Cunoastere, gnoza - ignoranta

ˇ Cel ce primeste cuvintele adevarului primeste pe Dumnezeu Cuvantul. Caci zice: ''Cel ce va primeste pe voi pe Mine ma primeste''. (Marcu Ascetul)

ˇ Cel ce zice ca cunoaste toate mestesugurile diavolului, se da pe sine ca desavarsit fara sa stie nimic. (Marcu Ascetul)

ˇ Unii numesc intelepti pe cei ce deosebesc lucrurile sensibile, dar intelepti sunt cei ce stapanesc voile lor. (Marcu Ascetul)

ˇ Daca esti iubitor de invatatura, fa-te iubitor si de osteneala. Caci simpla cunostinta ingamfa pe om. (Marcu Ascetul)

ˇ Adeseori, din negrija pentru fapte, se intuneca si cunostinta. Caci lucrurile, a caror implinire a fost nesocotita, s-au sters in parte si din amintire. (Marcu Ascetul)

ˇ Scriptura de aceea ne indeamna sa dobandim cunostinta lui Dumnezeu, ca sa-I slujim Lui cum se cuvine prin fapte. (Marcu Ascetul)

ˇ Nu pot fi iertate din inima greselile cuiva, fara cunostinta adevarata. Caci aceasta ii arata fiecaruia toate greselile cate le face. (Marcu Ascetul)

ˇ Mintea, care a uitat de cunostinta adevarata, se lupta pentru cele potrivnice, ca pentru unele ce-i sunt de folos. (Marcu Ascetul)

ˇ Tuturor relelor le premerge nestiinta; iar a doua dupa nestiinta e necredinta.

ˇ Cunostinta lucrurilor creste in proportie cu implinirea poruncilor; iar cunoasterea adevarului, pe masura nadejdii in Hristos. (Marcu Ascetul)

Cunoastere, gnoza - ignoranta

ˇ Cunostinta lucrurilor foloseste omului in vreme de ispita si de trandavie. Dar in vreme de rugaciune il pagubeste. (Marcu Ascetul)

ˇ Cel ce a invatat bine legea se teme de legiuitor; iar temandu-se de El se fereste de tot raul. (Marcu Ascetul)

ˇ Cel ce nu cunoaste judecatile lui Dumnezeu merge cu mintea pe un drum inconjurat de amandoua partile de prapastii si usor de rasturnat de orice vant. Cand e laudat, se umfla de mandrie; cand e dojenit, se otareste; cand ii merge bine, isi pierde cuviinta; cand ajunge in suferinte, se tanguieste; de intelege ceva cauta numaidecat sa arate; cand nu intelege, se face ca intelege; daca e bogat, se ingamfa; daca e sarac, se face ca nu e; cand se satura, e plin de indrazneala; cand posteste, se umple de slava desarta; cu cei ce-l mustra se ia la cearta; iar pe cei ce-l iarta ii socoteste prosti. Daca, prin urmare, cineva n-a dobandit, prin harul lui Hristos, cunostinta adevarului si frica de Dumnezeu, se raneste cumplit nu numai de patimi, ci si de alte intamplari. (Marcu Ascetul)

ˇ Intelepciunea nu sta numai in a cunoaste adevarul din inaltimea naturala, ci si in a rabda rautatea celor ce ne fac nedreptate, ca pe a noastra proprie. Caci cei ce raman la cea dintai se umfla de mandrie; iar cei ce au ajuns la a doua au dobandit smerenie in cugetare. (Marcu Ascetul)

ˇ Definitia cunostintei: a te uita pe tine cand te gandesti la Dumnezeu. (Diadoh al Foticeii)

