Sufletul meu a trait intre atatea dileme si atatea remuscari, incat gandul meu a fost doar cum sa astup toate ranile pe care le-am adus cu mine. Nu poti da un semn de viata, RodiMar, cand nu poti defini ce se intampla in sufletul tau.

Planul meu fusese sa ajung inaintea tuturor in birou, sa-mi salvez proiectul pe DVD si apoi sa sterg orice urma a proiectului din server. Urma sa negociez cu seful, o prima (in bani) pentru fiecare din participantii la proiect ce nu mai lucrau in firma. In primul rand, ma gandeam la sefa mea. Numai cu o seara inainte, imi si imaginasem, cu ochii mintii, cum ii duceam eu suma de bani (de care are atata nevoie!), intr-un plic, cum ii inmanam plicul, ce i-as fi spus, cum am fi ras...
Adriana, orice urma de zambet disparuse din inima mea. Tocmai realizasem ca in clipa aceea nu puteam negocia.
Onuta, poate file din sufletul meu, ranit de orgoliul meu... Negocierea mea era, de fapt un jalnic santaj. In timp ce pe computerul meu apareau fisierele, le semnalam colegului si apoi tinerilor mei colegi pe care nici macar nu stiam cum ii cheama. Ii strigam dupa softul care ar fi trebuit sa existe pe computerul unuia dintre ei.
Mintea mea, nu putea insa sa se concentreze la proiect, nici dupa sosirea Tatalui de Computere. Neuronii mei, drogati de medicamente, umblau haihui si aduceau tot mai multe exemple ale purtarii mele de om fara caracter. Cine eram eu sa pun etichete? M-am uitat lung la tinerica secretara in timp ce mai depunea o cana cu ceai pe birou meu: V-am facut un ceai verde cu lamaie pentru ca se vede ca va este rau.
Imi venea sa imi dau palme.
Mona, poate gramada de zambete numai pentru tine s-au transmis sub forma unui flux pozitiv pentru mintea mea, pentru ca aparitia pe computerul meu al ultimului modul din proiect, mi-a alungat gandurile. Acest modul imi revenea totalmente mie. Cand tanara secretara a strigat precipitat ca a sosit beneficiarul, i-am spus sa ii ceara sefului sa il tina ocupat pana terminam.
Alexa, asa ma simteam in acele clipe.
Mainile au inceput sa zburde de pe tastatura pe mouse si invers. Priveam numai ecranul si raspundeam tirului de intrebari al celor din firma. Proiectul curgea in flux pe ecranele colegilor mei, iar eu aveau obligatia sa implementez modulele.
Jeni, astrele au fost bune cu mine. Adrenalina imi aducea in minte, repede si fara gres, fiecare detaliu al proiectului.
Am auzit cu totii cand beneficiarul a intrat in firma, am auzit si murmurul din biroul sefului.
Au fost clipe cand am simtit ca tensiunea imi va face capul sa plesneasca. Am descoperit ca tinerii erau extrem de vigilienti si verificau prin toate softurile parametrii si cotele. Ne-am intors de mai multe ori pe urmele erorile generate undeva, erori ce ne incentineau munca.
Da, a fost, interventia Lui, Cristina pentru ca am rams perplexa cand Tatal Computerelor ne-a strigat: Inapoi la III C! De acolo modifica toata lumea! Fiecare ne-am reluat verificarile de la punctul indicat de tanar.
Da, mi s-a descretit fruntea, Nico. Asta, pentru ca in acest timp, din biroul sefului se auzeau rasete. Semn bun, mi-am zis. Omul se simtea bine cu seful, asa ca nu va fi iritat la prezentare. Eu, pe masura ce mi se intorceau fisierele, le postam in matrice.
Alexa, cat ma iubea Domnul! Pentru ca stii, culmea, fisierele se potriveau in matrice. Se potriveau! Am aruncat rapid o privire catre cei din firma. Tineri, unii inca afisand cosurile adolescentei pe fata, stateau lipiti de birourile lor, in timp ce mainile le zburau cand pe tastatura, cand pe mouse. Am descoperit cat de eficienti sunt dupa fisierele care imi soseau in tempo alert. Uneori, nu aveam timp sa le asez la locul lor, desi eu stiam proiectul pe de rost. Erau mai rapizi decat mine si imi demonstrau si dupa acuratetea fiecarui fisier, priceperea lor. L-am auzit pe seful, iesind cu beneficiarul si indreptandu-se spre iesire. Tinerica secretara ne-a anuntat ca cei doi pleaca la un restaurant si ca pleaca si ea cu ei. Apoi, cu sfiala s-a apropiat de ex-secretara ce butona tastatura si i-a spus timid: Daca este nevoie, raspundeti dvs. la telefon. Am tras cu coada ochiului si am vazut-o pe ex-secretara, rosind de placere.
Dupa trei ore eram gata de printare. Colegul de la cutter-plotter pigulea la macheta.
L-am privit pe colegul meu drag. Mi-a prins privirea si s-a uitat semnificativ la ceas si apoi si-a ridicat spranceana cu inteles: Da, sunt buni, tinerii acestia! Am avut timp sa rasuflu usurata ca totul parea sub control, cand mi-a revenit sindromul de vinovatie.

