Doamne pazeste de asa necaz! Conndoleante parintilor si familiei, Clementina.
Stiu ce este in sufletul vostru si sunt alaturi de tine.

Dragile mele Gargarite, va multumesc din suflet.
Cuvintele voastre au fost leac pantru mine.
Sunt o fire foarte tare asa ma consider, altfel nu as putea sa depasesc asemenea momente.
Sunt evenimente in viata noastra ce nu le putem evita.
Inca o data, va multumesc.

Buna, fetelor,
Imi era dor sa va mai scriu.
Din pacate, vin cu vesti diversificate. Cea buna este ca am luat examenul din noiembrie si din ianuarie incep lucrul.
Cea proasta este ca, in urma cu aproximativ 6 luni am pierdut cea de-a doua lumina din viata mea, un nou copil.
Prin aprilie, dupa Paste, am ramas gravida; totul decurgea fara probleme, pana am fost la controlul de la 3 luni si nu mai batea inimioara copilului meu. Primul lucru la care m-am gandit a fost ce reactie o sa aiba sotul meu, avand in vedere ca a trecut destul de greu peste moartea fetei. Dar a primit vestea surprinzator de bine (probabil din cauza ca pe acesta nu l-a tinut in brate si nu l-a vazut deloc).
Eu am fost cea care a cazut de data asta. Si acum cand ma gandesc ma cutremur si simt un fior rece pe sira spinarii. As fi putut avea cel de-al doilea copil sau, cel putin, unul. Acesta trebuia sa se nasca la sfarsitul lui decembrie.
Dezamagire completa, deznadejde, gol, - cam asta simt si acum. Probabil imi va trebui ceva timp sa-mi revin si sa ma impac cu ideea. De luptat nu am cu cine sa ma lupt; cui as putea sa-i cer socoteala pentru cele intamplate daca nu mie? Probabil ca nu sunt inca vrednica de a avea un copil in grija. Si ironia este ca din ianuarie incep sa lucrez cu nou-nascuti. Amar pahar mai gust, ocazional.

Elen, toate au inteles, dar Domnul ni le dezvaluie, la timpul lor.
Oricum, imi pare rau pentru experienta ta. Nu te invinovati, degeaba, iar lucrul cu nou-nascutii ia-l ca pe o binefacere divina.
Ma rog sa ai parte numai de lucruri bune.
Iti trimit imbratisari multe, calde si cu drag.

Elen, inteleg ce simti si imi pare rau. Imbratisarile mele ajung la tine.
Dar eu cred ca Dumnezeu ne va ajuta. Eu, de fapt, noi, putem avea copii, insa nu este indicat, deoarece ni s-a recomandat nici macar sa nu incercam. Nu stiu daca este acelasi lucru, insa simt durerea si cred ca undeva acolo Cineva ne ajuta.
Eu am reusit sa ma mai detasez si sa imi fie mult mai bine. Nu te descuraja, la voi exista macar o sansa, iti tin pumnii.
Aveti grija de voi, sustineti-va, iubiti-va si o sa vezi, Elen, ca o sa aveti bebe.
Faptul ca o sa lucrezi cu nou-nascutii, o sa vezi ca o sa fie o binecuvantare si vei fi atat de implinita, incat durerea ta chiar daca va fi mare la inceput cu timpul va disparea. Bebeii sunt o sursa inepuizabila de dragoste.

Din cate mi-am dat seama esti medic si tu si te admir pentru ca ai luat o specialitate foarte frumoasa si cu multe satisfactii. Bucura-te de reusita aceasta. Felicitari! O sa vezi ca inceputul acesta o sa iti dea aripi.
Te imbratisez cu drag.

