Ascultarea, taierea voii, supunerea

Sa ai in rugaciunea ta ochi neimprastiat si, lepadandu-te de trupul si sufletul tau, traieste prin minte.
(Evagrie Ponticul) 2

Credinta

ˇ Sa alergam cu bucurie si cu luare aminte catre lupta cea buna neinfricosindu-ne de potrivnici nostri care, si daca nu-i vedem privesc la fata sufletului nostru si de o vor vedea schimbata din pricina fricii, atunci ne vor ataca si mai puternic cunoscand viclenii ca ne-am slabanogit. Deci sa ne inarmam impotriva lor cu curaj caci nimeni nu porneste razboi impotriva celor ce lupta cu ardoare.

ˇ Pe cat infloreste credinta in inima, tot pe atat se sarguieste si trupul in slujire; iar cand se impiedica in necredinta - cade, caci ''Tot ce nu este din credinta este pacat'' (Romani 14,23).

ˇ Cel ce s-a hotarat in adancul sufletului si din toata inima sa nu paraseasca lupta pana la cea din urma suflare si sa nu se retraga nici in fata a mii de morti si primejdii, unul ca acesta nu va cadea cu usurinta.

ˇ Indoiala inimii si nestatornicia sunt o necontenita pricina de poticnire si primejdii. Cei ce se muta cu usurinta dintr-un loc in altul sunt cu totul lipsiti de pricepere caci nimic nu determina o mai cumplita nerodire ca nerabdarea. Manastirea in care ai intrat sa-ti fie tie mormant inainte de mormant. Nimeni in atare situatie nu iese din mormant decat la invierea obsteasca. Iar daca unii au iesit si altfel, nu uita ca au murit din nou. Sa ne rugam Domnului sa nu ni se intample si noua acelasi lucru.

ˇ Daca te-ai legat impreuna cu altii sa traiesti in comunitate si observi ca nu sporesti, paraseste-i fara nici o remuscare, desi cel cercat este cercat oriunde si tot asa si cel dimpotriva.

ˇ Multe sunt lucrarile mintii omului lucrator: meditarea la dragostea lui Dumnezeu, amintirea de moarte, pomenirea lui Dumnezeu, a Imparatia Cerurilor, a ravnei sfintilor mucenici, amintirea sfintelor puteri - ingerii, amintirea de momentul iesirii sufletului, a judecatii, pronuntarea sentintei, al pedepsei. Toate aceste ganduri sunt mari, iar cele pe care le-am enumerat i-au facut pe multi neputinciosi a mai pacatui. Sa incepem deci cu cele mari si sa sfarsim cu cele care nu trebuie uitate.

ˇ Precum ploaia intrand in pamant aduce plantelor o calitate potrivita lor: dulce celor dulci, amara celor amare, asa si harul daruieste inimilor credinciosilor in care patrunde neschimbat lucrarile potrivit nevoilor lor: celui ce flamanzeste i se face hrana, celui ce inseteaza, bautura preadulce, cel caruia ii este frig - haina, celui ostenit - odihna, celui ce se roaga - nadejdea inimii si celui ce plange - mangaiere.

ˇ Cand primim cu sufletul deschis toate cele neasteptate intru zdrobirea inimii, atunci cu adevarat ne-am eliberat de frica.

ˇ Nu intunericul si aspectul dezolant al locurilor ii intareste pe draci impotriva noastra, ci imputinarea si slabiciunea sufletului nostru, dar uneori si pedepsirea noastra din iconomie.

ˇ Cel ce s-a facut rob Domnului nu se teme decat de Stapanul sau, cel ce nu este asa, se teme pana si de umbra sa.

ˇ Cel ce a biruit frica lasa este vadit ca si-a predat viata si sufletul lui Dumnezeu.

ˇ Moise, sau mai bine zis Dumnezeu porunceste ca cel fricos sa nu iasa la razboi ca nu cumva ratacirea cea din urma a sufletului sa fie mai mare decat cea dintai cadere a trupului, si pe drept cuvant.

ˇ Hotararea neindoielnica pricinuieste staruinta in necazuri si in locuri, iar indoiala lucreaza necredinta, caderea si stramutarile dese.

ˇ Barbatia inimii este un alt ajutor al sufletului dupa Dumnezeu, precum si lenea este un ajutor al pacatului.

ˇ Sa nu te tulburi de cazi in fiecare zi, nici sa renunti cumva la lupta, ci stai barbateste si cu siguranta; ingerul care te pazeste va pretui rabdarea ta. Rana ta este usor de tamaduit cat este proaspata, dar cele vechi neingrijite si invartosate sunt greu de vindecat si au nevoie de multa osteneala, fier, de brici si de focul ce le insoteste pentru vindecare. Multe se fac cu vremea de nevindecat, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinta.

Credinta

ˇ Daca sunt multe valurile marii, nu este oare cineva care sa-L trezeasca pe Iisus ca sa certe vanturile si sa faca liniste pentru a-L cunoaste ca Dumnezeu si a I se inchina?

ˇ Toti suntem slabi sau bolnavi in privinta credintei putand-o afirma cel mult prin cuvant. Numai cel ce s-a vindecat de o boala fara mijloace ajutatoare arata ca a crezut cu adevarat.

