Patimi - ispite

ˇ De nimic nu se bucura dracii mai mult ca de uratul miros al curviei si nici de alta patima ca de aceasta intinaciune a trupului.

ˇ Ingamfarea este pricina caderii, dar unii pot sa se foloseasca si de aceste caderi luand din acestea pricini de umilinta, precum cei nepriceputi iau din acestea pricini de deznadejde. Cand se inalta cineva pe sine socoteste ca prin el este ceea este nu prin Dumnezeu. Deci nemaifiind deschis lui Dumnezeu, nu-I mai cere ajutorul Lui.

ˇ Unele patimi se nasc inauntru sufletului trecand apoi in trup, altele urmeaza tocmai calea contrara; aceasta a doua posibilitate o intalnim in special la cei ce petrec in lume sau in comunitati, pe cand cea dintai celor ce petrec in izolare ca unii ce nu au contact cu cele sensibile care sa-i excite. Dar peste toate, in ceea ce priveste ordinea desfasurarii patimilor eu zic: ''Cauta-ve-i la cei rai randuiala si nu vei gasi!''

ˇ Parintii au stabilit cu ajutorul darului lor de deosebire:
a) Primul atac al pacatului in suflet care se numeste momeala.
b) Insotirea gandului cu momeala cea rea - insotirea.
c) Consimtamant sau incuviintarea.
d) Robirea.
e) Lupta.
f) Impatimirea sufletului.

Momeala este gandul simplu care patrunde in minte.
Insotirea este cugetarea sau convorbirea cu ceea ce s-a aratat in chip patimas in minte.
Consimtamantul este inclinarea sufletului spre ceea ce i s-a aratat.
Robirea este tararea cu sila a inimii sau insotirii staruitoare a ei cu acea dorinta patimasa, scotandu-ne astfel din starea fireasca.
Lupta este egalitatea de forte intre cel care este ispitit si cel care ispiteste conform careia sufletul invinge sau este invins, dupa cum ii este voia.
Impatimirea este viciul care s-a cuibarit de multa vreme in suflet si care prin deprindere l-a condus spre o astfel de obisnuinta cu pacatul incat de bunavoie si de placere ii devine rob.

ˇ Ticalosul diavol obisnuieste a se atinge de madularele trupului spre a aduce tulburari.

ˇ Duhul hulei nu numai ca huleste pe Dumnezeu si cele dumnezeiesti, ci seamana intru noi oarecari ganduri foarte rusinoase si necuviincioase ca ori sa parasim rugaciunea, ori sa cadem in deznadejde. Astfel, pe multi i-a intrerupt de la rugaciune si pe multi i-a departat de la Sfintele Taine; trupurile unora le-a topit cu tristetea, pe altii i-a amagit spre nevointa peste masura nedandu-le nici un ragaz. Il face pe om sa-si piarda orice nadejde de mantuire si sa se socoteasca mai nenorocit si mai vrednic de plans decat paganii, aducandu-i pana la iesirea din minti.

ˇ Cel ce este chinuit de duhul hulei si voieste sa se izbaveasca de el, sa fie incredintat ca nu sufletul sau este pricina unor astfel de ganduri ci diavolul. De aceea, dispretuindu-l sa nu luam in seama cele soptite de el zicand: ''Mergi inapoia mea, satano! Domnului Dumnezeului meu ma voi inchina si Lui singur voi sluji! Asupra ta sa se pogoare hula in veacul de acum si in cel viitor. Amin.''

ˇ Cel ce voieste sa lupte altfel cu demonul hulei este asemenea celui ce incearca sa tina fulgerul in mainile lui, caci cum ar putea respinge sau lovi pe cel care ne strabate inima dintr-o data ca o furtuna si arunca cuvantul lui cat ai clipi si apoi dispare? Caci toti cei ce ne razboiesc stau si lupta ramanand multa vreme dand astfel timp celui ce se lupta cu ei; acesta insa nu, ci indata ce apare se si departeaza; deindata ce ne-a vorbit, a si plecat.

ˇ Acest drac obisnuieste sa se salasluiasca in mintea celor simpli si mai nevinovati care sunt mai tulburati si chinuiti mai tare decat altii. Dar aceasta se intampla nu din inchipuirea de sine, ci din pizma dracilor.

ˇ Sa incetam a-l mai judeca si osandi pe aproapele si atunci nu ne vom mai teme de gandurile de hula caci lucrul dintai este pricina si radacina celui de-al doilea.

