Smerenia - mandria

ˇ A dezvalui de buna voie greselile sale barbatilor duhovnicesti, e un semn al vietii ce se indrepteaza, iar a le ascunde este un semn al sufletului patimas, caci nimeni ajutand pe hoti sau stand de partea curvarilor si acoperindu-i prin complicitate nu se indrepteaza.

ˇ Leaga pe cel ce a pacatuit ca sa i-l faci milostiv pe Dumnezeu. Nu-l dezlega, ca sa nu fie legat si mai tare de mania lui Dumnezeu. De nu-l voi lega eu, legaturile lui vor ramane nedezlegate ''ca de ne vom judeca pe noi insine, nu vom mai fi judecati'' (I Cor. 14,31). Sa nu socoteasca cineva aceasta ca cruzime si neomenie, ci ca cea mai mare blandete si cel mai bun leac si multa purtare de grija. ''Dar a suferit destul timp pedeapsa!'' va zice cineva. Cat? Spune-mi! Un an, doi, trei? Dar nu ma intereseaza vremea ci indreptarea sufletului. Arata-mi deci aceasta: de s-a strapuns la inima, de s-au schimbat si atunci s-a implinit totul; iar de nu s-a intamplat aceasta, vremea nu-i de nici un folos caci nu cautam de a fost legata rana de multe ori, ci de a folosit legatura. Daca a adus folos in scurta vreme, sa nu mai fie tinuta, iar de nu a fost spre folos in 15 ani, sa fie tinuta in continuare. Dezlegarea celui legat sa o hotarasca doar vindecarea. Legand duhovnicul pe cel ce a gresit, nu-l mai leaga Dumnezeu caci acela simte mai vadit dezaprobarea si se indreapta, pe cand legatura lui personala cu Dumnezeu nu-i ingaduie sa simta obiectiv aceasta si omul continua sa pacatuiasca. Socotind ca nu l-a dezaprobat duhovnicul, el crede automat ca pacatul lui n-are prea mare importanta si deci n-are nici o remuscare.

ˇ Pironeste de stalpul marturisirii orice sarpe ce se misca in tine si asa il vei ucide. Cine voieste sa-si faca biruitor cuvantul sau, voieste sa-l umileasca, sa-l domine, sa se impuna altuia. Desigur, el ar putea spune ca nu voieste sa se impuna pe sine, ci adevarul, dar despre adevarul lui Hristos ajunge sa dai marturie traindu-l si murind pentru el. El nu se impune cu argutii ale ratiunii, a carei dibacie vrei sa dovedesti ca ai. Nu tine de vietuirea crestineasca a se apara si nu se vorbeste de ea in invatatura lui Hristos. Impotrivirea in cuvant arata incapatanare si mandrie, parere inalta - ea dovedeste dispret nicidecum smerenie si supunere in toate.

ˇ Cel singur neavind pe nimeni care sa-i poata proba lucrul, i se pare ca a ajuns la implinirea poruncilor. Astfel facandu-si din nepricepere o deprindere ajunge sa nu-si cunoasca lipsurile si patimile caci ii lipseste din jur orice ajutor prin care sa cunoasca unde se afla cu lucrarea poruncilor. Cum va putea arata unul ca acesta smerita cugetare neavind pe nimeni care sa se arate mai smerit? Cum va cunoaste milostivirea, despartit fiind de ceilalti? Cum se va deprinde in indelunga rabdare nestand nimeni impotriva voii sale? Iar de va zice cineva ca-i de ajuns invatatura Scripturilor pentru indreptarea naravurilor, face ca cel ce invata tamplaria dar nu lucreaza niciodata. Insusi domnul a spalat picioarele ucenicilor, iar tu pe cine vei spala? Cum vei sluji? Decat cine vei fi cel mai din urma singur de sine petrecand?

ˇ Obisnuindu-te a nu te socoti mare lucru nu te vei mai mahni cand nu te vor socoti astfel nici altii.

ˇ Este bine ca cei ce ajung prin ispita celui rau in vreo intinare, in vreo tulburare sau lenevire la rugaciune sa nu iasa din pricina acestora din ascultare, ci sa inteleaga ca aceasta li se intampla din iconomia dumnezeiasca pentru a-i conduce la cea mai adanca smerenie.