ˇ De crezi cu adevarat ca Dumnezeu este cel ce te-a adus aici, incredinteaza-i Lui grija de tine, aruncand asupra Lui toata grija ta si El va randui precum voieste ale tale. Iar de te indoiesti pentru vreun lucru, sau pentru boala trupeasca ori pentru niscaiva patimi sufletesti, trebuie sa te ingrijesti singur precum stii caci indoiala ce apare in cel ce a lasat toata grija lui Dumnezeu, necazul unei mici suparari, il face sa spuna totdeauna: ''Daca m-as fi ingrijit de trup n-as fi astfel.'' Dar cel ce se preda pe sine lui Dumnezeu din toata inima, trebuie sa se predea Lui pana la moarte caci el stie mai bine decat noi ceea ce este de folos sufletului si trupului nostru si cu cat il lasa sa fie mai chinuit in trup, cu atat ii aduce mai multa usurare de pacatele savarsite. Caci nimic nu cere Dumnezeu de la noi decat multumire, rabdare si rugaciune pentru iertarea pacatelor. In masura in care crezi mai putin ca se ingrijeste Dumnezeu de ale tale, te ingrijesti tu insuti mai mult de tine. Aceasta pentru ca nu cumva venindu-ti totusi vreo suparare de pe urma asa zisei lasari in grija lui Dumnezeu, sa dai vina pe el. Cel ce se lasa din credinta tare in grija lui Dumnezeu sa o faca cu gandul de a suporta chiar moartea caci abia atunci se arata deplina lui credinta ca Dumnezeu il va scapa cand i se parea ca nu mai este scapare pentru el. Aceasta bineinteles daca va vrea Dumnezeu sa-l scape.

ˇ Daca Dumnezeu ne da bunatatile vesnice cele negrait de mari si de pretioase, oare nu va putea El bunul cu mult mai mult sa ne dea acest mic dar al sanatatii?

ˇ Zis-a Domnul catre Marta: ''De crezi, vei vedea slava lui Dumnezeu.'', crede deci si tu si vei vedea pe Lazar inviat din morti stand la masa cu Iisus si vei vedea si pe Maria sezand langa sfintele Lui picioare izbavita de grijile Martei.

ˇ Iar despre ochii bolnavi, puternic este Cel ce i-a plasmuit sa-i lumineze impreuna cu ochii dinauntru cu care daca am vedea, dupa cuvantul Mantuitorului, n-am mai avea nevoie de cei dinafara care vad desertaciunea lumii.

ˇ Sa cunoastem taria cea mai mare a puterii care vine sa se uneasca cu noi, a puterii Stapanului nostru Iisus Hristos care ne-a dat putere sa calcam in picioare ''serpi, scorpioni si toata puterea vrajmasului''.

ˇ Dumnezeu ne cere noua numai cat putem, dar noi nu dam nici cat putem datorita moleselii noastre pricinuita de voia noastra. De fapt nu vrem sa dam cat putem, chiar daca as da cat pot, aceasta ar fi si ea cu mult sub ceea ce este necesar pentru curatirea mea de pacate, pentru mantuirea mea. Dar mila lui Dumnezeu implineste nu numai ce nu pot de fapt sa dau, ci si ceea ce lipseste din ceea ce pot sa dau. Se cere numai sa crezi in darnicia Lui. Aceasta este indrazneala credintei si Dumnezeu va da datorita credintei, nu numai pe masura credintei noastre, ci si cat este nevoie.

ˇ Frica de Dumnezeu da putere, ea nu slabanogeste; cu cat mai mare este frica de Dumnezeu in cineva, cu atat este mai prezent El in acela cu puterea Lui care se raspandeste din El. De aceea cel plin de frica de Dumnezeu este plin de puterea Lui caci in frica aceasta este trairea prezentei covarsitoare a lui Dumnezeu. Frica de Dumnezeu iti da putere sa n-ai frica de altceva, te ajuta impotriva patimilor iti mobilizeaza si intareste toate resursele de lupta. In frica Dumnezeu este trait ca Cel ce nu poate fi definit, este o frica ce-ti deschide orizontul de dincolo de lume care in acelasi timp te atrage, care te face sa te pocaiesti de pacate, si sa urmaresti binele simtindu-l pe Dumnezeu ca sustinator al binelui.

Credinta

ˇ Zi intotdeauna gandului tau: ''Eu si Dumnezeu suntem singuri pe lume si de nu voi face voia Lui, nu voi fi aflat ca al Lui, ci ca al celui strain.'' (Trebuie sa ma port ca si cum n-ar fi altul pe lume in afara de mine si de Dumnezeu, de aceea nu pot face decat sau voia mea sau a lui Dumnezeu. Dar daca o fac pe a mea nu voi fi socotit ca al lui Dumnezeu, ci ca o fiinta autonoma, strain de Dumnezeu sau ca a celuilalt a carui voie o fac caci facand voia mea, ma dovedesc robul orgoliulua meu sau a celui ce mi-a insuflat mandria.

ˇ Sa privim la Azaria si Anania, care avand incredere in Dumnezeu ca poate sa-i scape din cuptor, ziceau imparatului: ''Avem in ceruri pe Dumnezeu care poate sa ne izbaveasca din mainile tale si din cuptorul de foc. Si chiar daca nu o va face, noi zeilor tai nu ne inchinam.'' (Daniil 3,16-17) Dumnezeu nu i-a slavit indata ce i-a lasat, pana ce-au fost aruncati in cuptor, iar cand s-a aratat tuturor desavarsita lor incredere in Dumnezeu i-a izbavit si i-a slavit pe ei lasand prin ei pilda celor zabavnici in a crede in Dumnezeu, care zice: ''Iar cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui.''

ˇ Unii calugari auzind de apropierea unor talhari voiau sa plece din manastire. Dumnezeu care ne-a izbavit pana acum de toate necazurile, negresit ca ne va izbavi si ne va apara de orice rau. Sa aruncam, deci asupra Lui toata grija noastra (I Petru 5,7) si toata nadejdea. Oriunde v-ati afla sa nu va fie teama de nici un rau prin rugaciunea sfintilor. Stati tari in credinta in Hristos cantand cu Proorocul: ''Domnul este ajutorul meu si nu ma voi teme, ce-mi va face mie omul?'' Luati seama sa nu vada omenii ca avindu-L pe Dumnezeu, va temeti de oameni, caci este scris: ''chiar de-as umbla in mijlocul umbrei mortii nu ma voi teme de rele ca Tu cu mine esti.'' Spune sufletului care se indoieste sa aiba curaj: ''Domnul puterilor este cu noi, ajutorul nostru este Dumnezeul lui Iacov.'' Va imbratisam pe toti in Domnul care zice: ''Eu sunt, nu va temeti.''

