Pilde

Rosculet Adnana · **Scris:** 04 Dec 2010, 16:32

De mai bine de o luna de zile, de cand am pisica, ma intreb zilnic: oare cum reuseste o pisica sa faca, cat e ziua de lunga, exact ce vrea ea, respectiv sa manance, sa doarma, sa se alinte si sa fie si iubita si rasfatata pentru ceea ce este?

Poate ca oamenii tin pisici in casa din diferite motive, dar cred ca, in adancul sufletului, motivul universal cu care toti stapanii de pisici ar fi de acord este lectia uriasa pe care o primim in fiecare zi de la aceste animale: lejeritatea cu care ele privesc viata, in fiecare secunda. Lejeritate de care noi am uitat.

Oare oamenii de ce nu reusesc sa aiba o viata la fel de placuta? Oare de ce sa nu facem cat eate ziua de lunga ceea ce vrem si sa credem ca meritam sa fim iubiti pentru ceea ce suntem si, mai ales, sa ne iubim pe noi insine pentru ceea ce suntem?

Oare de ce nu suntem mai blanzi cu noi insine? Si oare de ce, si atunci cand ne odihnim ne facem mustrari de constiinta, ca si cum nu am merita asta? Si atunci cand ne permitem sa dormim la pranz ne gandim ca poate n-am muncit destul si nu castigam destui bani ca sa ne permitem asta?

Si cand punem capul pe perna seara nu ne dam dreptul sa ne odihnim, in adevaratul sens al cuvantului? Si in timpul zilei consideram ca n-am facut nimic important daca n-am raspuns la o mie de mail-uri, o suta de telefoane si n-am avut cel putin zece intalniri, intre care am alergat de ne-a ajuns tensiunea la cel putin 20 cu 10, pentru ca asta este tensiunea unui om de succes?

Oare o atitudine de lejeritate nu ne-ar ajuta sa facem loc pentru mai multa iubire si abundenta in viata noastra?

Poate ca ne-ar ajuta sa stergem din ADN-ul nostru convingerea conform careia trebuie mai intai sa ne "automutilam" psihic si emotional ca sa meritam sa fim fericiti si sa traim o viata in liniste.

Si cea conforma careia nu poti sa fii fericit daca nu ai suferit inainte.

Sau aceea ca trebuie sa lupti ca sa realizezi ceva maret in viata. Sau aceea ca trebuie sa fii mai bun decat altii, ca sa reusesti sa razbati.

Ca trebuie sa fii profesionist, la curent cu noutatile, prompt si sa tii pasul in activitatea ta, etc etc.

Nu stiu de voi, dar eu cand mai uit la pisica mea mi se sterg din cap si din ADN toate lozincile motivationale cu care mi-am pierdut ani din viata.

Si mi se umplu ochii de lacrimi de recunostinta, pentru ca ea ma invata ce inseamna viata: sa-ti permiti sa fii asa cum esti in fiecare moment, sa-ti permiti sa fii iubit pentru ceea ce esti, si sa nu faci nimic mai mult decat sa fii. In adevaratul sens al cuvantului. Restul are grjia de sine insusi.

Ileana Miroiu · **Scris:** 05 Dec 2010, 20:31

Gargarite dragi, avem o cerere de sustinere a unui nou proiect si anume, acela de a convinge oamenii sa infieze copii abandonati.
Voi v-ati implica sa sustineti un astfel de proiect? Ati infia un copil abandonat? Puteti aduce explicatii pro-contra pentru ambele intrebari?
Va multumesc anticipat.

Dragut Raluca · **Scris:** 06 Dec 2010, 10:10

Interviu cu Dumnezeu

"- Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea. Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească, iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani, iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea. Faptul că se gândesc cu timp la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.
Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?
- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi ca pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.
- Mulţumesc pentru timpul acordat, am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna."

Interviu cu Dumnezeu – de Octavian Paler

Dragut Raluca · **Scris:** 07 Dec 2010, 09:17

Credinta crestina si musulmanii

Niste crestini au fost prinsi de catre musulmani si inchisi in temnita. Nevoind sa ii omoare, musulmanii cautau insa sa-i faca sa se lepede de credinta in Hristos si sa il recunoasca mai mare pe Mohamed. Crestinii insa mai bine preferau moartea, ca prin aceasta sa dobandeasca viata cea vesnica, decat sa castige viata aceasta de aici, in schimbul celei vesnice.

Musulmanii veneau adesea la ei, spre a ii atrage la ratacirea lor.

Intr-o zi, musulmanii au zis astfel:

- Mohamed este adevaratul proroc, iar nu Hristos.

Crestinii, ascultandu-le amageala, au raspuns:

- Daca ati vedea doi oameni care se cearta pentru un camp, fiecare zicand cum ca este al lui, unul avand multi martori care adeveresc aceasta, iar celalalt nici unul, ce ati zice, al cui este campul?

Musulmanii, nepricepand intentia lor, au raspuns:

- Fara indoiala ca al celui cu multi martori.

Crestinii au zis, apoi:

- Drept ati raspuns. Asa este si cu Hristos si cu Mohamed al vostru. Hristos are multi martori: Prorocii din vechime, Moise si Ioan Botezatorul, pe care si voi il recunoasteti si care a dat marturie pentru El. Mohamed insa nu are ca marturisitor decat pe el insusi.

Musulmanii au ramas rusinati si au mai incercat sa se apere astfel:

- Credinta noastra e mai buna decat cea crestina, pentru ca vedeti si voi ca Dumnezeu ne-a dat noua izbanda asupra voastra, a crestinilor! Vedeti bine ca cele mai bogate pamanturi si imparatii din lume sunt ale noastre, si ca ele sunt si mai numeroase si mai intinse ca ale voastre!