ˇ Trebuie sa-ti marturisesti pacatele fara a le cruta, asa cum nu te-ar cruta daca ti le-ar dezvalui cineva. Desigur, spunandu-le tu insuti vei trece prin clipe de mare rusine insa cu rusinea pe care o suferi lovesti pacatele care-ti produc rusinea si inlaturi pricina rusinii. Rusinea marturisirii este trecatoare, dar rusinea obiectiva a ramanerii in pacatul nemarturisit e durabila si se adanceste mereu.

ˇ La odihna de patimi se ajunge usor biruindu-ti mandria si pornirile spre placere prin ascultare. In ascultare este o mare tarie, e izvorul tariei pentru biruirea tuturor patimilor.

ˇ Sufletul odata obisnuit sa se razvrateasca se umple de multa neinfranare.

ˇ Daca orice corabie se poate ineca chiar avand carmaci iscusit, in mod sigur se va ineca neavind deloc.

Smerenia - mandria

ˇ Cel smerit si ascultator nu slujeste patimii inchipuirii de sine.

ˇ Semnul smereniei este rabdarea desavarsita a defaimarii.

ˇ Insusirea slavei desarte a monahului e ca vrea sa fie slavit pentru virtutile sale, iar propriu trufiei este a se inalta pentru faptele sale si a-i dispretui pe ceilalti. A celor din lume este ca vor sa fie slaviti pentru frumusete, bogatie, stapanire si pentru inteligenta.

ˇ Nu-i usor a ne izbavi de slava desarta, dar se izbaveste cineva prin lucrarea ascunsa a virtutilor si prin luarea aminte deasa. Semnul izbavirii e a nu mai tine minte raul celui ce ne-a vorbit de rau.

ˇ Ia seama si vei vedea aceasta nelegiuita inflorind pana si la mormant in vesminte, mirodenii, convoaie si cantari (cu ocazia inmormantarii cu mare pompa; aceasta se vede si in monumentele costisitoare pe care si le cladesc unii cat sunt in viata).

ˇ Fiecare virtute este capabila sa nasca slava desarta; aceasta impletire tine de o etapa inca nedesavarsita a firii noastre. Patima este atat de impletita cu firea, incat ni se pare ca luptand cu patima, luptam cu firea noastra si vedem in aceasta o greutate. Numai o intelegere adanca a firii noastre ca regasindu-se deplin cand se uita pe sine, sau se preda total lui Dumnezeu si semenilor, ne scoate din aceasta stare contradictorie si chinuitoare pentru a ne ridica la starea paradoxala suprema, fericita si conforma cu ea, la starea in care nu mai esti prin tine, ci prin Dumnezeu, prin Cel ce te iubeste si pe care Il iubesti desavarsit.

ˇ E propriu celor inaintati sa rabde cu barbatie si cu bucurie ocarile, dar e propriu celor sfinti si cuviosi sa treaca nevatamati prin laude.

ˇ Sa ne ferim sa fim laudati cat si de a ne ferici unii pe altii in fata. Cea de-a doua este a lingusitorilor si a celor miscati de draci, prima a usuraticilor. Cel de-al doilea este ca un stricator al bunatatilor - ingerul diavolului; cel dintai este un mostenitor nesocotit, pregatit sa piarda indata ostenelile. Amandoi lucreaza impreuna pierderea reciproca.

ˇ Cand vei auzi pe aproapele si prietenul tau ca te-a defaimat in dos sau chiar fiind tu de fata, atunci si numai atunci arata-i iubire si manifesta-ti dragostea fata de dansul.

ˇ Mare lucru e a scutura din suflet lauda oamenilor, dar mai mare e a respinge lauda dracilor.

Smerenia - mandria

ˇ Nu cel ce se dispretuieste si se defaima pe sine arata ca este smerit - caci cum nu se va suporta cu usurinta pe sine, ba inca prin aceasta se va si mandri, ci acela care ocarat fiind de altul nu-si va imputina iubirea catre dansul. (Cel smerit nu se tulbura cand e nedreptatit si nu se ingrijeste sa-i convinga pe ceilalti ca a fost calomniat, ci degrab cere iertare.)

ˇ Nu te compara cu cei pacatosi, ci mai degraba cu cei inaintati in virtuti, caci masurandu-te cu cei dintai vei cadea in groapa inchipuirii de sine; insa masurandu-te cu cei din urma vei inainta spre inaltimea smereniei.