Patimi - ispite

ˇ Cel care dispretuieste si nu-l baga in seama pe demonul hulei s-a izbavit de patima, insa cel care incearca si alte cai de a se lupta pana la urma va fi infrant caci cel ce voieste sa stapaneasca duhurile cu cuvintele este asemenea celui care incuie vanturile.

ˇ Cel ce a luat biruinta asupra acestei patimi a taiat mandria.

ˇ Pe cat de usor cad cei drepti, pe atat de greu se pot schimba cei dimpotriva. Usor este sa cobori - sa urci niciodata! Dar instrainarea adevarata, supunerea umila si paza buzelor au putut face de multe ori lucruri mari si au preschimbat in chip minunat boli de nevindecat.

ˇ Sa luam aminte ca nu cumva sa implinim putinatatea hranei cu multimea somnului caci aceasta este un lucru al celor fara minte, ca si cel dimpotriva. Am vazut lucratori care, intr-o oarecare imprejurare au facut putin pogoramant pantecelui, dar repede au chinuit barbateste pe ticalos cu starea de toata noaptea in picioare si l-au invatat sa se smereasca dupa aceea de saturare cu bucurie.

ˇ Daca Hristos fuge de Irod trupeste, desi putea toate, sa invatam de aici cei increzuti si cei porniti sa se arunce pe sine-si in ispite. ''Sa nu-ti dai, zice, piciorul tau spre clatire si nu va dormita ingerul ce te pazeste.''(Psalmi 100,4)

ˇ Din necunoasterea (sau nerecunoasterea) lui Dumnezeu se naste in noi dragostea de noi insine sau de trupul nostru. Din aceasta dragoste se nasc cele trei pacate care sunt cele mai primejdioase dintre toate, adica: neinfranarea, slava desarta si iubirea de arginti. Aceste trei patimi intra in noi prin poarta necesitatii si a trebuintei ce o resimte trupul nostru de lucrurile care-l intretin, il hranesc si servesc ele insesi drept poarta si intrare tuturor celorlalte pacate care ies dintr-insele ca si dintr-un izvor al lor. Ucigand deci in noi aceasta nenorocita radacina a dragostei de sine, vom ucide prin ea toate nenorocirile celelalte care provin dintr-insa.

ˇ Asupra celui ce se linisteste am vazut dimineata tabarand asupra lui din plin dracii slavei desarte si ai poftei, la amiaza pe cei ai lenei, ai intristarii si ai maniei, iar seara pe cei iubitori de murdarie si pe tiranii pantecelui.

ˇ Daca te bucuri de vizitele la chilie sa fii incredintat ca petreci in trandavie si nu te indeletnicesti nicidecum cu Dumnezeu. Pilda de rugaciune sa-ti fie tie vaduva cea nedreptatita de potrivnicul ei.

ˇ Nu spune nimic la urechile celui fara de minte, ca nu cumva sa ia in ras cuvintele tale, caci este vatamatoare petrecerea cu cei deserti. Precum cei ce umbla in aerul viciat se imbolnavesc, asa si cei ce petrec cu oamenii nepasatori se molipsesc de rautatea lor caci ''convorbirile rele strica moravurile bune.'' (Intelepciunea lui Solomon 2,6)

ˇ Nepatimire a dovedit cel ce a spus: ''Am dobandit mintea Domnului'' (1Cor. 6,1). Nepatimire a dovedit egipteanul care a zis ca nu are frica de domnul. nepatimire a dobandit cel ce s-a rugat sa se intoarca la el patimile (avva Ioan Colov).

Patimi - ispite

ˇ Nepatimire are in sine sufletul care nu se impatimeste de lucruri si care ramane netulburat chiar si de amintirea lor.

