Dragele mele, eu aduc un link
http://www.limba-romana.net/lectie/Virgula--punctuatia-/78/ sa vedeti voi cum este cu gramatica romaneasca noua.
Si va mai aduc un exemplu cum mi-am invatat eu elevii sa inteleaga vocativul:
- Pătrăţel, ţi-ai făcut temele?
– Pătrăţel, adu carnetul la control!
– Pătrăţel, eşti un prost!
– Pătrăţel, ascultă-mă pe mine!
– Doar ţi-am zis, Pătrăţel, să duci gunoiul!
– Ascultă-mă, Pătrăţel, pe mine!
– Du-te naibii, Pătrăţel!
– Ascultă-mă pe mine, Pătrăţel!
– Felicitări, Pătrăţel!
– Ce ne facem, Pătrăţel?
– La mulţi ani, Pătrăţel!
- Bravo, Pătrăţel!
Virgula este semnul care ne ajută să înţelegem textul. Lipsa virgulei face ca cititorul să nu ştie că este vorba de o
chemare, mai ales că unele substantive nu au forme specifice pentru vocativ. De exemplu, în propoziţia “Ascultă, Andrei!”, în care s-a folosit virgula, substantivul Andrei va fi citit cu
intonaţia vocativului şi vom înţelege că el exprimă o chemare, pe când propoziţia “Ascultă Andrei”, în care virgula a fost neglijată, va fi înţeleasă ca
o simplă comunicare despre Andrei, ca persoana despre se spune ceva (Andrei ascultă (ceva); El ascultă), nu ca persoana a II-a căreia i se adresează vorbitorul.
(Ştefania Popescu, Gramatica practică a limbii române, 1983, p.49)
Onuta, in scris nu se striga, nu se cheama decat cu ajutorul virgulei, dar ce te faci cand eu simt ca ceea ce scriu este o propozitie afirmativa (o comunicare) cu subiect urmat de predicat?
Maria/tu ai adus un episod frumos.
Pai, ce facem? Totul este la vocativ? Totul este mirare, uluire si exclamatie? Exista o gargarita pe forum ce nu cunoaste semnificatia punctului (chiar am urmarit-o). Pentru ea exista doar semnul exclamarii (!).
Este corect:
Cu o calda imbratisare,
OnutaDar o fi corect?
Spor,
IrinaA şti are
doi i doar la persoana a II-a singular, indicativ prezent şi conjunctiv prezent, forma afirmativă şi forma negativă (nu, la forma negativă nu cade nici un
i aşa cum tu cânţi nu devine tu nu cânţ, nici tu ştii nu devine tu nu şti).
Indicativ prezent: (tu) ştii, (tu) nu ştii
Conjunctiv prezent: (tu) să ştii, (tu) să nu ştii
Viitorul format de la conjunctivul prezent: (tu) o să ştii, (tu) nu o să ştii
În rest este
şti, cu un singur
i – la infinitiv şi la toate timpurile/modurile care se formează de la infinitiv, indiferent de persoană/număr.
infinitiv - a şti
viitor - vei şti
condiţional prezent - ai şti
verb + inf. – poţi şti
Simona ai raspunsul chiar in link.