ˇ Cuvantul duhovnicesc umple de siguranta simtirea mintii, caci e purtat de lucrarea dragostei ce izvoraste din Dumnezeu. De aceea mintea noastra se indeletniceste, fara sa fie silita, cu grairea despre Dumnezeu. Caci nu simte atunci vreo lipsa care provoaca grija. Fiindca atat de mult se largeste prin vederi, cat vrea lucrarea dragostei. Bine este deci sa asteptam totdeauna cu credinta, ca sa primim prin dragoste iluminarea pentru a cuvanta. Caci nimic nu e mai sarac decat cugetarea care, stand afara de Dumnezeu, filozofeaza despre Dumnezeu. (Diadoh al Foticeii)

ˇ Nici cel ce este inca luminat nu se cade sa se apropie de vederile duhovnicesti; nici cel invaluit din belsug de lumina bunatatii Preasfantului Duh sa nu inceapa a cuvanta, pentru ca lipsa luminii aduce nestiinta; iar belsugul nu ingaduie sa vorbeasca. Caci sufletul fiind atunci beat de dragoste catre Dumnezeu, vrea sa se desfateze cu glas tacut de slava Domnului. Prin urmare numai cel ce tine mijlocia iluminarii, trebuie sa purceada a grai despre Dumnezeu. Caci aceasta masura daruieste sufletului cuvinte pline de stralucire. Iar stralucirea iluminarii hraneste credinta celui ce graieste intru credinta. Caci randuiala este ca cel ce invata pe altii sa guste, prin dragoste, el mai intai din rodul cunostintei, asa cum plugarul care se osteneste trebuie sa se impartaseasca el mai intai din roade. (Diadoh al Foticeii)

ˇ Atat intelepciunea, cat si cunostinta, cat si celelalte daruri dumnezeiesti sunt ale unuia si aceluiasi Duh Sfant. Dar fiecare din ele isi are lucrarea sa deosebita. De aceea unuia i s-a dat intelepciune, altuia cunostinta intru acelasi Duh, marturiseste Apostolul. Cunostinta leaga pe om de Dumnezeu prin experienta, dar nu indeamna sufletul sa cuvanteze despre lucruri. De aceea unii dintre cei ce petrec in viata monahala sunt luminati de ea in simtirea lor, dar la cuvinte dumnezeiesti nu vin. Daca insa se da cuiva pe langa cunostinta si intelepciune, in duh de frica, lucru ce rar se intampla, aceasta descopera insasi lucrarea cunostintei, prin dragoste. Fiindca cea dintai obisnuieste sa lumineze prin traire, a doua prin cuvant. Dar cunostinta o aduce rugaciunea si linistea multa, cand lipsesc cu desavarsire grijile; iar intelepciunea o aduce meditarea fara slava desarta a cuvintelor Duhului, si mai ales harul lui Dumnezeu pe care o da. (Diadoh al Foticeii)

ˇ Cuvantul duhovnicesc pastreaza sufletul celui ce-l graieste pururi neiubitor de slava desarta. Caci mangaind toate partile sufletului prin simtirea inimii, il face sa nu mai aiba trebuinta de slava de la oameni. De aceea ii pazeste pururi cugetarea fara naluciri, prefacand-o intreaga in dragostea de Dumnezeu. Dar cuvantul intelepciunii lumesti il indeamna pe om pururi spre iubirea de slava. Caci neputand mangaia si satisface pe cei ce-l graiesc, prin experienta simtirii, le daruieste placerea laudelor, fiind el insusi o plasmuire a oamenilor iubitori de slava. Vom cunoaste deci fara ratacire aceasta inraurire a cuvantului lui Dumnezeu, daca vom cheltui ceasurile cand nu graim, in tacere lipsita de griji si in pomenirea fierbinte a lui Dumnezeu. (Diadoh al Foticeii)

ˇ Cand cercetam adancul credintei, se tulbura, dar cand il privim cu dispozitia simpla a inimii, se insenineaza. Caci adancul credintei, fiind apa uitarii relelor, nu rabda sa fie cercetat de cugetari iscoditoare. Sa plutim deci pe aceste ape cu simplitatea intelegerii, ca sa ajungem la limanul voii lui Dumnezeu. (Diadoh al Foticeii)

