|
Smerenia, defaimarea de sine - mandria
ˇ Cel care cere iertare de pacate iubeste smerenia cugetului. Iar cel ce osandeste pe altul isi pecetluieste relele sale. (Marcu Ascetul)
ˇ De ai fost inaltat prin laude, asteapta ocara. Caci zice: ''Cel ce se inalta pe sine, umili-se-va''. (Marcu Ascetul)
ˇ Precum celui ce se pocaieste ii e straina cugetarea semeata, asa celui ce pacatuieste de bunavoie ii e cu neputinta cugetarea smerita. (Marcu Ascetul)
ˇ Daca vrei ca Domnul sa-ti acopere pacatele, sa nu-ti arati oamenilor virtutile. Caci ceea ce facem noi cu acestea aceea face Dumnezeu cu acelea. Ascunzandu-ti virtutea, nu te mandri, ca si cand ai implini dreptatea. Caci dreptatea nu sta numai in a ascunse cele frumoase, ci si in a nu gandi nimic din cele oprite. (Marcu Ascetul)
ˇ Imprejmuieste-ti cuvantul cu intarituri dinspre partea laudei de sine si cugetul dinspre partea inaltei pareri despre tine, ca nu cumva cedand sa faci cele dimpotriva. Caci binele nu se savarseste numai de catre om, ci si de catre Dumnezeu, atotvazatorul. (Marcu Ascetul)
ˇ Sa vorbim acum putin si despre patima nerationala a maniei, care pustieste, zapaceste si intuneca tot sufletul, si-l arata pe om asemenea fiarelor in vremea miscarii si lucrarii ei, mai ales pe cel ce aluneca lesne si repede spre ea. Patima aceasta se sprijina mai ales pe mandrie; prin ea se intareste si se face nebiruita. Caci pana ce e udat copacul diavolesc al amaraciunii, al supararii si al maniei, cu apa puturoasa a mandriei, infloreste si infrunzeste imbelsugat si aduce mult rod al faradelegii. Iar cladirea celui rau in suflet nu poate fi doborata, pana ce are ca sprijin si intarire temelia mandriei. Daca vrei, asadar, sa se usuce in tine arborele faradelegii (adica patima amaraciunii, a maniei si a supararii) si sa se faca neroditor, ca venind securea Duhului sa-l taie si sa-l arunce in foc cum zice Evanghelia, si sa-l scoata afara impreuna cu toata rautatea; si daca vrei sa se darame si sa se surpe casa faradelegii, pe care cel rau o zideste cu viclesug in suflet (si o face aceasta adunand de fiecare data in gand ca pietre felurite pricini intemeiate sau neintemeiate, provocate de lucruri si de cuvinte referitoare la cele materiale si ridicand in suflet o cladire a rautatii, careia ii pune ca sprijin si intarire ganduri de mandrie), sa ai smerenia Domnului neincetat in inima. Sa te gandesti cine a fost El si ce s-a facut pentru noi, si din ce inaltimi de lumina a dumnezeirii, - descoperita dupa putinta fiintelor de sus si slavita in ceruri de toata firea rationala a ingerilor, Arhanghelilor, Scaunelor, Domniilor, incepatorilor, Stapaniilor, Heruvimilor si Serafimilor si a nenumitelor Puteri spirituale, ale caror nume n-au ajuns pana la noi, dupa cuvantul tainic al Apostolului, - in ce adanc de smerenie omeneasca s-a coborat, prin negraita Sa bunatate, asemanandu-se intru toate noua, celor ce sedeam in intunericul si in umbra mortii si ajunseram robi prin calcarea lui Adam fiind stapaniti de vrajmas prin lucrarea patimilor. Caci aflandu-ne noi intr-o astfel de robie infricosata si stapaniti fiind de moartea nevazuta si vicleana, nu s-a rusinat de noi Stapanul intregii firi vazute si nevazute, ci umilindu-Se pe Sine si luand asupra Sa pe omul cazut sub patimile de ocara si sub osanda dumnezeiasca, ''s-a