ˇ ''Hotarul'' oricarei patimi este sa nu aiba hotar, ca si fericirea vesnica. Patima are si ea o sete de infinitate in directia nimicului la al carui capat nu se poate ajunge niciodata, odata ce existenta este creata de Dumnezeu. Aceasta poate fi in parte o explicare a vesniciei iadului. Este o sete spre o existenta aparenta dar in realitate tot mai inconsistenta. La hotarul ei nu se poate ajunge niciodata pentru ca faptura este tinuta in existenta de Dumnezeu si ea trebuie sa se miste la nesfarsit fie in Dumnezeu, Cel real infinit, ca sa cuprinda tot mai mult din el, fie impotriva Lui, miscare care este si ea nesfarsita pentru ca El fiind infinit, niciodata faptura nu ajunge sa nege tot ce este El. Toate patimile isi hranesc setea de infinit din inchipuirea ca ceea ce le satisface ar fi ceva consistent, durabil, ceea ce nu este asa catusi de putin. Ele se misca in fond spre tot mai mult nimic, spre subtierea tot mai mare a existentei care-si pastreaza mereu aparenta de mai multa existenta. Dar parca cel mai mult se hraneste din slava desarta - ea facandu-l pe cel stapanit de ea sa-si inchipuie ca-l vad si ca-l lauda si cei ce nu-s de fata si de aceea da chip fatarnic chipuri atragatoare vrednice de lauda faptelor sale nevrednice de lauda. Da fata impunatoarelor ruine sau ruinei propriei fiinte si-si inchipuie prezente care nu sunt, crezand in sinceritatea celor ce-l lauda, oricate semne vadite de nesinceritate ar da aceia. Chinul acestora este ca inaintand tot mai mult spre o subtiere a existentei, in acelasi timp sunt stapaniti de nesiguranta acestei aparente consistente, de aceea ajung de multe ori la sinucidere. Dar cu cat isi infraneaza cineva mai mult miscarile trupului sau spre cele rele, cu atat sunt coplesite acestea mai mult de energiile Duhului Sfant, care sunt infinite. Cu cat moare cineva mai mult siesi, cu atat se umple mai mult de iubirea lui Dumnezeu care este infinita, fiind a Subiectului infinit.

ˇ Daca dovada impatimirii totale sta in a se supune cineva repede tuturor gandurilor si pornirilor semanate de draci, eu am invatat ca semnul sfintei nepatimirii sta in a putea zice cu adevarat: ''Abatandu-se cel rau de la mine, n-am cunoscut.'' (Psalmi 100,5), nici cum a venit, nici pentru ce, nici cand a plecat, ci sunt intreg nesimtitor fata de acestea fiind in intregime unit cu Dumnezeu, acum si pururea si in viitor.

ˇ Doctorul este dator sa se dezbrace cu desavarsire de patimi ca sa se poata preface la vreme potrivita, ca le are pe unele, mai ales mania. Caci de nu le-a lepadat cu totul, nu le va putea imbraca iarasi in chip nepatimitor.

ˇ Nu este invatator vrednic de lauda cel ce-i face intelepti pe copiii invatati, ci pe cei nepriceputi si indaratnici, ducandu-i la desavarsire. Iscusinta vizitiilor se arata si este apreciata cand tin in frau cai salbatici si-i imblanzeste pe acestia.

Paza simturilor

ˇ Ce ne invata si istoria lui Isboset? Sa nu ne alipim cu grija de cele trupesti, nici sa lasam paza noastra pe seama simtirii (lucrarii simturilor: perceptiei). Caci acela fiind rege si odihnindu-se in camara sa, i-a ingaduit unei femei sa faca paza la usa. Dar venind oamenii lui Recab si afland-o pe ea alegand boabe de grau si dormitand, au intrat pe nebagate de seama si au omorat pe Isboset, aflandu-l si pe el dormind. Caci toate dorm, si mintea si sufletul si sufletul si simtirea, cand stapanesc cele trupesti. Faptul ca pazitoarea de la usa alege boabe de grau, arata ca cugetarea se ocupa cu multa grija de cele trupesti, indeletnicindu-se nu in chip trecator, ci cu sarguinta, de curatenia lor. Caci mintea fiecaruia, asemenea unui rege, petrece undeva inauntru, avand ca paznic a simturilor cugetarea. Cand acestea se deda grijilor trupesti (a alege boabe de grau e lucru trupesc), cu usurinta se strecoara dusmanii si omoara mintea. De aceea marele Avram nu incredinteaza femeii paza usii (caci cunostea cat de usor poate fi amagita simtirea), ca nu cumva, vrajita de vederea celor supuse simturilor, sa imprastie mintea si sa o induplece sa ia parte cu ea la desfatari, chiar daca ar fi primejdioasa impartasirea de ele, ci sade el insusi de paza, lasand intrarea deschisa gandurilor dumnezeiesti, iar grijilor lumesti inchizandu-le usa. (Nil Ascetul)