ˇ Prelungirea bolii sau sfarsitul ei tin de prestiinta lui Dumnezeu, cei ce se lasa deci cu desavarsire in seama lui Dumnezeu sunt scapati de grija si El face cum voieste si cum este de folos. Deci fiecare se va folosi de mancare dupa credinta pe care o are. Dar ce inseamna dupa credinta pe care o are? Daca Dumnezeu a sfintit toate si le-a curatit spre a se impartasi cei ce cred, de ele, omul trebuie sa ia cu multumire din cele ce se gasesc nefacind nici o deosebire. Fiindca nu cele sfinte si curate vatama ci numai constiinta si banuiala fricoasa si lipsa de credinta, prin socotinta ca-l vatama. Acela fiind sovaielnic in credinta lui face deosebire intre acestea si de aceea sporeste in el boala. Daca crede insa in Cel ce a venit si a ''vindecat toata boala si neputinta in popor'', crede ca puternic este El sa vindece nu numai bolile trupesti ci si pe ale omului dinauntru. Insa de face deosebire, se fereste de cele ''vatamatoare'' neavind incredere ca le poate suporta si asa a fost biruit in cugetul lui dovedindu-se in felul acesta ca neavind o credinta ferma. De aceea feriti-va sa luati ceva cu patima, caci aceasta vatama sufletul si trupul. (Cel ce face deosebire intre mancaruri ca unele ce-ar putea sa-l vatame trupeste si sufleteste, dovedeste ca n-are credinta ca Dumnezeu il poate feri de ambele feluri de vatamari, sau ca-l poate vindeca de toata boala trupeasca, fapt care-l fereste si de patima sufleteasca. Unul crezand ca toate sunt bune si sfintite ca creaturi ale lui Dumnezeu si ca Dumnezeu poate vindeca orice boala si-l poate feri de orice vatamare, prin credinta lui ferma are siguranta ca Dumnezeu il va vindeca de orice boala si de aceea se foloseste de orice mancare fara nici o retinere. Toate lucrurile, intrucat s-au creat ca daruri ale lui Dumnezeu pentru noi sunt prin aceasta sfinte si deci nevatamatoare, dar cei ce le deosebesc, unesc cu ele o patima si prin aceasta le fac vatamatoare. Sfantul Maxim Marturisitorul a spus ca lucrurile au un sens pur care este de la Dumnezeu dar noi legam de unele sensuri o patima, daca putem desprinde patima de ele, acestea nu mai sunt vatamatoare. Deci in libertatea omului sta putinta folosirii curate sau a intinarii lucrurilor. Trebuie sa ne curatim noi insine de patima ca sa putem vedea sau folosi lucrurile cum sunt de fapt ele, adica curate. Omul le murdareste pe toate pentru ca le vede despartite de Dumnezeu, daca insa refacem legatura noastra cu Dumnezeu vazandu-le si pe ele ca venind de la Dumnezeu le readucem la sfintenia lor).

ˇ De crede cineva ca nu se vatama insa simte durerea bolii, ce trebuie sa cugete ca sa nu cada in necredinta? De mananca cu credinta dar staruie durerea, nicidecum sa nu intre in indoiala, caci Dumnezeu l-a lasat in patimirea aceasta stiind ca durerea aceasta il va izbavi de multe patimi. El trebuie sa-si aduca aminte de cuvintele Apostolului: ''Cand sunt slab, atunci sunt tare''. Sa nu creada cumva ca aceasta se datoreaza mancarurilor ce i se par ca-l vatama, ci din ingaduinta lui Dumnezeu caci chiar de s-ar impartasi de cele socotite bune si folositoare, cu nimic nu-l pot folosi acestea fara voia si lucrarea lui Dumnezeu.

ˇ Puterile de la Dumnezeu se dau omului care este deschis lor prin credinta. Asemenea revarsari de putere se fac prin si deci si din spiritul nostru.

ˇ Eu, preaiubite frate, in lancezeala mea de odinioara nu m-am aratat vreunui doctor, nici nu mi-am pus vreun leac pe rana, nu din virtute ci din lene, ferindu-ma sa umblu prin sate si orase si sa ingreunez pe cineva facandu-l sa se ingrijeasca de mine nevrednicul, temandu-ma de raspunsul ce voi avea sa-l dau in ceasul pe care-l si asteptam, vrajmasilor mei. Fericit este cel ce poate sa rabde, caci se face partas rabdarii lui Iov. Ma gandesc ca sunt si multe femei care au staruit rabdand in durerile lor trupesti, lasand totul in seama lui Dumnezeu, incat sa ma rusinez sa-mi spun barbat cu numele. Cea care sufera de curgerea sangelui parasindu-si gandirea de mai inainte, dupa ce vazuse ca doctorii trupesti nu i-au putut folosi la nimic macar ca cheltuise tot ce avea, si-a insusit o alta gandire si a alergat la Marele si Duhovnicescul Doctor ceresc, care tamaduieste si sufletele trupurilor. Astfel, boala a fugit speriata de porunca. Apoi cananeanca a lasat pe oamenii lumii, pe vrajitori, ghicitori vazand desertaciunea mestesugului lor si a venit la Stapanul strigand: ''Miluieste-ma, Fiul lui David'' si de la o margine a pamantului la alta s-a vestit tuturor ceea ce i-a facut ei Doctorul de oameni iubitor. Le las pe celelalte oprindu-ma doar la acestea doua, gandindu-ma ca doar voi putea ajunge si eu candva la credinta lor ca sa ma invrednicesc la fericire, caci imi ajung aceste doua femei ca sa ma dea de rusine nemaifiind nevoie sa mai aduc vorba de credinta si de smerenia sutasului care nu numai ca a lasat doctorii si vracii timpului si a cazut la Stapanul, ci s-a si socotit pe sine nevrednic sa-L duca in casa sa, ci I-a spus cu credinta puternica: ''Spune numai cu cuvantul si se va tamadui sluga mea''. Astfel marea lui credinta a fost laudata de chiar Mantuitorul celor de fata.