Atunci, crestinii au raspuns, zicand:

- Daca asa ar fi, atunci idolatriile egipteana, babiloniana, elenistica, romana, si inchinarea la foc a persanilor ar fi adevaratele credinte, caci iata, odata toate aceste neamuri au fost stapanitoarele lumii! Este limpede pentru oricine ca victoria, bogatia si puterea voastra nu dovedesc si adevarul credintei voastre. Noi stim ca Dumnezeu uneori da biruinta crestinilor, iar alteori ingaduie sa fie subjugati ca sa-si vada mai bine pacatele si sa se curateasca de ele prin pocainta si credinta adevarata.

LENUTA PATRASCU · **Scris:** 07 Dec 2010, 17:56

Lectie de viata

Un om pios statea de vorba cu Dumnezeu si i-a spus: Doamne as vrea sa stiu cum este Raiul si cum este Iadul.
Dumnezeu l-a condus pe om catre doua usi. A deschis una dintre usi, iar omul a privit inauntru. In mijlocul incaperii se afla o mare masa rotunda. Pe masa se afla un vas mare cu tocana, care mirosea foarte bine si care l-a facut pe om sa ii lase gura apa. Oamenii care stateau la masa erau slabi si bolnaviciosi. Pareau a fi infometati. Tineau linguri cu manere foarte lungi care le erau legate de brate si astfel putea ajunge la vas pentru a le umple cu tocana; dar din cauza manerelor mai lungi decat propriile maini, nu puteau duce la gura lingurile pline.
Omul pios s-a infiorat la vederea suferintei lor.
Atunci Dumnezeu a spus: "Acum ai vazut Iadul"
Au mers apoi catre cealalata camera si au deschis usa. Arata la fel ca si prima. Se gasea acolo o masa mare si rotunda cu un vas mare de tocana care iti lasa gura apa. Oamenii de la masa erau echipati cu acelasi gen de linguri dar acestia pareau bine hraniti si durdulii, radeau si vorbeau intre ei.
Omul pios a spus: "Nu inteleg".
"Este foarte simplu" a spus Dumnezeu. "Este nevoie insa de abilitate. Acesti oameni sanatosi au invatat sa se hraneasca unul pe celalalt, in timp ce ceilalti se gandeau doar la ei insisi."

Dragut Raluca · **Scris:** 07 Dec 2010, 18:01

O adevarata lectie, Lenuta. Multumesc.

Dragut Raluca · **Scris:** 08 Dec 2010, 09:59

Cu ce poti plati in rai?

Un om foarte bogat, avea un palat somptuos, caleasca aurita, multime de slujitori, etc. Apropiindu-i-se ziua mortii, bogatasul ar fi dorit sa ia cu el macar o parte din toate acestea. Se gandea ca, odata ajuns pe lumea cealalta, ar putea sa plateasca pentru a i se ingadui sa aiba parte de ceea ce a avut si in viata pamanteasca. Atunci i s-a aratat un inger si i-a grait: "Nu stii ca in rai nu poti plati decat cu cele pe care le-ai daruit pe pamant?". La auzul acestor cuvinte, bogatasul s-a intristat, pentru ca nu daruise nimic.

Hanganu Andra - Sonia · **Scris:** 08 Dec 2010, 10:06

Ileana Miroiu scrie:

Gargarite dragi, avem o cerere de sustinere a unui nou proiect si anume, acela de a convinge oamenii sa infieze copii abandonati.
Voi v-ati implica sa sustineti un astfel de proiect? Ati infia un copil abandonat? Puteti aduce explicatii pro-contra pentru ambele intrebari?
Va multumesc anticipat.

Si eu sunt pentru adoptie. Bineinteles, mai intai voi incerca prin toate mijloacele existente sa am un copil al meu dar, daca nu va vrea Dumnezeu, cu siguranta adoptia este o solutie. Mi se rupe sufletul cand vad cati copii sunt abandonati prin orfelinate pentru ca unii parinti pur si simplu nu vor sa ii creasca.

LENUTA PATRASCU · **Scris:** 08 Dec 2010, 10:47

Cel mai frumos lucru al tatii

Tata îl întreaba pe Alexe care avea cinci anisori:
"Ce-ti place cel mai mult la tata?"
Dupa ce s-a gândit putin, Alexe îi spune: "Mama."

"Când îti dai seama ca toate merg bine în familie", fu întrebata o fetita.
"Când îi vad pe tata si pe mama ca se saruta", raspunse ea.

Parintii nu trebuie sa se ascunda în dulap pentru a se saruta. De fiecare data când îsi arata iubirea care-i uneste, copiii se simt cuprinsi de o încredere care îi încalzeste si îi bucura. Ei stiu bine ca iubirea reciproca a parintilor este singura stânca solida pe care-si pot cladi viata.

(Bruno Ferrero)

Dragut Raluca · **Scris:** 09 Dec 2010, 09:11

Cum sa nu se certe oamenii?

Doi batrani de multi ani sedeau impreuna si niciodata n-a fost cearta intre dansii.
Si a zis unul catre celalalt:
- Sa ne certam si noi ca oamenii.
Iar celalalt a zis:
- Nu stiu cum se face cearta.
Al doilea a zis:
- Iata, pun o caramida in mijloc si zic ca este a mea. Tu zici nu, ca este a ta. Si de aici se face inceputul.
Deci, au pus in mijloc caramida si a zis unul catre celalalt:
- Aceasta este a mea.
Si a primit raspuns:
- Nu, ca este a mea!
Si i s-a spus:
- Daca este a ta, ia-o si mergi.
Si s-au dus, neputand sa se certe intre dansii.