ˇ Iar dupa ce au facut aceasta, trebuie sfatuiti, daca au iesit de curand din tulburari, sa se indeletniceasca cu linistirea si sa nu improspateze, prin drumuri dese, ranile produse cugetarii prin simturi, nici sa aduca alte forme vechilor chipuri ale pacatelor, ci sa ocoleasca furisarea celor noua si toata sarguinta sa le fie spre a sterge vechile inchipuiri. Desigur linistirea le este un lucru foarte ostenitor celor ce s-au lepadat de curand, caci amintirea, luandu-si acum ragaz, misca toata necuratia care zace in ei, ceea ce n-a apucat sa faca mai inainte pentru multimea lucrurilor care prisoseau. Dar pe langa osteneala, linistirea are si folos, izbavind mintea cu vreme de tulburarea gandurilor necurate. Caci daca vreau acestia sa-si spele sufletul si sa-l curateasca de toate petele care il necuratesc, sunt datori sa se retraga din toate lucrurile prin care creste intinaciunea si sa dea cugetarii multa liniste; de asemenea sa se duca departe de toti cei care ii intarata si sa fuga de impreuna petrecere cu cei mai apropiati ai lor, imbratisand singuratatea, maica intelepciunii. Pentru ca este usor sa cada acestia iarasi in mrejile din care socotesc ca au scapat, cand se grabesc sa petreaca in lucruri si griji de tot felul. Si nu e de nici un folos, celor ce s-au stramutat la virtute, sa se bucure de aceleasi lucruri, de care s-au despartit, dispretuindu-le. Caci obisnuinta fiind o greutate care atrage la ea, este de temut ca nu cumva aceasta sa le tulbure iarasi linistea castigata cu multa sarguinta, prin indeletniciri urate si sa le improspateze amintirile relelor savarsite. Pentru ca mintea celor ce s-au desfacut de curand de pacat se aseamana cu trupul care a inceput sa se reculeaga dintr-o lunga boala, caruia orice prilej intamplator i se face pricina de-a recadea in boala, nefiind inca destul de intremat in putere. Caci nervii mintali ai acestora slabi si tremuratori, incat e temere sa nu navaleasca din nou patima, care de obicei este atatata de imprastierea in tot felul de lucruri. Prin urmare sa nu se amestece monahul, inainte de ce a dobandit deprinderea desavarsita a virtutii, in tulburarile lumii, ci sa fuga cat mai departe, asezandu-si cugetarea la marea departare de zgomotele ce rasuna jur imprejur. Caci nu e de nici un folos celor ce s-au desfacut de lucruri ca sa fie ciocaniti din toate partile de vestile despre ele si, dupa ce au parasit cetatea faptelor lumesti, sa se aseze in poarta ca Lot, ramanand plini de zgomotul de acolo. Trebuie sa iasa afara ca marele Moise, ca sa inceteze nu numai faptele, ci si vestile lor, precum zice: ''Cand voi iesi din cetate si voi intinde mainile mele, vor inceta vocile''. Caci atunci vine desavarsita linistire, cand nu numai faptele, ci si amintirile lor inceteaza, dand sufletului timp sa poata vedea chipurile intiparite si sa lupte cu fiecare dintre ele si sa le scoata din cugetare. De vor intra alte si alte forme, nu va putea sterge nici intiparirile de mai inainte, cugetarea fiind ocupata cu cele care vin. Prin aceasta osteneala de-a taia patimile se face in chip necesar mai grea, acestea castigand tarie din cresterea pe-ncetul si acoperind puterea de stravedere a sufletului cu nalucirile care se adauga mereu asemenea unui rau in curgere necontenita. Cei ce vreau sa vada uscata albia raului, mai pastrand in ea doar cateva lucruri vrednice de cunoscut, nu folosesc nimic scotand apa din locul in care cred ca se afla ceea ce cauta, caci apa care curge umple indata locul golit. Dar de vor opri cursul apei de mai sus, li se va arata pamantul fara osteneala, apa ramasa ducandu-le la vale de la sine si lasandu-le pamantul uscat, pentru a afla cele dorite. Tot asa este usor a goli formele care dau nastere patimilor, cand simturile nu mai aduc pe cele dinafara. Dar cand acestea trimit inauntru, ca pe un torent, formele supuse simturilor, nu este numai greu, ci si cu neputinta a curata peste tot mintea de o asemenea inundatie. Caci desi nu-l tulbura pe unul ca acela patimile, negasind prilej de a se starni, din lipsa intalnirilor dese, dar strecurandu-se pe nebagate de seama se intaresc si mai mult, primind putere cu trecerea vremii. (Nil Ascetul)