ˇ Cine are credinta in Hristos ca o teorie si nu trage din ea nici o concluzie pentru viata lui, avand de fapt o credinta lipsita de viata, de miezul ei cel viu si roditor, este tot un eretic pentru ca mai mult compromite credinta decat o slujeste.

ˇ Semnul ca cineva are nadejde in Dumnezeu este sa se scuture de tot gandul si grija trupului nemaiinchipuindu-si cumva ca are ceva al veacului acestuia caci altfel si-ar avea nadejdea in aceasta si nu in Dumnezeu.

Credinta

ˇ In numele Domnului, de ai trebuinta de ceva, spune-mi ca sa-ti dau! Frate, Dumnezeu sa-ti daruiasca rasplata pentru buna intentie, dar niciodata trebuindu-mi vreun lucru, n-am spus cuiva ''da-mi'', ci vede Dumnezeu de am trebuinta de ceva si inseamna cuiva acest gand, iar acela imi aduce iar eu primesc. Aceasta o spun pentru ca daca cer eu, nu este trebuinta ci pofta. (Dumnezeu are grija de implinirea trebuintelor oamenilor, nu a poftelor. Trebuintele sunt cele ce tin de firea data de Dumnezeu; poftele si le starnesc oamenii cautand cele peste trebuinta firii, sau sunt starnite de demoni.)

ˇ ''Fiule, n-am voit sa-l necajesc pe acel frate, de aceea am aruncat toata grija asupra lui Dumnezeu (I Petru 5,7), cautand sa cunosc prin el voia lui Dumnezeu. Am crezut ca daca vrea Dumnezeu ca noi sa luam acel loc, il va convinge pe acel frate sa nu se supere, iar de se va supara, se va arata ca Dumnezeu inca nu voieste ca noi sa luam acel loc. Iata insa ca Dumnezeu la convins pe acesta si el a primit cu bucurie indeplinindu-se astfel lucru cu pace.'' S-a minunat atunci fratele de credinta avvei, de nadejdea neclintita in Dumnezeu, de iubirea lui fata de aproapele si de nelipirea fata de lucrurile lumii - caci nu l-a biruit nevoia si apasarea unei trebuinte.

ˇ Frate, credinta in Dumnezeu cere ca daca cineva se preda pe sine lui Dumnezeu sa nu se mai aiba pe sine in stapanirea sa, ci sa se supuna Lui pana la ultima suflare. Deci orice vine peste el, sa primeasca cu multumire de la Dumnezeu si aceasta inseamna ''a multumi in toate'' ( I Tesaloniceni 5,18) Daca omul nu primeste cele ce-i vin asupra, nu asculta de Dumnezeu cautand de fapt sa-si impuna voia sa. Deci credinta este una cu smerenia. Roaga-te pentru mine si nu te descuraja pentru ca altfel manii pe Dumnezeu, sustinandu-ti voia ta.

ˇ Tristetea care vine din neincrederea in Dumnezeu da proportii mari greutatilor venite sau asteptate pricinuind prin aceasta nu numai o inhibitie, o paralizie a puterilor sufletesti, ci chiar o neputinta de a mai suporta viata - aceasta inseamna moarte. Cine crede in Dumnezeu relativizeaza toate greutatile vietii, stie ca ele sunt trecatoare, ca Dumnezeu va interveni la cererea lui si le va inlatura.

ˇ Daca credem ca Dumnezeu nu minte si ca ''celui ce crede, toate ii sunt cu putinta'', cum de n-ai dobandit ceea ce-ai dorit?

ˇ Ce sa fac daca sunt ostenit de calatorie, iar unii nu ma gazduiesc si nu-mi dau de mancare, mie fiindu-mi foame? Gandeste-te, cine este Cel care are grija de toti si ii hraneste pe toti. Daca deci Acesta ar fi voit sa te hraneasca, i-ar fi indemnat pe ei sa te primeasca, dar daca nu te-au primit, este vadit ca Dumnezeu nu a voit, deci nu sunt nicidecum ei de vina, caci toate ce se fac spre cercarea si mantuirea omului ca sa rabde si sa se osandeasca pe sine insusi ca nevrednic.

ˇ De cumparati ocrotirea omului, nu va va ocroti Dumnezeu! Nu cauta sa placi oamenilor caci unul ca acesta se instraineaza de Hristos. Aceasta o arata Apostolul zicand: ''De as mai placea oamenilor, n-as mai fi robul lui Hristos.'' Fa-le toate dupa voia lui Dumnezeu si-L vei avea pe El in ajutor.

ˇ Dumnezeu vrea sa-L avem pe El, sau gandul la El in tot ce facem si noi ne gandim numai la noi ca fiinte autonome, ignorand total omniprezenta si maretia lui Dumnezeu ca si cum am putea fi noi sau vreun lucru despartit de fundamentul ultim al lui.

ˇ Pazeste totdeauna pe Dumnezeu in duhul tau rugandu-te pentru orice lucru si pazeste cu hotarare caile tale. Nu cauta sa placi oamenilor si vei primi harul lui Dumnezeu, caci cei ce cauta sa placa oamenilor sunt straini de Dumnezeu si Duhul lui Dumnezeu nu este cu ei. Sa ai duhul lui Dumnezeu si El te va invata toate precum e drept, caci fara el nu poti izbuti cum se cuvine. Nu te teme de nimeni, ci adu-ti aminte de cuvantul: ''Domnul este ajutorul meu, nu ma voi teme, ce-mi va face mie omul?''

ˇ Ce este indoiala inimii si ce inseamna a fi indoielnic? Indoiala inimii sta in a te intreba sau a avea mereu in suflet intrebarea: ''Oare Dumnezeu are mila de mine sau nu?'' Daca cugeti ca nu, aceasta este necredinta, iar de nu crezi ca Dumnezeu are mai multa mila de tine decat poti intelege, pentru ce te mai rogi? Apoi a fi indoielnic inseamna a nu te preda cu desavarsirii mortii pentru Imparatia Cerurilor, ci a te ingriji mai mult de trup.

