Incepe povestea intr-un sat de munte, unde am bunicii si unde imi place enorm sa stau.
O sa incerc sa va aduc din cand in cand fotografii cu frumusetile de acolo.
Cand am ajuns am gasit aceasta imagine.



Turturii la casa erau imensi.



Si cum suntem niste copii am reusit sa facem si un om de zapada.





In curtea gradinitii am gasit brazii plini de omat.



Si am facut o fotografie si bisericii.



Nici sania nu a stat locului.







Vreau sa va prezint pe cineva care sper sa va placa. Doarme saracutul dupa o joaca prin zapada.



Dar blitul telefonului l-a trezit.

Adelina, multumesc pentru fotografii. Mie imi place si iarna cu zapada multa si cu toate insemnele ei (om de zapada, saniuta), asa ca mi-ai facut o bucurie. Imi place catelusul la nebunie.
Pe tine si pe fratiorul tau va pup.

Adelina, un peisaj de basm ai gasit la bunicii tai.
Va pup.

In prag de primavara ne-ai adus o adevarata poveste de iarna. Am retrait momente din copilarie, am admirat satul si omatul alb, omul de zapada si copilasul zglobiu, gargarita frumoasa care s-a gandit la noi si catelul obosit de atata joaca.
Multumim pentru fotografii.

Ah, din nou cu gandul la copilarie. Adelina, mi-ai rascolit amintiri. Eu n-am mai vazut zapada de 5 ani, iar copilaria am trait-o la tara la bunici si iarna nu-mi mai ajungea ziua sa ma dau cu sania si sa ma joc. Uitam si de mancare, iar cand ajungeam acasa aveam turturi pe pantaloni (erau din lana, impletiti de bunica) si erau tari ca piatra. Dar eram fericita, rosie in obraji, cu parul ciufulit care-mi iesea din caciula. Mai luam si o scarmaneala zdravana din cauza asta, dar uitam imediat si a doua zi o luam de la capat. Stateam si pana la 12 noaptea la sanius, albul zapezii lumina partia.
Ce dor imi este de zapada. Mai astept vreo 2 ani sa mai creasca Alessio si am de gand sa-l duc in Romania iarna. Sper sa-i si placa, macar la fel de mult ca si mie.
Pupici.

Alia, la fel si eu mi-am amintit de pantalonii impletiti de mama care stateau in picioare cand ajungeam acasa. Ii punea pe calorifer cu ligheanul dedesubt ca sa se topeasca zapada. Iar mama, certandu-ma, imi masa degetele la picioare pe care nu le mai simteam de inghetate ce erau, dar nu mai conta, pana a doua zi se uita totul.
Adelina, te invidiez, in sensul bun, ca ai aceste posibilitati de a retrai impreuna cu fratiorul tau, o copilarie minunata.

Adelina, iti multumesc pentru iarna de poveste.