Paza simturilor

ˇ De asemenea pamantul calcat necontenit, chiar daca are maracini, nu-i scoate la iveala, caci batatorirea picioarelor ii opreste sa rasara. Dar in sanul lui se intind radacinile tot mai adanci, mai puternice si mai mustoase, si acestea vor odrasli indata, atunci cand le va ingadui timpul sa rasara. Tot asa patimile, impiedicate de lipsa intalnirilor necontenite sa iasa la aratare, se fac mai tari si, crescand in liniste, navalesc mai pe urma cu multa putere, facandu-le razboiul greu si primejdios celor care la inceput n-au avut grija de lupta impotriva lor. (Nil Ascetul)

ˇ Dar poate si marele Iov, gandindu-se la sine, ne da sa intelegem un asemenea lucru, zicand ca papura si rogozul sunt hranite de balta, iar cand e lipsita de rau toata planta se usuca; si ca leul furnicar se prapadeste cand nu mai are ce manca. Caci vrand marele Iov sa arate cursele pe care le intinde patima, i-a nascocit un nume compus de la leul cel foarte indraznet si de la furnica cea foarte marunta. De fapt momelile (atacurile) patimilor incep de la inchipuirile cele mai marunte, furisandu-se pe nebagate de seama ca o furnica, dar la sfarsit se umfla asa de tare ca alcatuiesc pentru cel pe care l-au prins in cursa o primejdie nu mai mica decat napustirea leului. De aceea luptatorul trebuie sa lupte cu patimile inca de atunci de cand vin ca o furnica, punand in fata putinatatea ca o momeala. Caci de vor ajunge la puterea leului, va fi greu sa le biruiasca si tare il vor stramtora. Trebuie sa nu le dea nicidecum de mancare. Iar mancarea acestora, precum s-a spus adeseori, sunt formele sensibile venite prin simturi. Caci acestea hranesc patimile, inarmand la rand pe fiecare idol (chip) impotriva sufletului. Dar cel ce nu stie nici aceea ca simturile au multa amestecare cu lucrurile supuse simturilor iar din aceasta amestecare se naste cu usurinta ratacirea, si nu-si da seama de vatamarea ce-i vine din acestea, ci convietuieste cu ele fara grija, cum va cunoaste la vreme cursa ratacirii, daca n-a fost invatat de mai inainte sa le deosebeasca? Ca intre simturi si lucruri sensibile se naste o lupta si lucrurile sensibile pun bir asupra simturilor e vadit din razboiul Asirienilor impotriva Sodomitilor. Scriptura infatisand istoric intamplarea dintre cei patru imparati ai Asirienilor si cei cinci imparati din jurul Sodomei, spune ca intre acestia la inceput s-au facut intelegeri, invoieli si jertfe de pace la Marea Sarata, pe urma au slujit cei cinci doisprezece ani, iar in al treisprezecelea s-au rasculat si intr-al patrusprezecelea cei patru au pornit cu razboi impotriva celor cinci si i-au luat robi. Istoria se ispraveste aici. Noi insa din istoria aceasta avem sa invatam cele ce ne privesc pe noi, si anume sa luam cunostinta despre razboiul simturilor impotriva lucrurilor sensibile. Caci fiecare dintre noi, de la nastere pana la doisprezece ani, neavand inca curatita puterea de discernamant, isi supune simturile fara cercetarea lucrurilor sensibile, slujind lor ca unor stapane: vederea, lucrurilor care se vad; auzul, vocilor; gustul, sucurilor; mirosul, aburilor; pipaitul, lucrurilor care pot misca aceasta simtire. Pana la acea varsta omul nu poate distinge sau destrama nici una dintre perceptii, din pricina copilariei. Dar cand i se intareste cugetarea si incepe sa simta paguba ce-o sufera, planuieste indata rascularea si scaparea de aceasta robie. Si daca s-a facut puternic in cugetare, isi intareste aceasta hotarare, declarandu-se slobod pentru totdeauna, scapat de stapanii amarnici. Dar daca judecata lui e prea slaba pentru aceasta sfortare, isi lasa iarasi roabe simturile, biruite fiind de puterea lucrurilor sensibile; si acestea vor rabda mai departe robia, fara vreo nadejde de bine. De aceea si cei cinci regi din istorie, fiind biruiti de cei patru, ''se arunca in fantanile de smoala'', ca sa invatam ca cei biruiti de lucrurile sensibile se arunca prin fiecare simt, ca prin niste prapastii si fantani, in smoala lucrului sensibil corespunzator cu acel simt, nemaiintelegand nimic din cele vazute, deoarece si-au legat pofta de lucrurile pamantesti si iubesc mai mult lucrurile de aici decat cele cunoscute cu mintea. (Nil Ascetul)