ˇ Slava desarta se foloseste de darurile naturale si prin acestea de multe ori i-a doborat pe nenorociti. Cel ce se mandreste cu darurile sale naturale (inteligenta, invatatura, cititul limpede, elocinta, cu destoinicia si cu toate celelalte pe care le are fara nici o osteneala, nu-si va putea insusi niciodata bunatatile mai presus de fire; caci cel necredincios in putine, va fi necredincios si in multe si stapanit de slava desarta.

ˇ Inceputul lepadarii slavei desarte e pazirea gurii si iubirea necinstirii, mijlocul ei este oprirea tuturor lucrarilor gandite ale slavei desarte, iar sfarsitul este indeplinirea fara nici un regret cele ce tin de necinstire inaintea multimii oamenilor.

ˇ Cel ce are grija de limba se dovedeste lucrator al virtutilor, iar nepedepsirea limbii arata desertaciunea din el.

ˇ Nu-ti ascunde rusinea pe motiv ca fu vrei sa dai prilej de poticnire; trebuie avut in vedere si felul pacatului, caci nu este nevoie totdeauna de aceeasi doctorie.

ˇ Cand vezi un gand in tine ispitindu-te cu slava desarta, cunoaste limpede ca-ti pregateste rusinea.

ˇ Cand laudatorii, mai bine-zis amagitorii incep sa ne laude, sa ne aducem aminte de multimea faradelegilor noastre si ne vom afla nevrednic de cel spuse sau facute.

ˇ Cei simpli nu sunt cuprinsi de aceasta otrava caci slava desarta este lepadarea simplitatii si o prefacatorie continua.

ˇ Mandria este tagaduirea lui Dumnezeu, dispretuirea oamenilor, maica a osandirii, nepoata a laudelor, semnul nerodniciei, izgonirea ajutorului lui Dumnezeu, inaintemergatoarea iesirii din minti, pricinuitoarea caderilor, izvor al maniei, usa fatarniciei, cauza nemilostivirii, radacina hulei.

Smerenia - mandria

ˇ Cel ce sufera de inchipuirea de sine nu traieste ancorat in realitate. Toata imaginea este sa este un fum care-l intoxica. El iese din legatura cu Dumnezeu si cu oamenii care sunt singura realitate ce-l tine si pe el in real.

ˇ Unde s-a produs caderea, acolo s-a salasluit mai inainte mandria, caci al doilea lucru este vestitor al celui dintai.

ˇ Cel ce se inalta cu cugetul, se impotriveste cu cuvantul, dar cel smerit nu stie sa se impotriveasca nici cu privirea. Monahul semet contrazice cu tarie spusele altuia. Barbatul mandru iubeste stapanirea si cu toate ca-i constient prin aceasta ca-si agoniseste pieirea, totusi nu se incumeta sa-si paraseasca naravul.

ˇ Cel ce respinge mustrarea cuibareste patima in sufletul sau, iar cel ce-o primeste s-a dezlegat de legatura ei.

ˇ Celor mandri le este folositoare ascultarea cu supunere, o viata aspra si lipsita de orice cinstiri precum si citirea faptelor celor mai presus de fire ale Parintilor. Doar asa va mai fi poate vreo speranta de mantuire si pentru acesti nenorociti.

ˇ Sa ne cercetam pururea pe noi insine si sa nu incetam niciodata ane compara cu parintii si luminatorii dinaintea noastra si atunci vom vedea ca nu le-am urmat nici macar un pas, nu ne-am pazit fagaduinta ci ducem inca o viata lumeasca.

ˇ Trufia lucreaza uitarea greselilor, caci aducerea aminte de acelea e pricinuitoarea smeritei cugetari. (Uitarea greselilor pricinuieste uneori inchipuirea de sine, alteori nesimtirea. Uitarea de sine din mandrie da aparenta unei cunoasteri de sine caci sinea cunoscuta prin mandrie, e o sine de suprafata, suprapusa, si care sta pe nisip ca un gol, pe cand sinea cunoscuta prin smerenie este sinea afundata pe veci in temeiul neclintit si adevarat care este Dumnezeu. Cel mandru, nestiind de pacatele sale nu se deosebeste de Dumnezeu in inchipuirea sa si deci nu-si vede fundamentul sau; cel smerit stiind de greselile sale sau de micimea sa, isi vede fundamentul sau care-l sustine totusi pe veci, iertandu-l. rupta de realitate, mandria o contraface prin inchipuire, traieste intr-o fantasmagorie, intr-o nalucire prelungita. Golit de toate, cel mandru isi inchipuie, se autoiluzioneaza ca ar avea ceva; intunecat fiind, crede ca se afla in lumina dar bogatia lui insasi e saraca si in lumina ei el nu vede nimic real, nimic consistent.)

