Ileana, din pacate, cred ca nu esti singura careia i s-a intamplat sa ofere pomana fara sa spuna ceva, dar eu cred ca si in acel moment, sufletul tau si ochii tai au spus mult mai mult decat cuvintele ar fi putut exprima.
Ceea ce ai trait alaturi de copil la spital, imi intareste convingerea ca Dumnezeu ne intareste atunci cand avem nevoie. Iar tu esti o femeie puternica si sensibila si meriti toata admiratia mea.
O calda imbratisare din partea mea.

Ralu, cand dau de pomana, parca imi este rusine. Imi este teama ca cel care primeste sa nu se simta umilit de gestul meu. Uneori ma gandesc ca poate nici nu isi doreste pomana mea. Eu dau farfuria sau pachetelul, cu toata inima si cu rugaciune in gand la Dumnezeu ca sa nu-i uite pe mortii mei.

Esti o dulce sa ma crezi o puternica. Am ramas acolo doar pentru ca am simtul datoriei, adanc inradacinat in mine. Promisesem ca o voi dubla pe colega mea doar pentru ca ea lucrase in tura de noapte cu o zi inainte si nu apucase sa doarma in cursul zilei. Nu mi-am imaginat ca puiutul se va stinge in bratele mele. Asa a vrut Dumnezeu.

Nu, nu sunt puternica. Am frison si acum cand scriu aici si cred ca o sa ma retrag sub pilota dupa ce o sa fac o baie fierbinte la picioare si o sa beau un ceai cu miere si lamaie. Nu mai reusesc sa scot frigul din mine. Parca a ramas recele din acel corpusor in mine.

Te pup si pe tine si pe Dario si va doresc o seara frumoasa si calduroasa.
Ai grija de tine!

Ileana, nici eu nu vad intr-o situatie ca a ta, dar ma gandesc ca Domnul ne da cat putem duce. Iar tu ai dus, slava Lui!
Sanatate multa!

Un indian american era impreuna cu prietenul sau in centrul New York-ului.
Era ora amiezii, iar strazile erau pline de oameni. Masini claxonand, taximetre ce luau curbele cu viteza, sirene ce se apropiau sau se departau,toate aceste sunete ale orasului parca te asurzeau. Dintr-o data indianul a spus:
- Am auzit un greiere.
- N-ai cum sa auzi un greiere in tot vacarmul asta! i-a spus prietenul lui.
- Sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat indianul.
- Asta-i o nebunie! a raspuns prietenul.
Indianul a ascultat cu atentie un moment dupa care a trecut strada spre o zona unde se aflau cativa copaci. A cautat imprejur, sub ramuri si a gasit micul greiere. Prietenul sau a ramas uimit.
- Este incredibil! Trebuie sa ai un auz supraomenesc!
- Nu, a spus indianul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce asculti cu ele.
- Dar nu se poate! a continuat prietenul. Eu n-as putea auzi un greiere in acest zgomot!
- Depinde de ceea ce este important pentru tine. Da-mi voie sa-ti arat.
Indianul a bagat mana in buzunar si a scos cateva monede pe care le-a lasat sa cada discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al orasului, au remarcat ca toti oamenii de pe o raza de 5 metri au intors capul privind in jur daca nu cumva banii cazuti erau ai lor.
- Intelegi ce am vrut sa spun? a continuat indianul. Totul depinde de ceea ce este important pentru tine.

Ascultind zi de zi la televizor gilceava, crimele, tragediile, urechea care este prelungirea creierului nostru, se fixeaza pe tot ce este urat, rau. Ni se induce frica. Devnim neputinciosi, tematori (de avion, de frig, de vant, de mancare, de oamenii de langa noi, de sentimentele noastre si nu stim de unde, cand si cum. Uite asa, ascultand asa zisele informatii, care de fapt sunt praf in urechile fraierilor. Dupa care spunem, este greu, oamenii sunt rai, traim intr-o lume nesigura, urata, nu mai am incredere in nimeni, etc.

Intre timp greierii canta, frunzele fosnesc, apele curg si noi nu le auzim.

Un frate l-a intrebat pe avva Pimen:
"Am facut un pacat mare si vreau sa ma pocaiesc trei ani“.
Batranul zice:
"Este mult“.
Fratele ii zice:
"Dar un an?“.
Batranul, iarasi:
"Este mult“.
Cei care erau de fata zic:
"Patruzeci de zile?“.
El raspunde: "Este mult“ si continua: "Eu spun ca, daca omul se pocaieste din toata inima si nu mai continua sa faca pacate, Dumnezeu il iarta si in trei zile“.

Mare adevar, Ralu.
Eu, dupa o zi in care am zacut din nou si o noapte de cosmar in care visam ca tineam in brate un corp inert si rece, astazi ma tarasc din nou. Durerea de cap nu a incetat, dimpotriva a crescut in intensitate, asa ca dupa atatia amar de ani in care am cotizat pentru asigurarile sociale, iata-ma platind un pumn de bani (din propriul buzunar) pentru un tomograf la particular. Important ca o rezolv astazi si am un raspuns cel mai tarziu maine dimineata.
Sunt supectata de un ceva la cap, asa ca iau o pastila ce imi fluidica circulatia.
Sunt la sediul asociatiei noastre si privesc la fotografia de care v-am scris. Este singurul lucru ce ma remonteaza alaturi de gradina noastra a gargaritelor.
Sper ca maine sa revin de la servici cu vesti bune.

Pupici si tie si micutului Dario.

Nu timpul le rezolva, Lin. Oamenii rezolva prin propria lor implicare.
Trebuie insa sa recunoastem ca exista un timp pentru toate si multe din actiunile noastre se intampla de parca sunt coordonate de Dumnezeu.
Hai sa iti scriu ceva anecdotic.
Le spuneam acum cativa ani, colegelor mele ca visez sa dorm intr-un camp de maci.

Ne intorceam intr-un week end dintr-un catun de munte unde pentru un elev de exceptie (mama moarta, tatal padurar) am adus putin din confortul si cartile de la oras, alaturi de un computer, dar si un aragaz pentru bucatarie). Eram rupti, la propriu. Ajunsesem in bordeiul (nu puteai sa ii spui casa) din catun, vineri. Am varuit, vopsit, baietii au montat dusumea si stoleria, iar in final, cu totii am facut o bucatarie acceptabila. Duminica, dupa-amiaza, dupa doua zile de munca la intoarcere spre casa, am adormit in masina (desi tare nu imi doream pentru ca eu dorm cu gura deschisa si ce poate fi mai urat pentru o femeie intr-o astfel de situatie, aflata intr-un grup?). La un moment dat sa oprit masina si o colega mi-a acoperit ochii si mi-a spus sa cobor, apoi m-a ghidat sa ma intind. Cand a luat mainile de pe ochi am inteles ca eram intinsa intr-un lan cu maci.
I-am molipsit si pe ceilalti. Am stat asa intinsi cam jumatate de ora. Vorbeam, uitandu-ne la cer printre macii ce stateau sa isi scuture cupele. Aproape ca nu ne venea sa mai plecam pana ce unul dintre baieti si-a amintit ca bunica lui l-a invatat ca nu trebuie sa adoarma niciodata intr-un lan cu maci.

Lin, atunci cand aduci ceva de pe net sau din alta sursa, perie si tu putin, dupa felul cum scriem noi pe forum. Acum i-ai dat de lucru Adminicai.
Te pup si te las in compania printului tau cu nume de imparat.