Cozea Rodica-Maria scrie:
acel om-neom
RodiMar, stii care este culmea? Acel om fusese alungat din biroul de proiectare, dar seful omisese sa numeasca pe cineva in loc, asa ca la un moment dat, acesta a fost chemat la computerul lui, chiar de dragul meu coleg. A trecut cu capul plecat prin fata tuturor colegilor si s-a asezat la biroul lui, preluandu-si locul pe softul dedicat.
Dupa ce primul minut din fasaitul printerul s-a stins, am preluat verificarea si ordonarea proiectului pe module. Unul din tineri a plecat cu cele trei exemplare la legat. Ex-secretara a pregatit masa de conferinte, a ajutat la pozitionarea machetei si aranjarea, conform protocolului a fiecarui obiect.
Ma uitam fara expresie la toate pregatirile pentru ca mintea mea revenisera remuscarile care chiar
muscau din mine.
olteanu rodica scrie:
Laura, te judeci prea aspru.
Nu, Rodica, ma judecam dupa vorbele mele si dupa comportamentul meu vanitos si superior.
Doruletz Mic scrie:
prea mult stres pentru tine.
Doruletz, era stres si mahnire si rusine.
Nicuta Adriana scrie:
As vrea sa stiu ca tine sa spun cuvintele potrivite.
Asa simteam si eu, Adriana. Ca trebuie sa gasesc cuvintele potivite pentru a-mi spala rusinea din sufletul meu. Ma gandeam ca trebuie sa imi repar eroarea fata de tineri, dar mai ales fata de Cristina, tanara secretara.
Unul dintre baieti a trimis mesajul prin telefon catre sef. Se putea intoarce cu beneficiarul in firma.
Cu ochi rugatori, l-am privit pe colegul meu drag. Mi-a zambit bland si mi-a spus:
- Laura, regret, dar nu pot sustine eu proiectul pentru ca nu-l cunosc bine. O sa te descurci tu!
Am inghetat. Engleza mea este deplorabila. Am intors capul catre tineri si le-am spus:
- Tineret sunt afona la engleza si am nevoie de ajutorul vostru.
- La datorie, doamna Laura, mi-a raspuns unul din ei. Sunt Vlad, am absolvit...
Eu, am ametit! In urmatoarele minute am aflat cine, ce a absolvit, portofoliu de studentie, succese dupa master etc. Am ramas nauca. M-am simtit cu mult mai rusinata decat inainte. Copiii acestia erau niste minunati. Toti erau absolventi de tot felul de degrees Cambridge [certificate ce atesta cunoasterea limbii engleze] sau niveaux X, in franceza, dar si germana, italiana sau spaniola. Fiecare avea macar doua atestari de referinta pentru limbile straine pe care le cunosteau, dar erau si absolventi de elita. RodiMar, pana si
omul-neom avea palmares de invidiat! M-am uitat la ei si intrucat colegul meu cel drag se prezentase, oarecum rusinat de lipsa lui de portofoliu (suntem aceeasi generatie), am simtit ca mi-a venit si mie randul asa ca le-am spus:
- Tineret, sunteti
beton!
Mi-a scapat ultimul cuvant, preluat din argoul teposilor, fara sa vreau. Numai ca acest cuvant a starnit un val de ras si de caldura spontana, asa ca am strecurat si:
- Eu nu prea am cu ce sa ma laud.
Vlad mi-a raspuns rapid si am simtit ca nu exista urma de premeditare:
- Doamna Laura, dumneavoastra sunteti viitorul nostru profesor, asa ca nu mai aveti nevoie de palmares.
Stefanescu Elena scrie:
un pupic de aviator iti trimit.
Elena, am fost in al noulea cer, asa ca am simtit pupici de aviator. Iti dai seama?
Eu ma simteam fericita ca acei copii credeau ca au ceva de invatat de la mine.
Popescu Alexandra scrie:
sa iti zambesc asa cum m-ai invatat tu.
Alexa, cand
omul-neom s-a ridicat si am vazut ca vine incet spre biroul meu, am incremenit. Stiam ca vine sa isi ceara scuze si parca nu-mi venea bine sa am o discutie pe acea tema. S-a oprit in fata biroului meu si privindu-ma direct in ochi mi-a spus:
- Oare o sa ma puteti ierta, vreodata?
- Oare o sa ma porti ierta ca mi-a fost rau? Si, in alta ordine de idei, eu nu stiu despre ce vorbesti. Am remarcat ca esti un profesionist si te felicit. As vrea ca si baietii mei sa ajunga ca tine.
- Sunteti o marea doamna!
Este tot ce am auzit pentru ca in clipa urmatoarea a zbughit-o din birou. Numai ca in pragul iesirii din birou s-a impiedicat de seful cel tanar ce se intorcea, insotit de beneficiarul nostru aducator de bani multi si de secretara. A facut stanga imprejur si a trecut rapid spre biroul lui. Nu suficient de rapid cat sa nu-i vad lacrimile ce-i curgeau pe obraz. In clipa aceea, cu mana pe inima, va spun ca l-am iertat.
Alice Popa scrie:
Pentru tine, Laura.
Alice, poate maine, cand voi fi in Bucuresti, am sa-ti pot inmana un buchet de flori la fel de frumos. Nu promit. Totul depinde de... multe.
Pana atunci, iti zambesc cu drag de tine.
Poate, intr-o zi va voi povesti cum am ajuns eu in Olanda, in calitate de reprezentant al firmei.
Pana atunci va imbratisez intr-o mare de zambete ce vin din inima mea. Inima mea, care nu este bolnava, asa cum au stabilit medicii, initial. Ce provoaca toate simptomele unei boli de inima, va voi scrie altadata.