ˇ Nepoatele mele sunt caderile duhovnicesti: mania, clevetirea, hula, fatarnicia, ura pizma, viata dupa o regula proprie, impotrivirea in cuvant, neascultarea, razvratirea. Un singur vrajmas avem asupra caruia nu avem putere; ti-l spunem pentru ca suntem biciuite de el. El consta in a te defaima pe tine insuti in chip sincer inaintea Domnului. Atunci abia sa ne socotesti ca pe o panza de paianjen.

ˇ Sa indrazneasca patimasii care se smeresc caci chiar de vor cadea in toate gropile si vor fi vatamati prin toate modurile si se vor imbolnavi de toate bolile, insa dupa insanatosire vor fi tuturor doctori si luminatori, sfesnice si povatuitori invatand chipurile de vindecare a fiecarei boli izbavindu-i astfel pe cei ce bolesc prin experienta lor.

ˇ Nu te lauda, o omule cu o bogatie pentru care n-ai depus nici o stradanie, caci cunoscand dinainte Miluitorul nostru vatamarea si pieirea spre care mergi ti-a trimis aceste daruri fara a cere in schimb vreo plata.

Smerenia - mandria

ˇ Nimicitoarea tuturor patimilor este smerita cugetare, caci cei ce au castigat-o pe aceasta le-a biruit pe toate. Nascatoarele tuturor patimilor sunt placerea si viclenia; cel ce le tine pe acestea nu-l va vedea pe Domnul, dar nu vom avea nici un folos de ne vom infrana de la una fara s-o inlaturam si pe cealalta.

ˇ Cel ce-si inchipuie ca e ceva si-i invata pe altii lucruri a caror experienta nu o are nici prin fapta nici prin cunoastere indelungata, sufera de doua boli si de doua orbiri: de inchipuire de sine si slava desarta, de nesimtire si de ignoranta. Daca mai are si lacomia pantecelui va fi tarat in patimile de rusine si va auzi cuvantul Mantuitorului: ''Doctore, vindeca-te pe tine insuti.''(Luca 42,3)

ˇ Cand ii vedem pe unii iubindu-ne in Domnul, sa ne pazim neindrazneti mai ales fata de ei caci nimic nu obisnuieste sa risipeasca dragostea si sa pricinuiasca ura ca indrazneala. Mergi la prietenii tai cu cuviinta si de vei face asa te vei folosi si pe tine si pe ei, caci sub masca iubirii sufletul leapada fraul pazirii sale.

ˇ Cel care vietuieste fara a fi supus unui superior nu poate dobandi smerenia dintru inceput deoarece tot cel ce se conduce singur isi inchipuie ca este destul de intelept intru aceasta arta de a trai in singuratate.

ˇ Dracii mai au un viclesug subtire pe care cei nepriceputi nu-l simt si anume: dupa ce ne-au indemnat sa spunem sau sa facem ceva necuvenit, iar noi nu ne-am invoit, ne indeamna sa aducem multumire plina de mandrie lui Dumnezeu.

ˇ Toti cei ce voim sa ne apropiem de Domnul sa o facem in chip simplu si neprefacut, fara viclenie, iscodire ca si cum ar veni la lectiile unui invatator. Caci El fiind simplu si necompus voieste ca si sufletele ce vin la El sa fie simple si nevinovate. Dar nu se poate vedea niciodata simplitatea fara smerenie. Vicleanul este cel ce-si inchipuie ca din infatisarea din afara si din cuvinte cunoaste gandurile cele aflate in inima.

ˇ Trebuie sa nu-ti cantaresti propriile fapte, sa nu le observi, ci sa fie ca si cum n-ar fi. Sa nu te dedublezi prin constiinta valorii tale - aceasta e smerenie si simplitate in acelasi timp.

ˇ Nevicleana e firea curata a sufletului care in intalnirile cu toti se poarta asa cum a fgst zidita.

ˇ Viclenia este cuget ratacit, mincinoasa carmuire de sine, incalcarea juramintelor, cuvinte mestesugite, perfide, intentii ascunse si camuflate, dusmana marturisirii pacatelor, cuget intortocheat, indaratnicie prosteasca, dorinta de a trai dupa o regula proprie, pricinuitoare a rasului atunci cand sunt mustrate pacatele, descurajare ce duce la nebunie, evlavie prefacuta, viata draceasca.