ˇ Cel ce a implinit o porunca sa astepte ispita pentru ea. Caci dragostea fata de Hristos se probeaza prin cele protivnice. (Marcu Ascetul)

ˇ Nu voi sa auzi rautatile straine; caci printr-o asemenea vointa de-a auzi se sapa si in tine trasaturile rautatilor. (Marcu Ascetul)

ˇ Daca iti intra in urechi cuvinte urate, manie-te pe tine si nu pe cel ce le graieste. Caci daca urechea e rea, rau e si cel care o poarta. (Marcu Ascetul)

Sfaturi generale, pilde

ˇ Cei ce cunosc pe Dumnezeu sunt plini de toata bunavointa si, dorind cele ceresti, dispretuiesc cele pamantesti. Unii ca acestia nu plac la multi, dar nici lor nu le plac multe de aceea sunt nu numai urati, ci si luati in ras de multi smintiti. Ei insa rabda toate in saracie, stiind ca cele ce par multora rele pentru ei sunt bune. Caci cel ce intelege cele ceresti crede lui Dumnezeu, stiind ca toate sunt fapturile voi Lui. Cel ce insa nu le intelege nu crede niciodata ca lumea este zidirea lui Dumnezeu si ca a fost facuta pentru mantuirea omului. (Antonie cel Mare)

ˇ Numai omul este in stare sa primeasca pe Dumnezeu, caci numai acestui animal ii vorbeste Dumnezeu noaptea prin visuri, iar ziua prin minte. Si prin toate prevesteste oamenilor vrednici de el bunatatile viitoare. (Antonie cel Mare)

ˇ Fa bine celui ce te nedreptateste si-ti vei face prieten pe Dumnezeu. Nu grai de rau pe vrajmasul tau catre nimeni. Deprinde-te cu dragostea, cu neprihanirea, cu rabdarea, cu infranarea si cu cele asemenea. Caci aceasta este cunostinta de Dumnezeu: sa-i urmezi Lui cu smerita cugetare si printr-unele ca acestea. Iar lucrarea aceasta nu este a celor de rand, ci a sufletului care are minte. (Antonie cel Mare)

ˇ Cand te intorci cu multumire spre asternutul tau, aducandu-ti aminte de binefacerile si de marea purtare de grija a lui Dumnezeu si umplandu-te de intelegerea cea buna, te vei veseli si mai mult, iar somnul trupului tau se va face trezvie a sufletului si inchiderea ochilor tai, vedere adevarata a lui Dumnezeu. Atunci tacerea ta, umplandu-se de bunurile primite, va da din tot sufletul si puterea o adanc simtita slava Dumnezeului a toate. Caci de va lipsi pacatul din om, o singura multumire cumpaneste mai mult decat toata jertfa cea de mare pret inaintea lui Dumnezeu. (Antonie cel Mare)

ˇ Este de trebuinta sa aratam si caile monahilor care au calatorit mai inainte de noi si pe acelea sa umblam si noi. Caci multe sunt cele facute si zise de ei bine. Intre ele si aceasta o zice careva dintre dansii: ''Mancarea mai uscata si vietuirea aspra, impreunata cu dragostea, duce pe monah mai repede la limanul nepatimirii''. (Evagrie Ponticul)

ˇ Ce este binele, daca nu Dumnezeu? Asadar, sa-l lasam Lui toate cele ce ne privesc si ne va fi bine. Caci Cel ce e bun desigur ca e si datatorul darurilor bune. (Evagrie Ponticul)

ˇ Nimic nu duce pe cineva asa de neindoielnic la munci, ca a face pe multi sa ravneasca la propriile lui rele. Pierzania celor ce-l imita e adaos la pedeapsa celui ce l-a invatat. Dar nu mica este osanda si a celor ce nu au lepadat imitarea ca rusinoasa, fiindca s-au facut invatatori ale celor rele, de a caror lectie blestemata fug, cu buna judecata, cei ce se folosesc de cuget intelept. (Nil Ascetul)

ˇ Orice planuire a ta sa o incepi cu Cel ce este inceputul a tot binele, ca sa fie dupa voia lui Dumnezeu ceea ce ai de gand sa faci. (Marcu Ascetul)

ˇ Cel ce, asemenea orbului, si-a lepadat haina si s-a apropiat de Domnul se face ucenicul Lui si propovaduitorul invataturilor celor mai inalte. (Marcu Ascetul)

ˇ Pe cel ce a incetat de-a mai pacatui si s-a pocait nu-l mai mustra; iar de zici ca pentru Dumnezeu il mustri, mai intai descopera-ti pacatele tale. (Marcu Ascetul)

