Va multumesc din suflet pentru cuvintele voastre, dragele mele. Maria, am simtit imbratisarea ta si mi-a prins bine. Bica, da, aceeasi convingere o am si eu, ca Dumnezeu are planurile lui bine stabilite si a caror intelesuri noua ne scapa de cele mai multe ori, pentru ca, in general, gresim cand ne lasam prinsi in vartejul vietii de zi cu zi, uitand sa stam de vorba cu El. Marie, Eli, va multumesc.
Astazi, iesind de la servici, am indraznit sa mergem acasa la doamna doctor, unde isi doarme somnul cel lin, asteptand ziua de maine, cand va fi inmormantata, sa-i aprindem o lumanare. Primul soc l-am avut cand s-a deschis usa de la intrare si ne-a intampinat fiica ei. Pentru prima clipa am avut impresia ca doamna doctor este cea care ne-a deschis. Fiica ei, cam de varsta mea, este copia fidela a mamei, doar ca-i mai inalta. Al doilea soc l-am avut intrand in camera unde era sicriul, frumos, somptuos, dar in care era o femeie care mi-a marcat viata profund si ireversibil. Am pierdut lupta cu lacrimile, nevenindu-mi sa cred ca este real, aproape nerecunoscad-o. A ramas o mana de femeie, slaba, pe fata careia boala a lasat urme de nesters. Am refuzat sa las imaginea ei in sicriu sa-mi patrunda in suflet si am adus in minte imaginea ei cand, grijulie, s-a aplecat asupra patului de spital in care eu zaceam in urma operatiei.
Dumnezeu sa o odihneasca in pace, alaturi de ingeri. Voi merge maine sa o conduc pe ultimul drum, avand ferma convingere ca va continua sa traiasca prin amintirea pacientelor care au trecut prin mana ei si a copiilor pe care i-a adus pe lume.
P.S. Am recitit ce am scris aseara si am constatat ca am mai facut greseli de exprimare. Imi cer scuze, Monica, sper sa nu te superi pe mine.