Cunoastere, gnoza - ignoranta

ˇ Cel ce s-a impartasit de sfanta cunostinta si a gustat din dulceata lui Dumnezeu, nu mai trebuie sa judece pe nimeni niciodata. Fiindca dreptatea capeteniilor lumii acesteia e coplesita cu totul de dreptatea lui Dumnezeu. Caci care ar fi deosebirea intre fiii lui Dumnezeu si oamenii veacului acestuia, daca dreptul acestora n-ar aparea ca nedesavarsit fata de dreptatea acelora? De aceea cel dintai se numeste drept omenesc, iar cea de-a doua dreptate dumnezeiasca. Astfel Mantuitorul nostru fiind ocarat nu raspundea cu ocara, dat la chinuri nu ameninta, ci rabda in tacere sa fie dezbracat si de haine si pentru mantuirea noastra a suferit durere; ba, ceea ce e mai mult, se ruga Tatalui pentru cei care il chinuiau. Dar oamenii lumii nu inceteaza sa se judece pana ce nu-si iau cu adaos inapoi lucrurile de la cei cu care se judeca, mai ales cand isi primesc dobanzile inainte de a li se plati datoria. Asa incat dreptul lor se face adeseori inceput de mare nedreptate. (Diadoh al Foticeii)

ˇ Toate darurile (harismele) Dumnezeului nostru sunt bune foarte si datatoare de toata bunatatea. Dar nici unul nu ne aprinde si nu ne misca inima asa de mult spre iubirea bunatatii Lui, cum o face harisma cuvantarii de Dumnezeu (teologia). Caci aceasta fiind un rod timpuriu al bunatatii lui Dumnezeu, daruieste sufletului cele dintai daruri. Ea ne face mai intai sa dispretuim cu bucurie toata dragostea de viata, ca unii ce avem, in locul poftelor stricacioase, ca bogatie negraita, cuvintele lui Dumnezeu. Apoi lumineaza mintea noastra cu focul care o preschimba, incat o face sa fie in comuniune cu duhurile slujitoare. Sa pasim deci, iubitilor, cu toata inima spre aceasta virtute, cei ce ne-am pregatit pentru ea. Caci ea este frumoasa, atotvazatoare si departeaza toata grija, hranind mintea cu cuvintele lui Dumnezeu in fulgerarile luminii negraite; ca sa nu spun multe, ea pregateste sufletul rational pentru comuniunea nedespartita cu Dumnezeu, prin Sfintii Prooroci, ca si intre oameni (o minune!) sa se cante limpede stapanirea lui Dumnezeu, in sunete dumnezeiesti, armonizate de aceasta dumnezeiasca aducatoare a miresei la mirele ei. (Diadoh al Foticeii)

ˇ Mintea cuvantatoare de Dumnezeu (teologica), indulcindu-si si incalzindu-si sufletul cu insesi cuvintele lui Dumnezeu, dobandeste nepatimirea in masura potrivita. Caci ''cuvintele Domnului, zice, sunt cuvinte curate, argint lamurit in foc pe seama pamantului''. Iar mintea cunoscatoare (gnostica), intarita prin experienta cu lucrul, se ridica mai presus de patimi. Dar si mintea cuvantatoare de Dumnezeu gusta din experienta celei cunoscatoare, daca se face pe sine mai smerita, precum si mintea cunoscatoare gusta din virtutea contemplativa (vazatoare), daca isi pastreaza neratacita puterea discriminatoare a sufletului. Caci nu se intampla ca sa se dea amandoua darurile in intregime fiecarei minti. Iar pricina este ca amandoua sa se minuneze de ceea ce are mai mult cealalta decat ea si asa sa sporeasca in ele smerita cugetare, impreuna cu ravna dreptatii. De aceea zice Apostolul: ''Unuia prin Duhul i s-a dat cuvant de intelepciune, altuia cuvant de cunostinta in acelasi Duh''. (Diadoh al Foticeii)

