum se spune, a fost de 95 de ani, rabdând mult si multe feluri de chinuri. Si taindu-i-se nasul si arzându-i-se capul, multumind si rugându-se, si-a dat sufletul la Dumnezeu in anul Domnului 718.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 25 August

În aceasta luna, în ziua a douazeci si cincea, pomenirea asezarii moastelor Sfântului maritului Apostol Bartolomeu.

Sfântul Apostol Bartolomeu a fost ales, pentru zelul sau, pentru raspândirea crestinismului printre neamuri, carora propovaduindu-le numele Domnului, a fost rastignit în Armenia cea mare a Rasaritului. Iar sfintele lui moaste, crestinii ce se aflau acolo, punându-le într-o racla de piatra, le-au mutat în Urbanopoli, unde izvorau tamaduiri si mântuiau neamurile de bolile ce le bântuiau. Slugile diavolului vazând acestea, au luat racla aceea cu sfântul trup al Apostolului si au aruncat-o în mare, împreuna cu alte patru racle care aveau în sine moastele a patru sfinti mucenici: Papia, Luchian, Grigorie si Acachie. Plutind însa Apostolul pe deasupra marii si trecând adâncurile cele strâmte ale Elespontului, a sosit în Marea Egee; de acolo la Marea Adriatica si lasând în stânga ostrovul Siciliei având împreuna urmator si pe bunii biruitori mucenici ce se aflau în celelalte racle, a sosit la ostrovul Lipariei. De aici, bunii biruitori mucenici, lasând pe marele Apostol sa odihneasca în locul ce si-a ales, ei s-au întors iarasi unde dumnezeiasca pronie a vrut sa odihneasca pe fiecare dintr-însii. Si anume: Papia în Amila, cetatea Siciliei, Luchian în Mesina, Grigorie în Colimna din Calabria si Acachie în cetatea Ascalus.

Dupa aceea s-a aratat dumnezeiescul Apostol lui Agaton, episcopul Lipariei, care pogorându-se la malul marii si vazând acel mare si minunat lucru, zise: "De unde ti-a venit Liparia aceasta multa bogatie? Iar tu, Apostolul Domnului, bine ai venit". În urma fericitul Agaton voind a aseza racla la loc cinstit, si vazând ca nu o poate misca cu nevointele multimii, din dumnezeiasca descoperire a adus o pereche de junice; si legându-le cu o funie, au tras acea mare racla cu usurinta acolo, unde era voia Apostolului. Aici a facut episcopul si biserica înfrumusetata Apostolului, si a pus într-însa fericitele si cinstitele lui moaste cu racla, ca pe un odor scump, si acolo în toate zilele se faceau minuni.

Deci trecând multi ani, în zilele împaratului Teofil, pentru multimea pacatelor noastre, luând Agarenii cetatuia aceea în care se afla Sfântul Apostol si ramânând tot ostrovul Lipariei nelocuit de oameni, stapânul cetatii Venendului, întelegând apostolestile minuni, s-a îndreptat cu înfierbântata credinta catre sfântul; si a chemat din cetatea amalfinilor niste oameni corabieri si dându-le o suma de bani, au adus acel odor scump. Deci stapânul cetatii aflându-se departe de mare, a pornit pe episcopul locului si pe multi clerici si popor se duse sa întâmpine pe Apostol. Ale carui sfinte moaste aducându-le în cetatea Venendei, le-a pus în loc cinstit. Acolo facea marele Apostol tamaduiri la toti câti se aflau acolo, întru slava preabunului Dumnezeului nostru.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Apostol Tit, episcopul Gortinei din Creta, ucenicul Sfântului Apostol Pavel.

Fericitul Tit se tragea din neamul lui Min, împaratul Cretei, precum graieste legiuitorul Zinas, care a scris viata lui, si de care pomeneste fericitul Apostol Pavel. Acest fericit Tit, înca din copilarie, a aratat multa nevointa spre învatatura cea laudata a elinilor. Fiind el de 20 de ani, a auzit un glas ce-i venea de sus, care zicea: "Tit, trebuie sa iesi din cele de aici, sa-ti mântuiesti sufletul, ca nu-ti va folosi învatatura aceasta". Dupa un an de la aceasta aratare i s-a poruncit prin vedenie, ca sa citeasca cartile evreilor. Si luând cartea proorocului Isaia a citit acestea: "Înnoiti-va catre mine ostroave multe; Israel se mântuieste de la Domnul cu mântuire vesnica".

Între timp antipatul Cretei, care era unchi al Sfântului Tit, auzind de mântuitoarea Nastere a Domnului Hristos si de minunile ce a facut în Ierusalim si într-alte locuri, a trimis pe Tit la Ierusalim, caci era iscusit a auzi si a spune si a povesti cele ce auzea. Deci mergând el acolo, si vazând si închinându-se Stapânului Hristos, a ramas în Ierusalim unde a vazut minunile lui Hristos, dar a vazut si mântuitoarele Lui Patimi, îngroparea si Învierea si dumnezeiasca Sa înaltare; apoi Pogorârea Preasfântului Duh asupra Sfintilor Apostoli. Si crezând el s-a numarat cu cei 120 si cu cei 3000 ce au crezut în Domnul prin învatatura Apostolului Petru.