Credinta

ˇ Cine alearga la rugaciunile Maicii Domnului si a sfintilor ca la niste munti, alearga de fapt la credinta in Hristos. Cine nu crede ca Hristos s-a nascut din Fecioara nu crede ca el este Dumnezeu intrupat. Cine crede in rugaciunile sfintilor catre Hristos, crede in credinta lor in Acela ca Dumnezeu care deci ne poate mantui.

ˇ Indoiala produce si ea o boala; cand zici ''nu cred ca sunt sanatos'' simti cu adevarat un inceput de imbolnavire.

ˇ Daca ''celui ce crede toate-i sunt cu putinta'' unde este atunci credinta ta? Sau daca ti-ai ales starea unui mort, intreaba-l pe mort daca o mai doreste pe sotia sa sau daca nu va fi osandit pentru ca venind ea, a curvit. Daca i-ai lasat pe morti sa-si ingroape mortii lor, pentru ce nu binevestesti Imparatia lui Dumnezeu? Unde s-a ascuns de la tine cuvantul Scripturii: ''Credincios este Dumnezeu care nu ne va lasa pe noi sa fim ispititi'' iar daca le patimim pe acestea din necredinta noastra, sa nu invinuim soarele ca nu lumineaza. De este puternic Cel ce-i zdrobeste pe toti vrajmasii impreuna cu noi si pentru noi, pentru ce-l barfim ca sta departe de noi daca aceasta ni se trage din pricina necredintei si lenevirii noastre? Daca nimeni nu-i mai tare ca El si te falesti zicand: ''Tu cu mine esti'' atunci de ce te mai temi si tremuri ca un copil avand asemenea aparator? (De ce te vaiti ca nu poti birui aceasta intristare cand stii ca celui ce crede toate-i sunt cu putinta? Unde este credinta ta daca socotesti ca nu poti birui intristarea pricinuita de despartirea de sotie.)

ˇ Daca suntem sensibili la cuvantul lui Hristos in care lucreaza Hristos Insusi, simtim in constiinta chemarea sau revendicarea Lui si trebuinta de a-I raspunde afirmativ. Simtim in aceasta chemare atractiva lucrarea Duhului lui Hristos cel viu si nu o porunca cunoscuta din litera Scripturii, privita ca exterioara lui Dumnezeu. Simtim pe Hristos Insusi prin Duhul Sau in aceasta revendicare dulce si neconditionata, simtim o viata noua patrunsa in noi, aceasta viata ne face sfinti caci in ea ne simtim uniti cu Hristos, izvorul sfinteniei noastre.

ˇ Sa folosim leacurile ca unii ce n-au ajuns inca la desavarsire dar nu trebuie sa ne punem nadejdea in ele ci in Dumnezeu care da ''moartea si viata'' dupa spusa: ''Eu bat si Eu vindec'' (Deuteronom 32,39). Nu uita deci ca nu se vindeca cineva fara Dumnezeu.

ˇ Roaga-te frate sa iesim cu pace din putinele noastre zile caci nimic nu vine la intamplare si ''Cel ce se lipeste de Domnul este un duh cu El.'' ( I Corinteni 6,7)

ˇ Tot ce face omul din frica de Dumnezeu foloseste sufletului sau.

ˇ Predand fiinta ta ca pe o unealta activa voii celui ce-ti cere sa faci ceva, care este randuit spre aceasta de Dumnezeu , traiesti predarea ta absoluta, care-ti cere ceea ce-i spre binele tau prin alta voie concreta. Prin aceasta iti arati increderea absoluta in Dumnezeu. Voia ta nu se mai interpune intre tine si El; cand voia ta nu mai inchide intrarea spre interiorul fiintei tale, atunci il simti pe Dumnezeu in suveranitatea Lui de care atarni in mod absolut recunoscand aceasta atarnare. A primi din ascultare pentru Dumnezeu chiar si moartea - aceasta inseamna predarea totala lui Dumnezeu sau aducerea ca jertfa lui Dumnezeu. Cel ce traieste in aceasta dispozitie este tot timpul o ''jertfa vie'' lui Dumnezeu capabil de a devei o jertfa prin moarte. Dar cel ce se preda lui Dumnezeu total primindu-l in sine se sfinteste caci nu face nimic contrar lui Dumnezeu sau separat de el, ci numai ceea ce place lui Dumnezeu si din puterea lui Dumnezeu.

ˇ Simtirea prezentei lui Dumnezeu cel Atotputernic da omului putere sa-si stapaneasca agitatia si frica manifestata in violenta si aroganta celui ce nu-si cunoaste modestele sale masuri.

ˇ Cel ce vine la Dumnezeu nu trebuie sa se descurajeze si sa se teama, altfel nu va pune niciodata inceput caii lui.

ˇ Daca Dumnezeu te-a adus aici, El te va si calauzi, iar daca ai venit prin voia ta, scris este: ''Le-a trimis dupa mestesugirile inimilor lor''. (Psalmi 80,10)

ˇ Deznadejdea paralizeaza orice initiativa si orice efort spiritual; nu mai crezi in tine, nici in ajutorul lui Dumnezeu.

ˇ Nu poate muri cineva fara hotararea lui Dumnezeu, chiar de-ar fi muscat de zeci de mii de serpi veninosi. (Chiar muscatura insasi se produce prin voia lui Dumnezeu.)