RodiMar, stii care este culmea? Acel om fusese alungat din biroul de proiectare, dar seful omisese sa numeasca pe cineva in loc, asa ca la un moment dat, acesta a fost chemat la computerul lui, chiar de dragul meu coleg. A trecut cu capul plecat prin fata tuturor colegilor si s-a asezat la biroul lui, preluandu-si locul pe softul dedicat.
Dupa ce primul minut din fasaitul printerul s-a stins, am preluat verificarea si ordonarea proiectului pe module. Unul din tineri a plecat cu cele trei exemplare la legat. Ex-secretara a pregatit masa de conferinte, a ajutat la pozitionarea machetei si aranjarea, conform protocolului a fiecarui obiect.
Ma uitam fara expresie la toate pregatirile pentru ca mintea mea revenisera remuscarile care chiar muscau din mine.
Nu, Rodica, ma judecam dupa vorbele mele si dupa comportamentul meu vanitos si superior.
Doruletz, era stres si mahnire si rusine.
Asa simteam si eu, Adriana. Ca trebuie sa gasesc cuvintele potivite pentru a-mi spala rusinea din sufletul meu. Ma gandeam ca trebuie sa imi repar eroarea fata de tineri, dar mai ales fata de Cristina, tanara secretara.
Unul dintre baieti a trimis mesajul prin telefon catre sef. Se putea intoarce cu beneficiarul in firma.
Cu ochi rugatori, l-am privit pe colegul meu drag. Mi-a zambit bland si mi-a spus:
- Laura, regret, dar nu pot sustine eu proiectul pentru ca nu-l cunosc bine. O sa te descurci tu!
Am inghetat. Engleza mea este deplorabila. Am intors capul catre tineri si le-am spus:
- Tineret sunt afona la engleza si am nevoie de ajutorul vostru.
- La datorie, doamna Laura, mi-a raspuns unul din ei. Sunt Vlad, am absolvit...
Eu, am ametit! In urmatoarele minute am aflat cine, ce a absolvit, portofoliu de studentie, succese dupa master etc. Am ramas nauca. M-am simtit cu mult mai rusinata decat inainte. Copiii acestia erau niste minunati. Toti erau absolventi de tot felul de degrees Cambridge [certificate ce atesta cunoasterea limbii engleze] sau niveaux X, in franceza, dar si germana, italiana sau spaniola. Fiecare avea macar doua atestari de referinta pentru limbile straine pe care le cunosteau, dar erau si absolventi de elita. RodiMar, pana si omul-neom avea palmares de invidiat! M-am uitat la ei si intrucat colegul meu cel drag se prezentase, oarecum rusinat de lipsa lui de portofoliu (suntem aceeasi generatie), am simtit ca mi-a venit si mie randul asa ca le-am spus:
- Tineret, sunteti beton!
Mi-a scapat ultimul cuvant, preluat din argoul teposilor, fara sa vreau. Numai ca acest cuvant a starnit un val de ras si de caldura spontana, asa ca am strecurat si:
- Eu nu prea am cu ce sa ma laud.
Vlad mi-a raspuns rapid si am simtit ca nu exista urma de premeditare:
- Doamna Laura, dumneavoastra sunteti viitorul nostru profesor, asa ca nu mai aveti nevoie de palmares.
Elena, am fost in al noulea cer, asa ca am simtit pupici de aviator. Iti dai seama? Eu ma simteam fericita ca acei copii credeau ca au ceva de invatat de la mine.
Alexa, cand omul-neom s-a ridicat si am vazut ca vine incet spre biroul meu, am incremenit. Stiam ca vine sa isi ceara scuze si parca nu-mi venea bine sa am o discutie pe acea tema. S-a oprit in fata biroului meu si privindu-ma direct in ochi mi-a spus:
- Oare o sa ma puteti ierta, vreodata?
- Oare o sa ma porti ierta ca mi-a fost rau? Si, in alta ordine de idei, eu nu stiu despre ce vorbesti. Am remarcat ca esti un profesionist si te felicit. As vrea ca si baietii mei sa ajunga ca tine.
- Sunteti o marea doamna!
Este tot ce am auzit pentru ca in clipa urmatoarea a zbughit-o din birou. Numai ca in pragul iesirii din birou s-a impiedicat de seful cel tanar ce se intorcea, insotit de beneficiarul nostru aducator de bani multi si de secretara. A facut stanga imprejur si a trecut rapid spre biroul lui. Nu suficient de rapid cat sa nu-i vad lacrimile ce-i curgeau pe obraz. In clipa aceea, cu mana pe inima, va spun ca l-am iertat.
Alice, poate maine, cand voi fi in Bucuresti, am sa-ti pot inmana un buchet de flori la fel de frumos. Nu promit. Totul depinde de... multe.
Pana atunci, iti zambesc cu drag de tine.