Sfaturi generale, pilde

ˇ Primeste necazurile, ca intru nimic nu te pagubeste in cele ce le ai de mai inainte; dar leapada lacomia, caci ai sa dai socoteala. (Marcu Ascetul)

ˇ Nu cugeta si nu face nimic, fara un scop placut lui Dumnezeu. Caci cel ce calatoreste fara scop, va osteni in zadar. (Marcu Ascetul)

ˇ Cel ce nu poarta grija dupa puterea lui de toate virtutile savarseste un pacat anevoie de iertat; dar rugaciunea si milostenia intorc pe cei ce nu poarta de grija. (Marcu Ascetul)

ˇ Cand un om foloseste pe altul prin cuvinte sau fapte, sa stie amandoi ca e de fata harul lui Dumnezeu. Iar cel ce nu intelege aceasta va fi stapanit de cel ce intelege. (Marcu Ascetul)

ˇ Cel ce lauda pe aproapele in chip fatarnic il va osandi dupa o vreme si va fi el insusi rusinat. (Marcu Ascetul)

ˇ Fata de incercarile care vin, multi s-au impotrivit in multe chipuri. Dar fara rugaciune si pocainta, nimeni n-a scapat de asuprire. (Marcu Ascetul)

ˇ Cele rele isi primesc puterea una de la alta; de asemenea si cele bune cresc una prin alta si pe cel partas de ele il mana si mai mult inainte. (Marcu Ascetul)

ˇ De vrei sa te mantuiesti, iubeste cuvantul adevarat si nu lepada niciodata, fara judecata, mustrarea. Un cuvant adevarat a schimbat puii de naparci si le-a aratat sa fuga de mania ce va sa vie. (Marcu Ascetul)

ˇ Slabanogul pogorat prin acoperis este pacatosul mustrat de credinciosi pentru Dumnezeu, si care primeste iertarea pentru credinta acelora. (Marcu Ascetul)

ˇ De vrei sa te mantuiesti, iubeste cuvantul adevarat si nu lepada niciodata, fara judecata, mustrarea. Un cuvant adevarat a schimbat puii de naparci si le-a aratat sa fuga de mania ce va sa vie. (Marcu Ascetul)

Sfaturi generale, pilde

ˇ Slabanogul pogorat prin acoperis este pacatosul mustrat de credinciosi pentru Dumnezeu, si care primeste iertarea pentru credinta acelora. (Marcu Ascetul)

ˇ De vrei sa te mantuiesti, iubeste cuvantul adevarat si nu lepada niciodata, fara judecata, mustrarea. Un cuvant adevarat a schimbat puii de naparci si le-a aratat sa fuga de mania ce va sa vie. (Marcu Ascetul)

ˇ Slabanogul pogorat prin acoperis este pacatosul mustrat de credinciosi pentru Dumnezeu, si care primeste iertarea pentru credinta acelora. (Marcu Ascetul)

ˇ Cel ce le cearca toate si retine binele va fugi pe urma de tot raul. (Marcu Ascetul)

ˇ Barbatul indelung rabdator are multa cumintenie; asemenea si cel ce-si apropie urechea de cuvintele intelepciunii. (Marcu Ascetul)

ˇ Celui invartosat la inima nu-i foloseste cuvantul unei cunostinte mai subtiri, pentru ca daca nu e infricat, nu primeste durerile pocaintei. (Marcu Ascetul)

ˇ Pe omul puternic sa nu-l mustri pentru slava desarta, ci arata-i viitoarea necinste. Caci in acest chip cel cuminte poate fi mustrat fara greutate. (Marcu Ascetul)

ˇ Cel ce uraste mustrarea, se supune patimii cu voia; iar cel ce o iubeste va lupta si cu obisnuinta. (Marcu Ascetul)

ˇ Cand, pentru vreo binefacere trupeasca, lauzi pe vreun om ca bun, uitand de Dumnezeu, acelasi om pe urma ti se va arata ca e rau. (Marcu Ascetul)

ˇ Intamplarile sensibile sunt puii celor inteligibile, implinind cele cuvenite dupa voia lui Dumnezeu. (Marcu Ascetul)

Sfaturi generale, pilde

ˇ Dumnezeu judeca faptele dupa intentiile lor. Caci zice: ''Sa-ti dea tie Domnul dupa inima ta''. (Marcu Ascetul)

ˇ Constiinta e o carte naturala. Cel ce o citeste cu fapta face experienta ajutorului dumnezeiesc. (Marcu Ascetul)