Credinta

ˇ Frica de Dumnezeu este o marturie launtrica a sufletului despre prezenta si puterea lui Dumnezeu. (Fil. XII)

ˇ Sa nu te tulburi niciodata, ci mai degraba sa ne straduim sa privim spre sarpele de arama pe care l-a facut Moise, dupa cuvantul Domnului. Caci l-a pus pe el in varful muntelui, ca tot cel muscat de vreun sarpe, privind la el sa se vindece (Numeri 21,8-9) Domnul nostru Iisus Hristos s-a asemanat cu sarpele de arama - Fiul lui Dumnezeu s-a facut om , care prin Adam a devenit sarpe sau dusman al lui Dumnezeu. Dar Fiul lui Dumnezeu s-a facut om fara pacat, ceea ce s-a aratat in faptul ca s-a facut un sarpe de arama fara venin sau fara vreo suflare pacatoasa. De aceea la porunca lui Dumnezeu, Moise l-a inchipuit pe Hristos prin sarpele de arama. Ba intr-un fel Hristos Insusi lucra prin acel sarpe de arama, privirea la el vindecand pe cei pe care veninul serpilor ce-i muscau pe oameni, le pricinuia acestora moartea. Dar Hristos, omul adevarat, plin de puterea dumnezeiasca, va scapa pe oameni si de moartea vesnica. (Fil. XII)

ˇ De cauta cineva pe Domnul cu durerea inimii, Domnul il aude, daca cere intru cunostinta si se ingrijeste cu frica, nu este legat de ceva din ale lumii, ca sa-l duca pe el neimpiedicat inaintea scaunului de judecata a lui Dumnezeu, dupa puterea lui. (Fil. XII)

ˇ Ia aminte la tine cu amanuntime, ca unul ce esti totdeauna inaintea lui Dumnezeu, ca sa nu nadajduiesti nimic de la nimeni decat de la El singur, cu credinta. Iar de ai trebuinta de ceva, roaga-te lui Dumnezeu ca sa ti se implineasca trebuinta dupa voia Lui. Si multumeste lui Dumnezeu totdeauna ca Celui ce ti-a implinit-o, iar de-ti lipseste ceva sa nu-ti pui nicidecum nadejdea in om, nici sa te intristezi ori sa cartesti, ci suporta cu hotarare fara tulburare zicand: ''Sunt vrednic de multe necazuri pentru pacatele mele, dar de voieste Dumnezeu, ma poate milui.'' Astfel cugetand, ti se va implini toata trebuinta. Ia aminte apoi sa nu voiesti sa primesti ceva de nu esti asigurat ca Dumnezeu ti-a trimis aceea din roade drepte si astfel sa o primesti cu pace si cu constiinta impacata. Iar cele ce le vezi venindu-ti din nedreptate, lupta sau viclenie, respinge-le si le arunca gandind ca ''mai buna este o particica mica cu frica lui Dumnezeu, decat multe vistierii cu nedreptate.'' (Sa nu primesti nici o scapare de vreun necaz, sau vreo usurare a vietii prin vreo fapta nedreapta a ta sau a altuia caci e de preferat un lucru mai mic ce-ti vine dintr-o fapta dupa Dumnezeu, decat un bine mai mare venit pe cale necinstita.) (Fil XII)

Cunoastere, gnoza - ignoranta

ˇ Oamenii se socotesc rationali insa pe nedrept, caci nu sunt rationali. Unii au invatat cuvintele si cartile vechilor intelepti. Dar rationali sunt numai aceia care au sufletul rational, pot sa deosebeasca ce este binele si ce este raul, se feresc de cele rele si vatamatoare sufletului si toata grija o au spre cele bune si folositoare sufletului; iar acestea le savarsesc cu multa multumire catre Dumnezeu. Numai acestia trebuie sa se numeasca rationali.(Antonie cel Mare)7

ˇ Omul cu adevarat rational are o singura grija: sa asculte de Dumnezeul tuturor si sa-L placa; si numai la aceasta isi deprinde sufletul sau: cum sa-i placa lui Dumnezeu, multumindu-i pentru o asa de mare purtare de grija si pentru carmuirea tuturor, orice soarta ar avea el in viata. Pentru ca este nepotrivit sa multumim pentru sanatatea trupului, doctorilor, care ne dau leacuri amare si neplacute, iar lui Dumnezeu sa nu-I multumim pentru cele ce ni se intampla cum trebuie, spre folosul nostru si dupa purtarea Lui de grija. Caci in cunostinta si credinta cea catre Dumnezeu sta mantuirea si desavarsirea sufletului. (Antonie cel Mare)

ˇ Cel ce poate imblanzi pe cei neinvatati, ca sa iubeasca invatatura si indreptarea, facator de om trebuie sa se numeasca. Asemenea si aceia care indreapta pe cei desfranati catre petrecerea virtuoasa si placuta lui Dumnezeu, ca unii ce schimba alcatuirea oamenilor. Caci blandetea si infranarea este fericire si nadejde buna pentru sufletul oamenilor. (Antonie cel Mare)

ˇ Om se numeste sau cel rational, sau cel ce ingaduie sa fie indreptat. Cel ce nu poate fi indreptat este neom, caci aceasta se afla la neoameni. Iar de unii ca acestia trebuie sa fugim, caci celor ce traiesc laolalta cu pacatul nu li se ingaduie sa se afle niciodata printre cei nemuritori. (Antonie cel Mare)

ˇ Cel ce urmareste vietuirea virtuoasa si placuta lui Dumnezeu grijeste de virtutile sufletului, caci acestea sunt bogatia si hrana sa vesnica. De cele vremelnice se impartaseste numai pe cat se poate, dupa cum da si voieste Dumnezeu, folosindu-se cu multumire si bucurie de ele oricat de smerite ar fi. Mancarea scumpa hraneste numai trupul; cunostinta lui Dumnezeu insa, infranarea, bunatatea, facerea de bine, buna cinstire si blandetea, acestea indumnezeiesc sufletul. (Antonie cel Mare)

ˇ Sufletul este in trup, iar in suflet este mintea si in minte cuvantul. Prin ele Dumnezeu fiind inteles si preamarit face sufletul nemuritor, dandu-i nestricaciunea si fericirea vesnica. Caci Dumnezeu le-a daruit tuturor fapturilor existenta numai pentru bunatatea Sa. (Antonie cel Mare)

