|
Credinta
ˇ Zi intotdeauna gandului tau: ''Eu si Dumnezeu suntem singuri pe lume si de nu voi face voia Lui, nu voi fi aflat ca al Lui, ci ca al celui strain.'' (Trebuie sa ma port ca si cum n-ar fi altul pe lume in afara de mine si de Dumnezeu, de aceea nu pot face decat sau voia mea sau a lui Dumnezeu. Dar daca o fac pe a mea nu voi fi socotit ca al lui Dumnezeu, ci ca o fiinta autonoma, strain de Dumnezeu sau ca a celuilalt a carui voie o fac caci facand voia mea, ma dovedesc robul orgoliulua meu sau a celui ce mi-a insuflat mandria.
ˇ Sa privim la Azaria si Anania, care avand incredere in Dumnezeu ca poate sa-i scape din cuptor, ziceau imparatului: ''Avem in ceruri pe Dumnezeu care poate sa ne izbaveasca din mainile tale si din cuptorul de foc. Si chiar daca nu o va face, noi zeilor tai nu ne inchinam.'' (Daniil 3,16-17) Dumnezeu nu i-a slavit indata ce i-a lasat, pana ce-au fost aruncati in cuptor, iar cand s-a aratat tuturor desavarsita lor incredere in Dumnezeu i-a izbavit si i-a slavit pe ei lasand prin ei pilda celor zabavnici in a crede in Dumnezeu, care zice: ''Iar cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui.''
ˇ Unii calugari auzind de apropierea unor talhari voiau sa plece din manastire. Dumnezeu care ne-a izbavit pana acum de toate necazurile, negresit ca ne va izbavi si ne va apara de orice rau. Sa aruncam, deci asupra Lui toata grija noastra (I Petru 5,7) si toata nadejdea. Oriunde v-ati afla sa nu va fie teama de nici un rau prin rugaciunea sfintilor. Stati tari in credinta in Hristos cantand cu Proorocul: ''Domnul este ajutorul meu si nu ma voi teme, ce-mi va face mie omul?'' Luati seama sa nu vada omenii ca avindu-L pe Dumnezeu, va temeti de oameni, caci este scris: ''chiar de-as umbla in mijlocul umbrei mortii nu ma voi teme de rele ca Tu cu mine esti.'' Spune sufletului care se indoieste sa aiba curaj: ''Domnul puterilor este cu noi, ajutorul nostru este Dumnezeul lui Iacov.'' Va imbratisam pe toti in Domnul care zice: ''Eu sunt, nu va temeti.''
ˇ Prelungirea bolii sau sfarsitul ei tin de prestiinta lui Dumnezeu, cei ce se lasa deci cu desavarsire in seama lui Dumnezeu sunt scapati de grija si El face cum voieste si cum este de folos. Deci fiecare se va folosi de mancare dupa credinta pe care o are. Dar ce inseamna dupa credinta pe care o are? Daca Dumnezeu a sfintit toate si le-a curatit spre a se impartasi cei ce cred, de ele, omul trebuie sa ia cu multumire din cele ce se gasesc nefacind nici o deosebire. Fiindca nu cele sfinte si curate vatama ci numai constiinta si banuiala fricoasa si lipsa de credinta, prin socotinta ca-l vatama. Acela fiind sovaielnic in credinta lui face deosebire intre acestea si de aceea sporeste in el boala. Daca crede insa in Cel ce a venit si a ''vindecat toata boala si neputinta in popor'', crede ca puternic este El sa vindece nu numai bolile trupesti ci si pe ale omului dinauntru. Insa de face deosebire, se fereste de cele ''vatamatoare'' neavind incredere ca le poate suporta si asa a fost biruit in cugetul lui dovedindu-se in felul acesta ca neavind o credinta ferma. De aceea feriti-va sa luati ceva cu patima, caci aceasta vatama sufletul si trupul. (Cel ce face deosebire intre mancaruri ca unele ce-ar putea sa-l vatame trupeste si sufleteste, dovedeste ca n-are credinta ca Dumnezeu il poate feri de ambele feluri de vatamari, sau ca-l poate vindeca de toata boala trupeasca, fapt care-l fereste si de patima sufleteasca. Unul crezand ca toate sunt bune si sfintite ca creaturi ale lui Dumnezeu si ca Dumnezeu poate vindeca orice boala si-l poate feri de orice vatamare, prin credinta lui ferma are siguranta ca Dumnezeu il va vindeca de orice boala si de aceea se foloseste de orice mancare fara nici o retinere. Toate lucrurile, intrucat s-au creat ca daruri ale lui Dumnezeu pentru noi sunt prin aceasta sfinte si deci nevatamatoare, dar cei ce le deosebesc, unesc cu ele o patima si prin aceasta le fac vatamatoare. Sfantul Maxim Marturisitorul a spus ca lucrurile au un sens pur care este de la Dumnezeu dar noi legam de unele sensuri o patima, daca putem desprinde patima de ele, acestea nu mai sunt vatamatoare. Deci in libertatea omului sta putinta folosirii curate sau a intinarii lucrurilor. Trebuie sa ne curatim noi insine de patima ca sa putem vedea sau folosi lucrurile cum sunt de fapt ele, adica curate. Omul le murdareste pe toate pentru ca le vede despartite de Dumnezeu, daca insa refacem legatura noastra cu Dumnezeu vazandu-le si pe ele ca venind de la Dumnezeu le readucem la sfintenia lor).