ˇ Cel ce a cunoscut voia lui Dumnezeu si o implineste dupa putere prin osteneli mici scapa de cele mari. (Marcu Ascetul)

ˇ Domnul e ascuns in poruncile Sale. Si cei ce-L cauta pe El, il gasesc pe masura implinirii lor. (Marcu Ascetul)

ˇ Fa totdeauna binele dupa putere, iar in vremea lucrului mai mare, nu te intoarce spre cel mai mic caci ''cel se intoarce inapoi nu este vrednic de Imparatia Cerurilor''. (Marcu Ascetul)

ˇ Hristos a murit, dupa Scripturi, pentru pacatele noastre si celor ce ii slujesc bine le daruieste slobozirea. Caci zice: ''Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria Domnului tau''. (Marcu Ascetul)

ˇ Cel ce vrea sa faca ceva si nu poate e socotit de catre cunoscatorul de inimi, Dumnezeu, ca si cand ar fi facut. Iar aceasta trebuie sa o intelegem atat cu privire la cele bune, cat si la cele rele. (Marcu Ascetul)

ˇ Cand auzi Scriptura zicand ca Dumnezeu ''va rasplati fiecaruia dupa faptele sale'', sa nu intelegi ca e vorba de o vrednicie egala cu Gheena sau cu Imparatia, ci ca Hristos va rasplati faptele necredintei in El sau ale credintei, nu ca un schimbator care cantareste pretul lucrurilor de schimb, ci ca Dumnezeu, Ziditorul si Rascumparatorul nostru. (Marcu Ascetul)

ˇ Este o porunca restransa si este alta cuprinzatoare. Prin cea dintai, se porunceste sa dam o parte din ceea ce avem celui ce n-are; printr-a doua, se porunceste lepadarea de toate avutiile. (Marcu Ascetul)

ˇ Nici una din virtuti nu deschide singura, prin sine, usa firii noastre, daca nu sunt impletite toate intreolalta. (Marcu Ascetul)

Sfaturi generale, pilde

ˇ Daca suntem datori sa facem in fiecare zi toate cate le are firea noastra bune, ce vom da lui Dumnezeu in schimb, pentru relele pe care le-am facut mai inainte? Orice prisos de virtute am adauga astazi, el e o dovada a negrijii trecute, nu e un drept de rasplata. (Marcu Ascetul)

ˇ Daca fapta rau planuita ii este stricacioasa oricui, cu mult mai mult celor ce nu au grija de amanuntele ei. (Marcu Ascetul)

ˇ Cel ce privegheaza, rabda si se roaga nestramtorat, se impartaseste in chip vadit de Duhul Sfant. Iar cel ce e stramtorat in acestea, dar rabda totusi cu voia, primeste si el indata ajutor. (Marcu Ascetul)

ˇ Atata adevar se cuprinde in cunostinta fiecaruia, cata siguranta ii dau blandetea, smerenia si dragostea. (Marcu Ascetul)

ˇ Daca vrei sa-l folosesti fara vorba multa pe iubitorul de invatatura, indeamna-l la rugaciune, la credinta dreapta si la rabdarea necazurilor. Caci prin acestea se dobandesc toate celelalte virtuti. (Marcu Ascetul)

ˇ Cel bland pentru Dumnezeu e mai intelept decat cei intelepti si cel smerit cu inima e mai puternic decat cei puternici. Caci ei poarta jugul lui Hristos intru cunostinta. (Marcu Ascetul)

ˇ Cel ce s-a bucurat de placerile trupesti mai mult decat trebuie, va plati prisosul cu osteneli insutite. (Marcu Ascetul)

ˇ De suntem patimasi, trebuie sa ne rugam si sa ne supunem. Caci de abia cu ajutor ne putem razboi cu obisnuintele pacatului. Cel ce-si loveste voia cu supunerea si cu rugaciunea este luptator cu bun mestesug, vadind lupta mintala pe care o poarta, prin retinerea de la cele supuse simturilor. (Marcu Ascetul)

ˇ Adeseori cel ce spune adevarul e urat de cei fara de minte, dupa Apostol. Iar cel fatarnic este iubit. Dar nici una dintre aceste rasplati nu tine multa vreme. Caci Domnul va rasplati fiecaruia, la vremea sa, ceea ce trebuie. (Marcu Ascetul)

ˇ Cand vrei sa descurci un lucru incurcat, cauta in privinta lui ce place lui Dumnezeu, si vei afla dezlegarea folositoare. (Marcu Ascetul)