Dupa aceea a fost hirotonit si trimis cu Pavel sa învete si sa hirotoneasca pe cei ce i-ar socoti Pavel a fi iscusiti. Si s-a dus cu dânsul la Antiohia si la Seleucia, la Cipru, la Salamina si la Pafos si de acolo la Perga Pamfiliei si la Antiohia Pisidiei si la Iconia, la casa lui Onisifor; apoi la Listra si la Derbe, propovaduind pretutindeni cuvântul lui Dumnezeu cu Apostolul Pavel. Deci întâmplându-se a fi stapân în Creta doi ani Rustil, cumnatul lui Tit, dupa sora, au mers acolo Pavel si Tit, unde si biserica au zidit. Dupa aceea iesind din Creta s-au dus în Asia si de acolo cu Pavel la Roma, unde a ramas Tit pâna ce Pavel a fost omorât de Neron, si de unde s-a întors în Creta. Aici hirotonind episcopi si preoti si stralucind apostoleste, a raposat în Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Parintilor nostri: Mina, Epifanie, Ghenadie si Ioan arhiepiscopul Constantinopolului.

Fericitul Mina a trait în vremea împaratului Iustinian, si era preot al sfintei Biserici din Constantinopol. Si Agapet, papa Romei, venind la Constantinopol, a caterisit pe ereticul Antim, ce se mutase de catre eretici de la Trapezunta la Constantinopol, si a hirotonit pe fericitul Mina în locul aceluia. Deci acesta bine ocârmuind Biserica si sporindu-si turma sa, s-a mutat catre Domnul. Si se praznuiesc împreuna si aratatii mai sus sfinti parinti în preasfânta biserica cea mare.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 26 August

În aceasta luna, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea Sfintilor Mucenici Adrian si Natalia, si cei împreuna cu dânsii.

Mucenicul Adrian si sotia lui Natalia au trait în cetatea Nicomidiei, pe vremea împaratiei lui Maximian. Iar la a doua înconjurare ce a facut Maximian prin împaratia sa, prigonind pe crestini, a prins 23 de barbati crestini care erau ascunsi prin pesteri, si au fost dati la multe chinuri. Pe acestia, mai înainte de a marturisi, i-a întrebat Adrian: "Pentru ce, fratilor, rabdati aceste nesuferite si grele chinuri?" Si, raspunzând, ei zisera: "Pentru ca sa dobândim bunatatile cele ce sunt gatite de la Dumnezeu, celor ce patimesc pentru Dânsul, pe care nici auzul nu poate sa le auda nici cuvântul sa le povesteasca". Acestea auzindu-le Fericitul Adrian, umilindu-se din dumnezeiescul Dar, a zis scriitorilor sa-i scrie si numele lui cu crestinii, ca bucuros moare si el cu dânsii. Deci scriindu-l aceia si pe dânsul, îl bagara în fiare si la închisoare. Acest lucru aflându-l Natalia, femeia lui, si gândind cum ca poate a fost prins pentru altceva, si îngrijindu-se foarte suspina si plângea. Dar fiind înstiintata ca pentru Hristos l-au pus în legaturi si în temnita, îndata îmbracându-se în haine luminoase a alergat la temnita. Si intrând înauntru îl învata sa stea neclintit la chinuri, si ruga pe sfintii cei ce erau împreuna legati cu dânsul sa se roage pentru el. Atunci prin sfatuirea mucenicului Adrian se întoarse Natalia la casa ei.

Deci fiind adus sfântul la împaratul si marturisind pe Hristos ca este Dumnezeu adevarat, îl pusera cu fata în jos si-l batura cu toiege. Apoi, întorcându-l cu fata în sus, a fost batut si peste pântece, încât i se vedeau si maruntaiele. Mucenicul când patimea acestea era de 28 de ani.

Dupa aceea lui si celorlalti sfinti li s-au taiat mâinile si picioarele. Apoi dându-si sfintii sfârsitul, si urmând a li se mistui trupurile lor în foc, Natalia a bagat mâna Sfântului Adrian în sânul ei si urma mergând dupa sfintele moaste si strângea sângele ce pica de la dânsii si se ungea cu el. Apoi fiind stins focul de o ploaie mare si grea, un om credincios, anume Eusebie, luând moastele sfintilor si punându-le într-un caic mic, le-a dus la Arghiropoli si le-a asezat aproape de Bizant. Acolo mergând mai pe urma Natalia, si-a dat sufletul la Dumnezeu si a fost îngropata lânga moastele cele mucenicesti.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor douazeci si trei de Mucenici, care au fost chinuiti împreuna cu Sfântul Adrian, si de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Atic si Sisenie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ivistion.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Mucenic Adrian printul.

Acest sfânt a trait în zilele împaratului Liciniu în Bizant, si se tragea de la Roma, fecior fiind lui Prov, împaratul Romei, împreuna cu un frate al sau, Dometie cu numele, ce ajunsese episcop în Bizant, dupa Tit. Deci fericitul Adrian dorind a patimi pentru Hristos, s-a dus la Nicomidia si a mustrat pe Liciniu, caci stricase în desert si fara socoteala ostile romane, cu pricina prigoanei asupra crestinilor. Drept aceea fiind supus la multe chinuri, i s-a taiat capul; iar fratele sau Dometie episcopul luându-i sfintele moaste le-a pus în Arghiropoli, unde erau si moastele Mucenicului Adrian, ale Nataliei si ale Apostolului Stahie, cel ce a fost întâiul episcop al Bizantului, dupa Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Ioasaf, fiul lui Avenir, împaratul Indiei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Titoe, care cu pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.