ˇ Viclenia este o stiinta, sau mai vartos o uraciune draceasca, straina intru totul de adevar care socoteste ca nu-i vadita celor multi.

Smerenia - mandria

ˇ Caderea i-a inteleptit adeseori pe multi inraiti daruindu-le acestora fara voie nerautate si mantuire.

ˇ Cel ce s-a smerit inlauntrul sau nu e furat de buze caci ceea ce nu are vistieria, nu se scoate pe usa.

ˇ Cei mai multi ne numim pe noi insine pacatosi si poate ca si suntem, dar ceea ce probeaza inima cu adevarat este primirea defaimarii. (Cel ce poate rabda cuvantul aspru al unui om uracios si neintelept pentru Dumnezeu si pentru a linisti atmosfera, fiul pacii se va chema si unul ca acesta poate dobandi pacea sufletului si a duhului - cercarea si dovedirea smereniei se face prin necinstire.)

ˇ Cel ce alearga spre limanul neinviforat al smereniei, nu va inceta sa cugete si sa nascoceasca tot felul de planuri, cuvinte, ganduri, de mestesugiri, iscodiri, cereri si rugaciuni pana ce , cu ajutorul lui Dumnezeu si prin purtari tot mai smerite si mai simple va scapa vasul sufletului sau de marea pururea bantuita de furtuna a inchipuirii de sine.

ˇ Unii iau ca pricina de smerita cugetare relele facute inainte, biciuind prin ele inchipuirea de sine; altii se umilesc prin lipsurile de toate zilele, unii doboara prin incercarile, bolile si prin greselile de zi cu zi inaltarea lor. altii si-au facut din lipsa darurilor - maica darurilor. (Cel sarac e cel mai bogat daca-si cunoaste saracia.)

ˇ Cunoasterea e intelegerea neclintita a masurilor proprii si amintirea neimprastiata a greselilor celor mai subtiri.

ˇ Daca chipul celei mai de pe urma mandrii este a fatari virtuti pe care nu le avem, apoi semnul celei mai adanci smerenii este sa ne infatisam ca vinovati pentru pacate ce nu sunt ale noastre, de dragul dispretuirii.

ˇ Sa preferi sa-i superi pe oameni, decat pe Dumnezeu, caci se bucura vazandu-ne alergand spre necinstiri ca sa stramtoram prin acestea si sa pierdem inchipuirea desarta de sine. Instrainarea este chipul cel mai bun al acestei nevointe caci numai cei cu adevarat mari pot rabda sa fie batjocoriti de ai lor.

ˇ Deoarece noi cu greu ne invoim sa ne smerim, Domnul a randuit in purtare de grija si aceasta: nimeni nu-si poate vedea ranile sale precum le vede aproapele sau, de aceea trebuie sa fim recunoscatori pentru insanatosirea noastra, nu noua ci aceluia si lui Dumnezeu.

ˇ Trebuie sa ne osandim si sa ne ocaram pe noi insine neincetat ca prin micsorarea noastra sa lepadam pacatele fara de voie. (Este un mijloc de a ascuti constiinta de noi insine, de neputinta noastra.)

Smerenia - mandria

ˇ Cata vreme pacatuim intru cunostinta nu este smerenie in noi.

ˇ Increderea in sine si luarea deciziilor de unul singur ii este celui smerit o greutate greu de suportat, pe cat ii este celui mandru porunca altuia.

ˇ Cunoscand Stapanul ca putem intipari chipul virtutii sufletului prin purtarea cea din afara, luand un stergar ne-a aratat calea smereniei, caci sufletul se face asemenea lucrarilor din afara si luand chipul celor ce se fac cu trupul se intipareste de ele.

ˇ Smerenia si fara fapte ne pune inaintea lui Dumnezeu, dar fara ea, desarte sunt toate faptele noastre, caci preschimbarea mintii noastre o voieste Dumnezeu. In minte ne facem buni si in minte ne facem netrebnici.

ˇ Daca mandria i-a facut pe unii din ingeri draci, negresit smerenia poate face si din draci ingeri. Drept aceea sa nu sovaie cei ce au cazut.