Curaj - frica, lasitate

ˇ Nu se cuvine ca sufletul rational si luptator sa se sperie si sa se infricoseze indata de patimile care vin asupra lui, ca nu cumva sa fie batjocorit de draci, ca fricos. Caci tulburat de nalucirile lumesti sufletul isi iese din limanul sau. Sa stim ca virtutile noastre sufletesti ni se fac inaintemergatoare ale bunurilor vesnice, iar pacatele de bunavoie pricini ale muncilor. (Antonie cel Mare)

ˇ Pregateste-te ca un luptator incercat. De vei vedea fara de veste vreo nalucire, nu te clinti. Chiar daca ai vedea sabie scoasa impotriva ta, sau lumina navalind spre vederea ta, nu te tulbura; sau de vei vedea vreo forma uracioasa si sangeroasa, sa nu-ti slabeasca sufletul. Ci stai drept, marturisind marturisirea cea buna si mai usor vei privi la vrajmasii tai. (Evagrie Ponticul)

ˇ Ingrijeste-te sa agonisesti multa cugetare smerita si barbatie, si ''rautatea lor nu se va atinge de sufletul tau si biciul nu se va apropia de cortul tau, ca ingerilor Sai va porunci ca sa te pazeasca pe tine'', iar acestia vor izgoni de la tine toata lucrarea potrivnica. (Evagrie Ponticul)

ˇ De te vor ameninta dracii, aratandu-se deodata din vazduh ca sa te inspaimante si sa-ti rapeasca mintea, sa nu te infricosezi de ei si sa nu ai nici o grija de amenintarea lor, caci ei se tem de tine, incercand sa vada daca le dai atentie, sau ii dispretuiesti cu desavarsire. (Evagrie Ponticul)

ˇ Despre frate duhovnicesc am cetit ca, rugandu-se el, a venit o naparca si s-a lipit de piciorul lui. Dar el nu a coborat mainile, mai-nainte de ce nu si-a implinit rugaciunea obisnuita. Si intru nimic nu s-a vatamat cel ce iubea pe Dumnezeu mai mult decat pe sine insusi. (Evagrie Ponticul)

ˇ Sa ai in rugaciunea ta ochi neimprastiat si, lepadandu-te de trupul si sufletul tau, traieste prin minte. (Evagrie Ponticul)

Curaj-frica

ˇ Frica este o insusire copilareasca pe care o manifesta sufletul imbatranit intru slava desarta. Frica este lipsa credintei aratata in asteptare plina de spaima a unor lucruri neprevazute. Este o presimtire a unei primejdii inchipuite, o cutremurare a inimii care se inspaimanta si se imputineaza pentru unele nenorociri indoielnice. Teama este lipsirea de orice certitudine chiar si in lucrurile cele mai sigure. (Scara - Sfantul Ioan Scararul)

ˇ Sufletul mandru care se bizuie numai pe sine este sclavul fricii, el se teme si fuge la cel mai mic zgomot sau umbre. (Scara - Sfantul Ioan Scararul)

ˇ Cei ce plang si nu se mai feresc de durere, nu se mai tem de nimic, dar cei predispusi la frica, chiar si dintr-un lucru mic se inspaimanta si de multe ori isi ies si din minti. (Sunt cei ce nu-si mai cruta trupul si asteapta cu hotarare orice li s-ar intampla, cautand ei de bunavoie suferinta.)

ˇ Omul fricos sufera de doua boli: de putinatatea credintei si de iubirea de trup. (Scara - Sfantul Ioan Scararul)

ˇ Cand cineva cade din masura chibzuielii, devine atat fricos cat si indraznet, caci sufletul sau este slabit. Omul cand pierde echilibrul interior nu se mai cunoaste pe sine si cade in astfel in extreme. (Scara - Sfantul Ioan Scararul)