ˇ Mintea vede toate, chiar si cele din Ceruri. Si nimic nu o intuneca fara numai pacatul. Prin urmare celui curat nimic nu-i este neinteles, iar cuvantului sau nimic nu-i este cu neputinta de exprimat. (Antonie cel Mare)

ˇ Cuvantul care are inteles si este folositor sufletului este dar al lui Dumnezeu. Iar vorba cea desarta, care cauta sa masoare cerul si pamantul, marimea soarelui si departarea stelelor, este o nascocire a omului care se osteneste in desert. Caci cautand cele ce nu folosesc nimic, osteneste in zadar, ca si cum ar vrea sa scoata apa cu ciurul. Deoarece este cu neputinta oamenilor a afla acestea. (Antonie cel Mare)

ˇ Necunostinta lui Dumnezeu este o nesimtire si nebunie a sufletului, caci raul se naste din nestiinta, iar binele, care mantuieste sufletul, din cunostinta lui Dumnezeu. Prin urmare daca te vei sargui sa nu faci voile tale, petrecand cu trezvie si cunoscand pe Dumnezeu, mintea ta va fi cu grija la virtuti. Daca insa te vei sili sa faci voile tale pentru placere, ametit de necunostinta lui Dumnezeu, te vei pierde ca dobitoacele, necugetand la relele ce ti se vor intampla dupa moarte. (Antonie cel Mare)

ˇ Ochiul priveste cele vazute, iar mintea intelege cele nevazute caci mintea care iubeste pe Dumnezeu este faclie care lumineaza sufletul. Cel ce are minte iubitoare de Dumnezeu si-a luminat inima sa si vede pe Dumnezeu prin mintea sa. (Antonie cel Mare)

Cunoastere, gnoza - ignoranta

ˇ Cel care are minte se stie pe sine ca este om stricacios iar cel ce se stie pe sine pe toate le stie ca sunt fapturile lui Dumnezeu si s-au facut pentru mantuirea omului. Caci sta in puterea omului sa inteleaga toate si sa creada drept. Iar un asemenea barbat cunoaste sigur ca cei ce nu pun pret pe cele lumesti au osteneala foarte putina, iar dupa moarte dobandesc de la Dumnezeu odihna vesnica. (Antonie cel Mare)

ˇ Precum trupul fara suflet este mort, asa si sufletul fara puterea mintii este nelucrator si nu poate mosteni pe Dumnezeu. (Antonie cel Mare)

ˇ Sufletul se afla in lume fiind nascut. Mintea este mai presus de lume fiind nenascuta. Sufletul care intelege lumea si vrea sa se mantuiasca in fiecare ceas are o lege pe care nu o calca. El cugeta intru sine ca acum e vreme lunga si de cercetare si nu asteapta sa o faca aceasta judecatorul. El stie ca-si poate pierde mantuirea primind cea mai mica placere urata. (Antonie cel Mare)

ˇ Sufletul cu adevarat rational vazand fericirea celor rai si bunatatea celor nevrednici nu se sminteste, dorindu-si fericirea lor in viata aceasta, cum fac oamenii nesocotiti. El cunoaste lamurit nestatornicia lucrurilor, ascunsurile vietii cu vremelnicia ei si judecata care nu poate fi mituita. Un suflet ca acela crede ca Dumnezeu nu-l va trece cu vederea nici despre partea hranei trebuitoare. (Antonie cel Mare)

ˇ Omului credincios si celui ce vrea sa inteleaga pe Dumnezeu nimic nu-i este anevoie. Iar daca vrei sa-L si vezi, priveste podoaba si pronia tuturor celor ce au fost facute si a celor ce se fac cu cuvantul Lui. Si toate sunt pentru om. (Antonie cel Mare)

ˇ Dintre cele ce le cugetam, unele isi pun tiparul pe minte si dau o forma, altele ii dau numai o cunostinta si nu-si pun tiparul pe ea si nici nu-i dau o forma. De pilda: ''La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu'' lasa un inteles in inima, dar nu dau o forma mintii, nici nu-si pun tiparul pe ea. Cuvintele: ''luand paine'' dau o forma mintii, iar: ''a frant-o'' iarasi isi pun tiparul pe ea. Versetul: ''Am vazut pe Domnul sezand pe un scaun inalt si ridicat'', isi pune tiparul pe minte, afara de ''am vazut pe Domnul''. Aceste cuvinte, dupa litera par sa-si puna tiparul pe minte, dar intelesul lor nu si-l pune. Proorocul a vazut cu un ochi profetic firea rationala, inaltata prin fapte bune, primind in sine cunostinta lui Dumnezeu. Caci se zice ca Dumnezeu sade acolo unde se cunoaste, fiindca mintea curata se zice si scaun al lui Dumnezeu. Dar se zice si de femeie, ca e scaun al necinstei, intelegandu-se prin femeie sufletul care uraste cele drepte; iar necinstea sufletului este pacatul si nestiinta. Asadar notiunea de Dumnezeu nu este dintre cele ce-si pun tiparul pe minte, ci dintre cele ce nu-si pun tiparul pe minte. De aceea cel ce se roaga trebuie sa se desparta cu totul de cele ce-si pun tiparul pe minte. Aceasta te face sa te intrebi daca, precum este in privinta trupurilor si a sensurilor lor, asa este si in privinta celor trupesti si a ratiunilor lor; si daca altfel se modeleaza mintea privind o minte, si altfel va fi starea ei cugetand intelesul aceleia? Desigur stim ca cunostinta duhovniceasca departeaza mintea de sensurile care isi pun tiparul pe ea si o infatiseaza fara nici un tipar, lui Dumnezeu, fiindca notiunea lui Dumnezeu nu este dintre cele ce-si pun tiparul. Caci Dumnezeu nu este trup, ci mai degraba din cele ce nu-si pun tiparul. Si iarasi stim ca, dintre vederile care nu-si pun tiparul pe minte, unele insemneaza fiinta celor netrupesti, altele ratiunile lor. Dar nu se intampla la fel ca in cazul trupurilor si al celor netrupesti. Caci in cazul celor trupesti unele isi pun tiparul pe minte, altele nu, pe cand dincolo, nimic nu-si pune tiparul pe minte. (Evagrie Ponticul)

