N-as zice, Cosmina tinand cont de ceea ce a urmat. Clementina, as vrea sa continui firul povestirii mele, dar nu stiu daca nu cumva voi adormi cu laptopul in brate.

A doua zi, ar fi trebuit sa fie o zi in care sa imi savurez victoria. Din pacate, lucrurile au mers ciudat, impotriva mea. O clipa m-am gandit, daca nu cumva modul cum am actionat cu o zi inainte, nu s-a intors impotriva mea.

Evident ca era nevoie ca eu sa ajung inaintea tuturor la firma ca sa imi pun lucrurile la punct, fara stirea noilor sefi. Numai ca portarul se pare ca avea ordine ferme si nu stiu de ce am avut sentimentul ca acestea se aplicau numai pentru persoana mea: Nimeni nu intra in firma pana ce nu soseste seful.
L-am sunat pe tanarul sef. Prevazator! Avea telefonul inchis. Putea avea orice scuza. Am asteptam o ora pana ce acesta a catadicsit sa apara, secondat de jurist. Am intrat impreuna in birou, rostind cuvinte de complezenta referitoare la vreme.

Adriana, nu am fost. Cand am descoperit ca intreg parcul de computere nu mai era, am inghetat. M-a inghetat si seful tanar ce m-a privea cu ochi de reptila. Am simtit o impunsatura in inima ce m-a sagetat de cateva ori la rand. Mintea se intreba frenetica de ce ma inteapa inima, in loc sa gandeasca repede o intrebare care sa ma scoata din incurcatura. Am hotarat sa ma port firesc, am pus mana repede in zona inimii si am spus ca imi este rau. Un ranjet rau s-a latit pe fata hienei ce nu inceta sa ma urmareasca. Probabil ca ma schimbasem la fata pentru ca uliul a plecat sa imi adauga repede un pahar cu apa si zahar. Am vrut sa profit de absenta lui si sa alerg repede prin biroul nostru (imens) ca sa vad daca serverul pe care lucram mai exista. Nu am putut pentru ca, gardian, a aparut juristul. Oricum, junghiul din inima era tot mai puternic si simteam ca nu as fi avut puterea sa mai fac alti pasi prin birou. M-a asezat la biroul meu, de altadata si am baut incet continutul paharului adus de secretara.

Laura, cat ma bucur sa "te vad". Imi era dor de trairile tale, de noi file din povestea ta de viata.
Iti zambesc, cum stiu eu mai bine.

Laura, noi iti trimitem toata forta noastra de gargarite sa-ti dea putere sa treci peste tot.
Stii ca undeva, intr-o lume virtuala, exista o gramada de zambete numai pentru tine.

Laura fii barbata! Noi suntem aici langa tine si te sustinem. Iti trimitem toata energia pozitiva de care ai nevoie.
Te pup dulce si te imbratisez gargareste.
Si un zambet mare, mare pentru tine. Si ca sa iti inveselesc ziua, am cautat un zambet de bebelus, pentru ca nimic nu iti insenineaza ziua mai bine decat un zambet de ingeras.