ˇ De crede cineva ca nu se vatama insa simte durerea bolii, ce trebuie sa cugete ca sa nu cada in necredinta? De mananca cu credinta dar staruie durerea, nicidecum sa nu intre in indoiala, caci Dumnezeu l-a lasat in patimirea aceasta stiind ca durerea aceasta il va izbavi de multe patimi. El trebuie sa-si aduca aminte de cuvintele Apostolului: ''Cand sunt slab, atunci sunt tare''. Sa nu creada cumva ca aceasta se datoreaza mancarurilor ce i se par ca-l vatama, ci din ingaduinta lui Dumnezeu caci chiar de s-ar impartasi de cele socotite bune si folositoare, cu nimic nu-l pot folosi acestea fara voia si lucrarea lui Dumnezeu.
ˇ Puterile de la Dumnezeu se dau omului care este deschis lor prin credinta. Asemenea revarsari de putere se fac prin si deci si din spiritul nostru.
ˇ Eu, preaiubite frate, in lancezeala mea de odinioara nu m-am aratat vreunui doctor, nici nu mi-am pus vreun leac pe rana, nu din virtute ci din lene, ferindu-ma sa umblu prin sate si orase si sa ingreunez pe cineva facandu-l sa se ingrijeasca de mine nevrednicul, temandu-ma de raspunsul ce voi avea sa-l dau in ceasul pe care-l si asteptam, vrajmasilor mei. Fericit este cel ce poate sa rabde, caci se face partas rabdarii lui Iov. Ma gandesc ca sunt si multe femei care au staruit rabdand in durerile lor trupesti, lasand totul in seama lui Dumnezeu, incat sa ma rusinez sa-mi spun barbat cu numele. Cea care sufera de curgerea sangelui parasindu-si gandirea de mai inainte, dupa ce vazuse ca doctorii trupesti nu i-au putut folosi la nimic macar ca cheltuise tot ce avea, si-a insusit o alta gandire si a alergat la Marele si Duhovnicescul Doctor ceresc, care tamaduieste si sufletele trupurilor. Astfel, boala a fugit speriata de porunca. Apoi cananeanca a lasat pe oamenii lumii, pe vrajitori, ghicitori vazand desertaciunea mestesugului lor si a venit la Stapanul strigand: ''Miluieste-ma, Fiul lui David'' si de la o margine a pamantului la alta s-a vestit tuturor ceea ce i-a facut ei Doctorul de oameni iubitor. Le las pe celelalte oprindu-ma doar la acestea doua, gandindu-ma ca doar voi putea ajunge si eu candva la credinta lor ca sa ma invrednicesc la fericire, caci imi ajung aceste doua femei ca sa ma dea de rusine nemaifiind nevoie sa mai aduc vorba de credinta si de smerenia sutasului care nu numai ca a lasat doctorii si vracii timpului si a cazut la Stapanul, ci s-a si socotit pe sine nevrednic sa-L duca in casa sa, ci I-a spus cu credinta puternica: ''Spune numai cu cuvantul si se va tamadui sluga mea''. Astfel marea lui credinta a fost laudata de chiar Mantuitorul celor de fata.
ˇ Cine are credinta in Hristos ca o teorie si nu trage din ea nici o concluzie pentru viata lui, avand de fapt o credinta lipsita de viata, de miezul ei cel viu si roditor, este tot un eretic pentru ca mai mult compromite credinta decat o slujeste.
ˇ Semnul ca cineva are nadejde in Dumnezeu este sa se scuture de tot gandul si grija trupului nemaiinchipuindu-si cumva ca are ceva al veacului acestuia caci altfel si-ar avea nadejdea in aceasta si nu in Dumnezeu.
_________________ Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt
|