ˇ Precum mormolocii ii infricoseaza pe prunci, asa si umbrele pe cei mandri. Nu este cu putinta ca cel ce se teme de Dumnezeu sa aiba frica, daca va zice ca afara de Dumnezeu nu se teme de altul. Frica de Dumnezeu da curaj de a birui orice frica lasa de ceva de pe pamant. Omul care crede stie ca Dumnezeu il va apara, sau ca daca va pierde in cele pamantesti, chiar viata sa, o va avea pe aceasta plina de toate bunatatile in cer. Cel ce are frica de cele pamantesti si nu se bizuie decat pe sine, se teme in chip real totdeauna de ele. Nici eul propriu, nici cele ale lumii nu-l asigura impotriva necazurilor si nenorocirilor. (Scara - Sfantul Ioan Scararul)

ˇ Precum apa stramtorata tasneste spre inaltime, asa de multe ori si sufletul stramtorat de primejdii urca spre Dumnezeu prin pocainta si se mantuieste. (Scara - Sfantul Ioan Scararul)

ˇ De la Hristos incoace nu mai poate spune nimeni: ''Doamne, om nu am'' caci toti il avem pe Hristos, dar Hristos lucreaza prin cei ce cred in El. (Scara - Sfantul Ioan Scararul)

Curaj-frica

ˇ Ce sa fac parinte ca mi-e frica? - Locuitorii cetatii se tem de barbari pana ce nu au ajutorul imparatului, dar cand afla ca a sosit in cetate generalul, nu se mai tem stiind ca acum are cine sa-i apere. Chiar de vor auzi ca se apropie barbarii, nu se ingrijoreaza avand pe cel ce se lupta pentru ei. Deci si noi, daca credem in Dumnezeu, nu ne vom mai teme de draci caci ne va trimite ajutorul Lui. (Sfintii Varsanufie si Ioan)

ˇ Un frate se infricosa tare de talhari si a destainuit Batranului frica sa. - Dumnezeu nu paraseste pe nimeni caci a zis: ''Nu te voi lasa, nici nu te voi parasi'' (Evrei 13,15), dar ne preda necredintei noastre. Sunt oare mai multi talhari care navalesc decat carele si puterile lui Faraon? Si stim cu totii ca printr-un cuvant si la un semn al Domnului au fost deodata inecate toate. Nu-ti aduci aminte cum i-a orbit pe cei ce veneau asupra lui Elisei? (IV Imparati 6,18) Cel ce stie sa izbaveasca de ispite pe credinciosi, Acela le-a facut si le face si acum pe toate. Cum vom uita oare Scriptura care zice: ''Domnul te va pazi pe tine de tot raul, pazi-va Domnul sufletul tau''. Si cum vom da uitarii cuvantul: ''Voua si perii capului va sunt numarati'', ori: ''Nici o vrabie nu va cadea in plasa fara stirea Tatalui vostru, nu e cu mult mai de pret omul decat o vrabie?'' O, frica - fiica a necredintei, pana unde m-ai coborat! Aceasta-i inspaimantatoare: orbeste mintea, moleseste inima, imputineaza sufletul si-i desparte pe oameni de Dumnezeu. Este sora lipsei de nadejde si-i mana pe oameni de la frica de Dumnezeu in tara pierzaniei. Frate, sa fugim de ea si sa-l desteptam pe Hristos din somn zicand: ''Stapane, mantuieste-ne ca pierim!'' si El sculandu-se, va certa navala vantului si o va potoli, iar noua ne va spune: ''Eu sunt, nu va temeti!'' Sa parasim deci toiagul de trestie si sa luam toiagul crucii in care se sprijinesc cei ce schiopateaza, prin care se scoala mortii, intru care se lauda Apostolul, cu care am fost izbaviti de pradarea diavolului, noi insine asezandu-ne langa Cel ce S-a rastignit pentru noi, caci El ne pastoreste pe noi oile Sale si prin El sunt alungati lupii poftitori de sange. (Crucea este puterea noastra de a ne depasi, este puterea pregatita noua de Hristos. El a rabdat-o pentru a intari firea omeneasca din El impotriva crutarii egoiste si pentru a ne comunica aceasta putere si noua. Pomenirea ei legata de semnul ei il aduce pe Hristos Insusi in noi, pe Hristos care a intarit firea Sa omeneasca rabdand crucea si care, in urma acestei intariri a biruit moartea. Nu putea invia Dumnezeu o fire omeneasca molesita imbracand-o in viata larga netrecatoare care reprezinta o suprema tarie ca pe un obiect. Ea insasi trebuie sa vina in intampinarea invierii sale, ca actul acestei tarii spirituale prin rabdarea durerilor opuse egoismului. Crucea este dovada milei lui Hristos pentru noi, dar si mijlocul pe care ni l-a daruit pentru a ne intari si a creste spre taria vietii generoase nesupusa mortii, ingustarii egoiste. In cruce il avem pe Hristos cu puterea Lui atotiubitoare dar ca sa ne insusim si noi aceasta putere. Prin ea alungam diavolii care ne supun cand suntem fricosi din egoism, prin ea suntem paziti in pasunea intinsa a hranei nemuritoare adusa noua de Hristos. Diavolul vrea sa ne faca fricosi ca sa ne predam si sa devenim astfel robii lui. Hristos ne vrea puternici, liberi, frati ai Lui si ai tuturor, partasi la puterea generozitatii si la slava Lui. Dracii ne robesc pentru ca de fapt nici ei nu sunt liberi fiind robi slabi ai patimii mandriei lor, lucrand sub stapanirea ei. (Sfintii Varsanufie si Ioan)