De o astfel de imbratisare aveam nevoie, in acea clipa, Alexa.
Numai ca sub privirea fixa a secretarei-pizipoance, am inghitit si ultima picatura de venin. L-am auzit pe unul din acolitii sefului, aflat in biroul acestuia, spunand: Canceroasa joaca teatru! Am dat sa ma ridic, dar nu puteam. Parca mi se taiasera picioarele de la genunchi. Pizipoanca ma privea perplexa si a dat sa ma ajute reflex. Era si pentru ea prea mult. Colegii mei, ce erau deja la birourile lor, s-au ridicat in picioare. Fosta secretara care mai are fix un an pana la pensie si acum este femeie de servici (in aceasta firma careia ii stie fiecare secret!), a scapat galeata (plina cu apa) din mana, exact la intrarea in birou.
Nu stiu daca bunul simt sau faptul ca stia ca acolitul fost auzit, - seful a reactionat cu un Hai sictir, idiotule! Tu nu vorbesti despre ea asa, in fata mea! Acolitul spilcuit, a zbughit-o din biroul sefului si a dat sa iasa din biroul mare numai ca sa nu dea ochii cu mine (sau cu colegii mei?). Din nefericire pentru el, dezastrul din usa nu i-a permis. Femeia de servici ridicase mocheta in sus, sperand ca apa din galeata varsata nu va ajunge sa o ude, blocand astfel usa. Neavand incotro a facut stanga imprejur doar ca sa dea ochii cu noi. Privea aiurea spre fereastra in timp ce se indrepta spre biroul lui. Colegii mei, ba chiar si ma tinerii mei colegii erau in picioare privindu-l cu ura, dispret, dezgust, sila. Nu am avut putere sa-i adresez nici un cuvand pentru ca intepaturile din zona inimii erau si mai puternice.
Am auzit doar glasul colegului meu drag ce l-a intrebat: Mai baiete, tu nu ai mama? Nerusinatul nu a apucat sa spuna ceva pentru ca tot continutul paharului pe care pitzipoanca il tinea in mana pentru mine, a zburat tintit pe fata lui. Am ramas cu gura cascata din exercitiul meu de respiratie prin care speram sa diminuez durerea din piept. S-a facut liniste si apoi din fundul biroului s-au auzit aplauze sacadate. Un tanar batea din palme, uitandu-se la pizipoanca. L-au imitat si ceilalti. Am plecat capul si am simtit atatea sentimente, dar nu am avut timp sa le disec, ca am auzit glasul sefului: I-ati bagajul si gaseste-ti alt loc in firma asta! Pe alt palier!
In linistea ce s-a asternut, se auzea doar cum spilcuitul isi strangea, ce si-o fi strans din sertare. Le aseza claie peste gramada intr-o cutie de hartie pentru printer.
Apoi, femeia de servici a deschis usa si parca racoarea de pe hol ne-a adus la toti respiratia la normal.
Spilcuitul cu cutia sub brat a trecut cu capul plecat prin fata tuturor, iar cand a ajuns in dreptul meu, a dat sa se opreasca. O fi vrut sa imi spuna ceva? Numai ca mana secretarei-pizipoance i-a aratat amenintator paharul umplut din nou, cu apa si zahar pentru mine.
L-am auzit pe seful, in timp ce acolitul trecea prin fata usii sale: Sa nu calci vreodata prin fata Laurei!
Apoi am strigat cu durere: Ambulanta, repede!
Nu stiu cine mi-a intins scaunul de birou, transformandu-l aproape in pat. Pitizpoanca era sigur cea care ma uda cu apa, pe piept, in zona inimii, pe fata si incerca sa impinga printre buzele mele, apa dulce. Am recunoscut-o dupa parfum.
Am reusit sa spun unde vreau sa ajung la cardiologie, dar am ajuns intr-o clinica privata unde stiam ca cel mai insignifiant consult costa de la 100 roni in sus. M-am ingrozit cand am realizat unde ma adusese ambulanta. Am dat sa spun ceva, dar deasupra mea am vazut chipul sefului cel tanar: Laura, avem doar doua ore la dispozitie. Spune! Atunci, ingrozita de nota mare ce urma sa o achit, i-a soptit ca ii spun, numai sa ma duca la cardiologie unde i-am spus eu. A realizat la ce ma gandeam si m-a asigurat ca toate cheltuielile sunt suportate de firma care are contract cu clinica. Am rasuflat usurata si i-am spus ca totul se afla pe computerul fostei noastre sefe.
A scos un muget, iar eu m-am ingrozit. Atunci am realizat ca respectivul computer s-ar putea sa nu mai existe in firma. Probabil fata mea exprima ceea ce gandeam pentru ca a scos doar un rictus asigurator de toate bune si mi-a zis ca revine.
Am trecut prin o multitudine de teste, m-au verificat doi medici si dupa doua ore, fix cand seful cel tanar a intrat intr-un cabinet unde mi se interpretau informatiile obtinute de la nu-stiu-ce-ecografie pentru cord, am primit verdictul si reteta, alaturi de recomandarea pentru odihna la pat minim sapte zile.
Parca ma simteam mai bine, dupa medicamentele ingurgitate si doza de calciu intravenos.
Seful mi-a oferit bratul la coborarea pe scarile din exteriorul clinici. Am acceptat pentru ca nu eram sigura pe picioarele mele. M-a condus pana la masina lui, un Audi dupa care li se scurg ochii teposilor mei. Mi-a deschis usa si m-a ajutat sa ma asez. Am plecat de la clinica, iar pana la firma am fost convinsa ca voi muri in accident de masina. Stiam ca este presat de timp, dar parca il presa si doamna cu coasa. Am tacut, gandind ca stie el mai bine. M-a ajutat portarul sa urc scarile pana in biroul lui. In drum, am aruncat un zambet si o fluturare de mana celor din birou. Pizipoanca, mi-a indicat o cana de sticla cu un lichid galbui, aburind: V-am facut un ceai de tei cu lamaie si miere. Brusc mi-am adus aminte de modul cum il botezase cu apa si zahar pe spilcuit. I-am zambit. Mi-a zambit si ea, intr-un colt al gurii si a iesit repede din birou. M-am intors catre sef ce mi-a indicat compterul de pe biroul lui. Era logat in retea. Stiam ca, incepand din acea clipa sunt gata sa-mi platesc libertatea, foarte ieftin. Toate scenariile mele cazusera. Asa ca am scris parola repede, dar un bing asurzitor mi-a sarit in ureche si m-a ingrozit. M-am uitat la unitate, am vazut indicativul scris pe ea si nu-mi venea a crede. Am intrebat cu glas stins daca acela era computerul sefei. Mi-a aratat cu degetul indicativul inscris pe eticheta de pe unitate. I-am spus stins, pentru ca nici mie nu-mi venea a crede, ca ceva nu este in ordine. A iesit din birou si s-a intors cu un ochelarist maruntel si negricios. Am inteles ca este un nou angajat pe post de tata in computere. I-am spus despre ce este vorba. A clatinat din cap si ne-a spus ca nimeni si nimic nu mai poate recupera ce a fost pe acel server. A fost cel mai bine tratat computer casat, prelucrat de el.
O raceala insiduoasa si-a facut aparitia pe spinarea mea. Seful transpira, iar broboanele i se scugeau pe fata. Servetul de hartie nu mai facea fata. S-a uitat in ochii mei, deznadajduit. Cred ca si eu aveam o fata similara cu a lui pentru ca nu putea spune nimic.
Da, Letitia. Atunci mi-am dat seama ce a insemnat lipsa mea din firma, atunci cand au avut loc schimbarile. Si totusi, cred ca ceaiul a avut un rol bun in deblocarea neuronilor mei pentru ca brusc mi-am amintit de computerul meu prin care se facea transferul de date pentru ca am intrebat: Dar computerul meu?