facut intru toate asemenea noua, afara de pacat'', adica afara de patimile de ocara. El a luat toate pedepsele trimise asupra omului pentru pacatul neascultarii de catre hotararea dumnezeiasca: moartea, osteneala, foamea, setea si cele asemenea acestora, facandu-Se ceea ce suntem noi, ca noi sa ne facem ceea ce este El; ''Cuvantul trup s-a facut'', ca trupul sa se faca Cuvant; ''fiind bogat, s-a facut sarac pentru noi, ca noi sa ne imbogatim cu saracia Lui''; s-a facut asemenea noua din multa iubire de oameni, ca noi sa ne facem asemenea Lui prin toata virtutea. Caci de unde a venit Hristos, de acolo se innoieste, prin harul si puterea Duhului; omul zidit cu adevarat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Iar prin aceasta innoire ajunge la masura dragostei desavarsite, care arunca afara frica, nemaiputand sa cada niciodata. Caci ''dragostea niciodata nu cade'', fiindca ''dragostea, zice Ioan, este Dumnezeu si cine ramane in dragoste, in Dumnezeu ramane''. De aceasta masura s-au invrednicit Apostolii si cei ce s-au nevoit asemenea lor intru virtute si s-au infatisat pe ei desavarsiti Domnului, urmand lui Hristos cu dragoste desavarsita, in toata viata lor. Gandeste-te, asadar, totdeauna fara uitare la umilirea aceasta atat de mare, pe care a luat-o Domnul asupra Sa, din negraita Sa iubire de oameni; adica la salasluirea in Maica lui Dumnezeu - Cuvantul, la luarea omului asupra Sa, la nasterea din femeie, la cresterea treptata cu trupul, la ocari, la injuraturi, la batjocuri, la luarea in ras, la barfiri, la biciuiri, la scuipari, la luarea in bataie de joc, la hlamida rosie, la cununa de spini, la osandirea lui de catre capetenii, la strigatul iudeilor celor faradelege si de acelasi neam cu El, impotriva lui: ''Ia-L, ia-L, rastigneste-l!'' la cruce, la piroane, la sulita, la adaparea cu otet si fiere, la triumful paganilor, la rasul celor care treceau si ziceau: ''De esti Fiul lui Dumnezeu, pogoara-te de pe cruce si vom crede tie'', si la celelalte patimi, pe care le-a rabdat pentru noi: ''la rastignire, la moarte, la asezarea de trei zile in mormant, la coborarea la iad; la invierea din morti, la scoaterea din iad si din moarte a sufletelor, care s-au impreunat cu Domnul, la inaltarea la ceruri, la sederea de-a-dreapta Tatalui, la cinstea si la slava mai presus de toata incepatoria, Stapanirea si de tot numele ce se numeste, la inchinarea ce o aduc toti ingerii Celui intai nascut din morti, din pricina patimilor, dupa cuvantul Apostolului, care zice: ''Aceasta sa se cugete in voi, ceea ce si in Hristos Iisus, care in chipul lui Dumnezeu fiind, nu rapire a socotit a fi intocmai cu Dumnezeu, ci s-a umilit pe Sine, chip de rob luand, intru asemanarea omului facandu-se si la infatisare aflandu-se ca omul; si s-a smerit pe Sine ascultator facandu-Se pana la moarte, iar moartea a crucii, de aceea si Dumnezeu L-a preainaltat pe El si i-a daruit Lui nume mai presus de toate numele, ca in numele lui Iisus Hristos tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti, al celor pamantesti si al celor de dedesubt'',
si urmatoarele. Iata la ce slava si inaltime L-au ridicat, dupa dreptatea lui Dumnezeu, pe Domnul facut om, pricinile mai inainte spuse. (Marcu Ascetul)
_________________ Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt
|