ˇ Putem insira mai multe fapte sau cai care duc la smerenie, fara ca ele sa fie semne precise ale dobandirii ei: saracia sau neagonisirea, instrainarea, ascunderea intelepciunii ce o avem, grairea nemestesugita, simplitatea, sinceritatea in vorbe, cersitul milosteniei, ascunderea neamului bun, izgonirea indraznelii, indepartarea de flecareala. Nimic nu poate smeri mai mult sufletul ca starea saracacioasa si modul de viata in care cersesti depinzand de mila altora.

ˇ Sa-ti fie tie chipul si pasirea, haina, scaunul, asternutul, hrana si toate celelalte potrivite smereniei la fel cuvantul si purtarea. Toate acestea sa arate smerenia ta.

ˇ Primejdios lucru este a iscodi cu dinadinsul lucrarile lui Dumnezeu; iscoditorii plutesc in corabia mandriei si a inchipuirii de sine!

ˇ Maica supunerii este dispretuirea de sine si dorinta cu orice pret a sanatatii.

ˇ Daca culmea slavei desarte sta in a face cineva schime si fapte fatarnice chiar cand nu-i nimeni de fata care sa-l laude, semnul lipsei slavei desarte se arata in a nu se lasa cineva niciodata furat cu cugetarea de prezenta celor ce-l lauda.

Smerenia - mandria

ˇ Pe cat de multa credinta in el vede intiistatatorul la supusii sai si la altii din afara, pe atata trebuie sa se pazeasca pe sine cu toata grija in cele ce le face si le spune caci stie ca toti privesc la el ca la o icoana pilduitoare si socotesc cele spuse si facute de el ca la dreptar si lege.

ˇ Multi au socotit, din pricina tacerii carmaciului ca plutesc bine pana ce s-au izbit de stanca.

ˇ Daca cineva mustrat indeosebi nu se rusineaza, va face si din mustrarea in fata mai multora prilej de nerusinare urandu-si de bunavoie insasi mantuirea sa.

ˇ Intai de toate sa fie intrebat cel vinovat care au fost faptele lui dupa felul lor, pentru doua motive: ca prin marturisire sa se simta totdeauna impuns in constiinta i sa ramana fara indraznire, si ca cunoscand ce rani are sa fie trezit la iubirea noastra.

ˇ Ia seama sa nu cercetezi cu de-amanuntul lucrurile cele mai mici caci nu vei fi urmator lui Dumnezeu& (Nu sili pe cel ce te-a ascultat de la primul cuvant cu cearta, ci fa-ti al tau castigul pe care l-a aruncat el.) Caci mai mult decat indreptarea lui iti va fi tie nepomenirea raului. Luand de la Dumnezeu slujba de a invata si nefiind ascultat, intristeaza-te in cuget dar nu te tulbura la aratare caci intristat de el nu te vei numara cu cel ce nu te-a ascultat, dar tulburandu-te vei fi certat pentru acelasi lucru. Primind slujba de a porunci, pazeste treapta ta si nu trece cu tacerea cele de trebuinta pentru faptul ca vezi impotrivire, caci pentru cei ce asculta vei lua plata pentru roadele lor, iar celor ce nu asculta sa le ierti toate si vei lua la fel de la Cel ce a zis: ''Iertati si vi se va ierta voua.''

ˇ Aceeasi mancare le pricinuieste adeseori unora ravna, altora dezgustul. Trebuie tinut seama la aruncarea semintei de cele de fata: de timp, de persoana, de calitate, de cantitate.

ˇ Unii cand preiau o conducere pierd in timpul acesteia bogatia virtutilor capatate anterior in loc sa sporeasca, deoarece se umplu de slava desarta si de iutime.

ˇ Cand ascultarea o cere nu trebuie sa mai existe frica de moarte!

ˇ In marturisire se arata vointa de a depasi pacatul; nu ajunge numai o parere de rau interioara.

ˇ Sa nu-i inveti pe cei simpli si nevinovati cele mestesugite si subtiri, ci mai vartos indruma-i la simplitate.

Patimi - ispite

ˇ Iti poruncesc sa nu ma tulburi cu cererea unei convorbiri caci nu fac deosebire intre oameni atat timp cat traiesc!

ˇ A raspunde raului cu rau, a cauta satisfacerea placerii, da impresia ca intareste fiinta noastra. Pe aceasta se intemeiaza argumentarea paruta rationala a ispitei. Trebuie sa demascam falsitatea acestei argumentari aratand ca ''intarind'' prea mult trupul, intarim pentru un timp ceea ce este pieritor slabanogind insa in acelasi timp puterea si libertatea noastra ca subiect. Peste tot cei doi batrani vad mantuirea omului prin a ceea ce este netrecator in fiinta lui. Cel bun este tare si puternic: savarsirea binelui este o intarire reala a existentei; ontologicul deplin implica eticul - Hristos intareste pe om pe cruce comunicandu-ne taria Lui de a suporta si noi greutatile si ispitele, ne face si fiinta noastra tare pentru ca o face buna.