Poate, intr-o zi va voi povesti cum am ajuns eu in Olanda, in calitate de reprezentant al firmei.
Pana atunci va imbratisez intr-o mare de zambete ce vin din inima mea. Inima mea, care nu este bolnava, asa cum au stabilit medicii, initial. Ce provoaca toate simptomele unei boli de inima, va voi scrie altadata.

Ca de obicei, este o placere sa citesc cum scrii.

Draga mea, Laura...
Cate incercari pentru tine. Si, totusi, cat de bine te-ai descurcat sa faci fata situatiei. Mi-a fost atat de dor de tine si de felul tau de a povesti.
M-ai impulsionat, ca intotdeauna cu povestirile privind experientele la care te supune viata. Si la noi este nebunie mare la servici, schimbare de directori, bani luati cu foarte mare intarziere, stress si cate si mai cate. Biroul nostru este compus din tineri, care invatam din mers, cu o sefa exagerata. Fiecare din birou are sub coordonare cate un judet. Mie imi revine judetul cu oameni mai cu experienta, cu care cu greu poti vorbi liber fara sa ajunga la urechile sefei care face explozie. Astazi am luat taurul de coarne si am vorbit cu o doamna de la judetul meu, rugandu-o sa aiba mila de mine si sa ma ajute si ei pe mine, sa inteleaga ca inca invat, ca nu am in spate anii lor de experienta. Am ramas plina de bucurie in urma discutiei, pentru ca am fost asigurata de sprijinul lor.
Poate ca nu as fi avut curajul necesar sa sun, Laura, daca nu as fi citit aseara experientele povestite de tine. Iti multumesc ca, indirect, ma ajuti sa rezolv unele probleme presante din viata mea.
Te imbratisez cu mult drag, alaturi de Mihaita. Ah, daca l-ai putea vedea, Laura, cate nazdravanii face!

Laura, am incercat sa atasez o poza de-a lui Mihaita, dar nu am reusit. Poate ma poti tu indruma cum.
Multi pupici.

Laura in tema cu ultimele tale replyuri.

Doua blonde stau de vorba:
- Ai auzit? A murit sefu'.
- Da. Si ma tot intreb cine a mai murit odata cu el.
- De ce?
- Pai scria in anunt ca "odata cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajati ai firmei noastre."

- Popescule, de ce vii asa tarziu?!
- Pai, mi-ati spus ieri sa-mi citesc ziarul acasa.

Un patron catre altul:
- Cum de angajatii tai sunt mereu asa punctuali?
- Simplu: am 30 de angajati si 20 de locuri de parcare.

La Biroul de Resurse Umane:
- Ne pare rau, dar nu va putem angaja, pentru ca nu avem ce sa va dam de lucru.
- Pai, asta n-ar fi asa de grav.

Seful catre secretara:
- Cine ti-a spus ca doar pentru ca te-am sarutat de cateva ori ai dreptul sa lenevesti toata ziua?
- Avocatul meu.

La interviu:
- Sunteti casatorit?
- Nu.
- Ne pare rau, noi avem nevoie de persoane care sunt obisnuite sa se subordoneze.

Un tanar absolvent al sectiei de Management era foarte incantat de postul pe care
se angajase intr-o importanta companie multinationala. In prima zi suna la Bufet,
tipand in receptor:
- Adu-mi o cafea! Si viteeeeeza!
La celalalt capat al firului raspunde o voce grava:
- Cred ca ai format un numar gresit; stii cu cine vorbesti, neam de cretin?
- Nu, raspunde tanarul angajat.
- Eu sunt Directorul General, imbecilule!
- Dar tu stii cu cine vorbesti, dobitocule? tipa tanarul mai tare ca prima data.
- Nu, raspunde Directorul surprins.
- Perfect! si inchide.

Laura, esti beton!

Laura, un zambet pentru tine.

Seful intra in birou:
- V-am spus de atatea ori: in timpul lucrului nu se fumeaza!
Unul din lucratori, uitandu-se la sef:
- Dar cine lucreaza?

Pentru tine, Laura, Mihaita cel nazdravan.
Pupici.

Laura, pentru tine.

Alice, ce bine arata ciocolata. Sper sa o tenteze si pe Laura si sa revina alaturi de noi.
Laura, cand vei servi din delicioasa ciocolata, lasa si pentru noi doua-trei vorbe.
Te imbratisez si... iti zambesc.