Curvia - curatia

ˇ Din patru lucruri se inmulteste curvia trupului: din somnul pe nesaturate, din glume si din impodobirea trupului. (Avva Isaia)

ˇ Neprihanit este cel ce nici macar in somn nu mai simte in sine vreo miscare cat de slaba a desfranarii. Neprihanit este cel ce a dobandit o totala insensibilitate fata de trupuri, oricare le-ar fi frumusetea, iar regula si definitia desavarsitei puritati consta in aceasta: a avea aceiasi atitudine catre cele insufletite si cele neinsufletite, rationale si cele lipsite de ratiune.

ˇ Cel care a dobandit neprihanirea sa nu-si inchipuie cumva ca a castigat-o prin forte proprii, caci este cu neputinta ca cineva sa-si biruiasca firea. Unde s-a biruit firea, este vadit ca acolo-i de fata Cel mai presus de fire.

ˇ Inceputul curatiei este neconsimtirea gandurilor spurcate si cand in timpul somnului apar scurgeri necauzate de imagini tulburatoare. Mijlocul este marcat de miscari firesti cauzate de indestularea bucatelor dar neinsotite de inchipuiri obscene si izbavire de orice scurgeri. Iar sfarsitul este moartea trupului fata de aceste miscari, inainte de moartea gandurilor (gandurile se mai pot ivi in minte dar trupul nu mai reactioneaza deloc).

ˇ Cel ce a alungat cainele acesta cu ajutorul rugaciunii se aseamana celui ce lupta cu un leu, dar cel ce il infrange pe acesta cu impotrivirea in cuvant se aseamana celui ce-si urmareste dusmanul. Cel care respinge dintr-o data navala lui, desi se afla inca in trup, s-a sculat din sicriu.

ˇ Daca semnul adevaratei puritati este disparitia inchipuirilor din timpul somnului sau insensibilitatea fata de ele, apoi culmea desfranarii este aceea de a avea scurgeri treaz fiind in urma gandurilor care ne umbla prin minte.

ˇ Sa nu crezi trupului atata vreme cat traiesti si sa nu-i dai indrazneala pana nu te vei intalni cu Hristos.

ˇ Nu indrazni sa crezi ca infranandu-te nu vei mai putea cadea, caci un oarecare nemancand nimic a fost aruncat din cer (Cel ce crede ca infranandu-se nu va cadea, zamisleste mandria si prin aceasta a si cazut precum a cazut si satana din cer fara sa manance nimic.)