ˇ Ispita ca o samanta a raului este primita de om prin cedarea lui, prin faptul ca nu lupta ca sa nu se semene ea in el. Omul primeste ispita printr-un act de slabiciune, este o cedare in fata falsei argumentari.

ˇ Ingerii rai - demonii, pot face rau oamenilor prin distrugerile de produse in natura deoarece exista posibilitatea de lucrare tainica a spiritului asupra naturii.

ˇ Omul pacatos este ros de patimi ca de niste viermi, este sfasiat de ele traindu-si starea de descompunere prin ele. Este inchis de ele in temnita egoismului sau intunecat. Sub masca satisfactiilor de scurta durata ca niste spasme, oferite de lume, se ascunde o mare nefericire.

ˇ Daca ne-am departat de rele si ne-am instrainat de mestesugarul lor - diavolul, cu noi este Dumnezeu. Daca ni s-a facut amara dulceata lumii si ni s-a indulcit dorinta de faptele cele bune avand totdeauna vietuirea in ceruri (Filipeni 3,20), cu adevarat cu noi este Dumnezeu. De vedem pe toti oamenii ca pe unul si toate zilele deopotriva, cu adevarat cu noi este Dumnezeu. Daca-i iubim pe cei ce ne osandesc, ocarasc, dispretuiesc si ne pagubesc ca pe cei ce ne iubesc si ne lauda, cu adevarat cu noi este Dumnezeu. Semnul de a fi ajuns cineva la masura aceasta este ca il are intotdeauna cu sine pe Dumnezeu caci de fapt Dumnezeu chiar este totdeauna cu el, iar cel ce nu este in felul acesta si nu-l are pe Dumnezeu cu sine, le va avea negresit pe cele ale celui potrivnic si urmarea o cunosc toti cei ce au minte.

ˇ Este propriu celor desavarsiti sa lase gandul sa intre in inima lor ca apoi sa-l scoata, tu insa nu lasa focul in padure ca sa nu o arda. Nu lasa sa-ti ia hainele ca sa nu fii nevoit sa le iei inapoi cu mare lupta si sudoare. Deci nu te juca cu tulburarea caci sigur nu vei ramane neclintit in aceasta lupta!

ˇ In ceea ce priveste boala ta, daca trupul primeste hrana in fiecare zi si totusi slabeste, atunci este de la draci.

ˇ Cand ne inchipuim persoane cu care ne certam avem de-a face cu ispita despartitoare a diavolului din pricina mandriei sau a ambitiilor noastre din pricina ca ne amintim de niscai jigniri ce ni s-au adus. Cand ne inchipuim persoane care starnesc in noi pofta desfraului care in betia ei uita de toate, avem de-a face cu miscari iscate in noi de imbuibarea care-i stapanita si ea de egoismul lor. Ispitele din placere ne vin noaptea iar cele de mandrie - ziua.

ˇ Ispitele semanate de draci indeamna la pacate care la inceput par dulci dar pe urma lasa o amaraciune care devine de nesuportat prin dezvoltarea lor in vicii. Omul are o dulceata in sine si o raspandeste si in afara; omul bun ii indulceste pe toti pe masura bunatatii lui, de aceea toti sfintii comunica o dulceata sufleteasca. Omul rau ii amaraste si ii agita pe toti. Atat bunatatea cat si rautatea au o forta iradianta: de aici se vede ca atunci cand cineva devine rau fara sa fi suferit vreo influenta vazuta pe masura rautatii lui, trebuie sa fi primit aceasta influenta de la fiintele nevazute.

Patimi - ispite

ˇ Ai pacatuit? Linisteste-te din tulburarea pacatului si nu lua in seama cele rele, ci cele bune caci cel bun ia in seama cele bune, iar cel rau - cele rele (Mt.12,35). Ridica-te iarasi sustinut de mana lui Dumnezeu si sa nu crezi gandurilor tale caci dracii iti arata lucrurile precum voiesc ei. Asigura-te deci impotriva lor caci sunt cumplit de rai si plini de furie impotriva noastra - Domnul sa-i alunge pe ei degraba de la tine!