ˇ Cel ce a dobandit cunostinta si culege din ea rodul placerii nu mai crede dracului slavei desarte, care ii infatiseaza toate placerile lumii. Caci nu i-ar putea fagadui un mai mare lucru ca vederea duhovniceasca. Cata vreme insa n-am gustat din cunostinta sa ne supunem voiosi ostenelilor cu fapta, aratand lui Dumnezeu tinta noastra: ca toate le facem pentru cunostinta lui. (Evagrie Ponticul)

ˇ Pana ce mintea nu s-a ridicat mai presus de contemplarea firii trupesti, inca n-a privit locul lui Dumnezeu. Caci poate sa se afle in cunostinta celor inteligibile si sa se faca felurita ca ele. (Evagrie Ponticul)

ˇ Cunostinta este tot ce poate fi mai bun, caci este impreuna lucratoare a rugaciunii, trezind din somn puterea de intelegere a mintii, pentru contemplarea cunostintei dumnezeiesti. (Evagrie Ponticul)

ˇ Sa parasim lucrurile lumesti si sa tindem spre bunurile sufletului. Pana cand vom ramanea la jocurile copilaresti, neprimind cuget barbatesc? Pana cand vom lucra mai fara judecata ca pruncii, neinvatand nici macar de la aceia cum se inainteaza la lucrurile mai inalte? Caci aceia, schimbandu-se cu varsta, isi schimba si aplecarea spre jocuri si parasesc cu usurinta placerea pentru cele materiale. Doar stim ca numai materia copilariei e alcatuita din nuci, biciuri si mingi. Copiii sunt impatimiti de ele numai pana ce au mintea nedesavarsita si le socotesc lucruri de pret. Dar dupa ce a inaintat cineva cu varsta si a ajuns barbat, le arunca pe acelea si se apuca de lucruri serioase cu multa sarguinta. Noi insa am ramas la pruncie, minunandu-se de cele ale copilariei, care sunt vrednice de ras, si nu vrem sa ne apucam de grija celor mai inalte si sa incepem a ne gandi la cele cuvenite barbatilor. Ci parasind cugetul barbatesc, ne jucam cu lucrurile pamantesti ca si cu niste nuci, dand prilej de ras celor ce judeca lucrurile urmand randuiala firii. Caci pe cat este de rusinos sa vezi un barbat intreg sezand in cenusa si desenand in tarana figuri copilaresti, tot pe atat de rusinos sa vezi pe cei ce umbla dupa agonisirea bunurilor vesnice, tavalindu-se in cenusa celor pamantesti si rusinand desavarsirea fagaduintei, prin indeletnicirea stangace cu cele ce nu se potrivesc cu ei. Iar pricina acestei stari a noastre, pe cat se vede, sta in faptul ca socotim ca nu exista nimic mai bun decat cele vazute si nu cunoastem, in comparatie cu neinsemnatatea celor de acum, covarsirea bunatatilor viitoare; inconjurati de stralucirea bunatatilor de aici, socotite de pret, ne legam deplin cu pofta de ele. Caci totdeauna in lipsa celor mai bune se cinstesc cele mai rele, care mostenesc dreptul acelora. Fiindca daca am avea o intelegere mai inalta despre cele viitoare, n-am ramanea lipiti de acestea. (Nil Ascetul)

Cunoastere, gnoza - ignoranta

ˇ Citind dumnezeiestile Scripturi cugeta la cele ascunse intr-insele; ''caci cate mai-nainte s-au scris, toate-zice- spre a noastra invatatura s-au scris''. (Marcu Ascetul)

ˇ Nestiinta indeamna la impotrivire fata de cele ce sunt de folos si nerusinandu-se sporeste numarul pacatelor. (Marcu Ascetul)

ˇ Cel ce nu cunoaste cursele vrajmasului va fi ucis cu usurinta; si cel ce nu stie pricinile patimilor va cadea. (Marcu Ascetul)

ˇ Cel ce dispretuieste cunostinta si se lauda cu lipsa de invatatura nu e simplu numai in cuvant, ci si in cunostinta. (Marcu Ascetul)

ˇ Precum altceva e maiestria cuvantului si altceva priceperea, tot asa altceva este simplitatea in cuvant si altceva priceperea. (Marcu Ascetul)

ˇ Simplitatea cuvintelor nu vatama pe cel preacuvios, precum nici maiestria cuvintelor pe cel smerit la cuget. (Marcu Ascetul)

ˇ Nu zice: ''Nu stiu ce se cuvine si deci sunt nevinovat daca nu fac aceea.'' Daca le-ai face pe toate cate le stii ca sunt bune, ti s-ar descoperi pe urma si celelalte, cunoscandu-se una din cealalta. De aceea nu-ti foloseste sa cunosti cele de al doilea, inainte de implinirea celor dintai. Caci ''cunostinta ingamfa'', indemnand la nelucrare, iar ''dragostea zideste'', indemnand la rabdarea tuturor. (Marcu Ascetul)

ˇ Cuvintele dumnezeiestii Scripturi citeste-le prin fapte si nu le intinde in vorbe multe, ingamfandu-te in desert cu simpla lor intelegere. (Marcu Ascetul)

ˇ Cel ce a lasat fapta si se reazema pe cunostinta simpla tine in loc de sabie cu doua taisuri bat de trestie, care in vreme de razboi, cum zice Scriptura, gaureste mana si strecoara in ea otrava firii inainte de cea a vrajmasilor. (Marcu Ascetul)

ˇ Cel ce nu cunoaste adevarul nu poate nici crede cu adevarat. Caci cunostinta naturala premerge credintei. (Marcu Ascetul)