Recunosc ca am stat pe ganduri inainte de a scrie aici si asta deoarece niciodata nu mi-a placut sa ma plang si as fi vrut sa vad, ca inainte, partea plina a paharului in toate. Numai ca, uneori, are loc cate un eveniment care lasa cicatrici in inimile noastre.
Referitor la titlul topicului, ar putea fi multe de spus, dar totul se rezuma in definitiv la durere si lacrimi.
Stiu ca probabil am sa va plictisesc, dar vreau sa va relatez o mica povestioara, povestea unei prietenii adevarate.
In urma cu aproximativ patru ani, am cunoscut un baiat. Acest baiat a aparut in viata mea cand eu eram intr-unul din "naufragiile vietii" si, din care am iesit, datorita lui. Incepusem sa realizez ca intre noi se leaga o frumoasa prietenie. Aveam aceleasi pasiuni si asta ne-a legat si mai mult. Obisnuiam sa petrecem timpul impreuna ori de cate ori aveam ocazia, si ori de cate ori eu eram intr-un impas ceea ce insemna mult pentru mine. Mi-a demonstrat ca nu sunt singura, ca exista prieteni. Intotdeauna timpul zbura mult prea repede cand eram impreuna.
Anul trecut, prin perioada asta, timpul a inceput sa devina nerabdator cu noi. Am descoperit ca prietenul meu cel mai bun are cancer de piele si doar un an de trait. Refuzam sa cred, asa cum acum refuz sa cred ca nu mai e. In ianuarie s-a sfarsit totul. Timpul s-a oprit in loc pentru el.
Chiar daca au trecut aproximativ 2 luni de atunci, eu inca ii simt lipsa. Ma doare ca nu mai este aici, cu mine. M-a invatat atatea lucruri, dar nu si ce sa fac atunci cand pierd pe cineva drag. Si este imposibil sa il uit, totul imi aduce aminte de el si eu caut in fiecare persoana pe care o intalnesc, o farama din el, in zadar insa.
Stiu ca timpul va avea grija sa imi vindece ranile si stiu ca inca un ingeras ma priveste de sus si are grija de mine. Am renuntat sa mai plang, doar pentru ca niciodata nu i-a placut sa ma vada plangand. Si ma bucur ca inima mea nu este perfecta, ca are cicatrici. Asta inseamna ca am trait si am iubit tot ce se poate iubi pe lumea aceasta.

Sper ca nu v-am plictisit prea tare.

Alinus, sincere condoleante pentru pierderea prietenului tau drag. Cuvintele sunt de prisos in momente ca acestea, dar viata merge inainte. Este extrem de dureros sa pierzi pe cineva drag, dar stie Dumnezeu de ce le face pe toate. Cu timpul o sa treci peste aceasta durere. Adu-ti aminte de lucrurile frumoase, de momentele frumoase petrecute cu el si o sa vezi ca o sa iti fie mai usor.
Eu te imbratisez cu drag si capul sus, draga mea.
Toate au un rost pe lumea asta.

Alina, multumesc!

Condoleante tuturor celor care au pierdut pe cineva drag.
Ieri s-a implinit 1 an de cand verisorul meu de doar 18 ani si cateva luni a murit.
Pentru mine a fost mai mult decat un verisor, pentru ca atunci cand parintii mei s-au mutat la tara, eu eram in clasa a XII-a si am ramas din al II-lea semestru sa locuiesc la matusa mea, care pe atunci avea o fata si un baiat.
Din pacate, anul trecut am primit tragica veste ca un accident stupid, as putea spune, i-a curmat viata. Ironia este ca medicii imi dadusera mie slabe sanse de viata, adica maxim pana la sarbatorile de iarna 2009, dar cum Dumnezeu este mare si minunile exista, a facut pentru mine o minune, dar din pacate pentru el, nu.
Cat despre faptul ca nu stim ce sa facem cand cineva drag noua pleaca in ceruri, vorba matusii mele nu gasesti instructiuni de folosire pentru asa ceva. T
rist, fara cuvinte, verisorul meu fiind a doua persoana mai apropiata de mine care a trecut in nefiinta. Prima a fost in urma cu 4 ani si vreo 5 luni, cand bunicul care m-a crescut a facut infarct, desi noi cei de langa el nu stiam ca ar suferi cu inima. Atunci am crezut ca am sa mor si eu de durere si dor, dar timpul, timpul a fost cel care si-a spus cuvantul.

Alinus, si Lora, eu nu sunt priceputa la vorbe, dar sincer imi pare rau cand aud de asa ceva.
Dumnezeu sa-i odihneasca!