ˇ Pizma diavolului orbeste inima ta ca sa cugeti cele rele in locul celor bune si cele amare in locul celor dulci si asa sa ai parte de osanda impreuna cu cel ce zice binelui rau si dulcelui amar si cu cel ce socoteste lumina intuneric si intunericul lumina (Isaia 5,20). (Aceasta este minciuna care nu impiedica numai cunoasterea realitatii, ci conduce viata celui ce o sustine sau si-o insuseste si celor amagiti de el pe drumul fals, pe drumul esecului lor, al strambarii fiintei umane, a slabirii ei si a unirii ei cu nefiinta. Luand intunericul drept lumina toata fiinta se scufunda in intuneric nemaivazand nici un sens al existentei, toata fiinta se cufunda in felul acesta in non-sens).

ˇ Trebuie oare sa imbrac vesmant randuit anume pentru slujba Liturghiei, sau sa sa-mi acopar cu o haina pana la calcaie? Agoniseste-ti mai degraba hlamida duhovniceasca care ii face placere lui Dumnezeu. Haina pana la calcaie inseamna omorarea madularelor. Spune-mi frate, daca omul poarta o porfira intreaga din matase si este desfranat, il curateste cumva vesmantul de curvie sau de alte patimi? Deci ce va fi cu cei vrednici de Sfintele Taine dar sunt lipsiti de vesminte? O singura haina ne-a poruncit Domnul sa purtam - pe cea a curatiei.

ˇ Insasi retinerea de la pacate inseamna izbavirea de ele caci aceasta aduce taria manifestata de ea si o transformare in fiinta omului, dat fiind ca retinerea inseamna o frica continua de Dumnezeu, un fel de traire a puterii lui in om.

ˇ Rabdarea bolilor si a necazurilor cu sentimentul ca sunt o certare a lui Dumnezeu spre indreptare si insanatosire, produce si ea o mutatie treptata in fiinta omului impreunata cu scaparea de pacate prin retinerea de la ele. Pacatul si virtutea sunt stari totale ale fiintei umane care se modifica prin liberul arbitru al omului. Acolo unde se neaga pacatul si virtutea se neaga libertatea si putinta de schimbare in bine sau in rau a firii omenesti prin libertate omul fiind considerat ca o bucata a naturii in care se implinesc legile firii fara voia lui.

ˇ Sunt tulburat de patimile sufletului meu; spune-mi pentru Dumnezeu ce sa fac ca sa ma usurez de ele? Frate, cel ce voieste sa se mantuiasca si doreste cu dinadinsul sa fie copilul lui Dumnezeu sa agoniseasca: smerenie, supunere, ascultare si neindrazneala. Ia seama ca ai spus: ''Ce sa fac?'' si iata ca ti-am zis! Si iti dau chezasie ca nu vei mai fi stapanit nici de vrajmasi, nici de patimi.

ˇ Semnul invoirii sta in a place acel lucru omului si a se indulci in inima lui cugetand la el cu placere. Iar cand cineva se impotriveste gandului si lupta cu sarguinta sa nu-l primeasca arata ca nu primeste invoirea ci mai vartos o respinge, iar aceasta lupta pricinuieste omului probare si sporire.

ˇ Cand cineva este ispitit de pofta sa, este semn ca n-a avut grija ci si-a lasat inima sa se pogoare la cele savarsite de el mai inainte si astfel isi aduce singur asuprasi mania din pofta proprie.

ˇ Diavolul cauta sa puna stapanire pe om prin toate pacatele si patimile. Omul este chemat sa lupte pentru a scapa de orice forma de stapanire a lui pentru ca inlaturand orice acoperis al celor relative care il pot stapani sa se afle in comuniune nemijlocita cu Dumnezeu Cel absolut nesupus planului celor relative, libertatea iubirii depline, Dumnezeu fiind iubire, nu-l face pe om rob, nu-l stapaneste propriu zis. Cand omul ajunge sub vreo stapanire, s-a despartit de Dumnezeu , s-a supus domniei fortelor inferioare care intrerup legatura cu Dumnezeu.

ˇ Demonii iti aduc ganduri ispititoare pentru ca nu le cunosti rafinatele uneltiri, sau Dumnezeu ii lasa sa faca aceasta pentru a spori si tu in cunoasterea subtilitatilor binelui ce se opune subtilitatilor mincinoase ale raului.