Oh, Doamne, Laura, ce stres! Cred ca maleficul, desi eu ii spun puternicul Saturn, tocmai te punea la incercare. Astrele fie binevoitoare cu tine!

Laura, iti multumim ca ne faci partase la cele mai dificile momente din viata ta. Cred ca fiecare intamplare din viata noastra este o piatra de hotar, punandu-si amprenta intr-un mod decisiv asupra existentei noastre. Depinde de noi si, uneori, de interventia Divina sa trecem peste aceste intamplari, sa ducem mai departe crucea ce ne-a fost incredintata.

Laura, prin cate incercari mai treci? Dar sunt sigura ca vei iesi cu fruntea sus din orice situatie.
Te imbratisez cu drag sa-ti transmit din forta mea, stiu ca ai nevoie
Si iti zambesc ca sa-ti descretesc fruntea.

Laura tu esti puternica si vei iesi din toate cu capul sus.
Am sa iti aduc un citat care s-a lipit de imina mea este din Sfantul Ioan Gura de Aur:
"Inchipuiesteti o stea cazuta in mare; poate ea oare sa ramana intreaga sau sa se iveasca din nou acolo? Ceea ce este steaua in raport cu marea este viciu in raport cu iubirea de oameni a lui Dumnezeu, ba nici nu este acelasi lucru; si mai putin. Marea, desi este mare, are margini, dar iubirea de oameni a lui Dumnezeu este nemarginita."
Asa ca, tu gandestete ca Dumnezeu nu va lasa un om tare bun ca tine sa nu fie ajutat.
Vezi acum a veni randul meu sa iti dau sfaturi asa cum ai facut tu cu mine. Pe mine, voi familia mea de pe acest forum m-ati facut sa ridic capul si sa am un zambet din cand in cand.
Te pup dulce si te imbratisez gargareste si iti zambesc asa cum m-ai invatat tu.