ˇ Bine a spus oarecare dintre gnostici atunci cand au definit indepartarea de lume ca pe o dusmanie fata de trup si lupta impotriva stomacului.

ˇ In general vorbind, caderile la cei incepatori provin intotdeauna din desfatarea cu mancari, la cei de mijloc, din mandrie, de care e adevarat, nu sunt scutiti nici cei dintai, iar in cei ce se apropie de desavarsire, numai din osandirea aproapelui

Curvia - curatia

ˇ Nu incerca sa alungi demonul desfranarii prin rationamente si argumente contrarii pentru ca acesta este mult prea puternic ca sa fie catusi de putin afectat de acestea, ca unul ce are in ajutor inclinarile rele ale propriei noastre firi.

ˇ Cel ce voieste sa-si biruie trupul sau sa se lupte prin puterea proprie, in zadar alearga caci de nu va nimici Domnul casa trupului si nu o va zidi pe cea a sufletului in zadar posteste, privegheaza cel ce vrea sa o strice.

ˇ Pune inaintea Domnului slabiciunea firii tale recunoscand intru toate neputinta proprie si vei lua darul neprihanirii pe nesimtite.

ˇ Cand diavolul voieste sa arunce doua persoane intr-o legatura de rusine, dupa ce cearca slabiciunea ambelor parti, de indata arunca focul patimii acolo unde stie ca prinde mai repede.

ˇ Sa fim atenti si in aceasta ca sa observam care este dulceata care ne-o procura demonul desfranarii prin cantarea de psalmi.

ˇ Sa ne ferim de pipait si atingere caci negresit ne vom pangari trupeste, nimic nefiind mai primejdios decat acest simt. Adu-ti aminte de cel ce si-a infasurat mana in rasa cand a voit sa-si ajute mama bolnava si fa-ti mana moarta spre a nu te apropia de cele firesti ori nefiresti, de trupul tau sau al altuia. (Maica faptei este atingerea, precum a acesteia - vederea si a acesteia - auzul si mirosirea. Deci, daca cineva nu vine condus de acestea la atingere ci cade mai degraba cu gandul, nu vine la fapta; mai bine zis nu se napusteste spre fapta rea - de aceea sa fugim incepand chiar de la privire.)

ˇ Negresit, nimeni nu trebuie sa se atinga cu mainile sau cu un alt madular, chiar de-ar fi rude apropiate; si nu numai aceasta, dar nici macar sa nu tinem dezgolit vreun madular al nostru, mai ales daca cineva este razboit de trup. Nici sa nu ne scarpinam, caci atingerea e maica pacatului.

ˇ Aducerea aminte de moarte sa se culce si sa se scoale cu tine, tot asa si rugaciunea lui Iisus, caci nu vei afla alte ajutoare mai mari ca acestea in somn. Cand ne intindem pe asternut trebuie sa fim cu multa grija pentru ca in timpul somnului mintea singura fara de trup se lupta cu demonii prin gandurile ce-au strabatut-o in timpul zilei, iar daca gandurile ce ne-au preocupat au fost indreptate spre placerile trupesti, mintea va fi o tradatoare a cauzei sale insati si a trupului.

ˇ Nimeni sa nu se invoiasca a se gandi ziua la nalucirile sale din timpul somnului, caci intentia demonilor este aceea de a ne pangari starea de veghe cu cele visate.

ˇ In vremea razboiului desfranarii de un real ajutor este: sacul, cenusa, starea in picioare de toata noaptea, foamea, limba arsa de sete, asezarea in cosciug si inainte de toate umilinta. De neaparata trebuinta este ajutorul unui parinte sau a unui frate sarguincios caci ar fi o minune sa se poata mantui din ocean o corabie singura.

Curvia - curatia

ˇ Inviere in aceasta viata pamanteasca este cea venita prin schimbarea moravurilor caci cand desfranatul se face neprihanit si lacomul - milostiv si cel aspru - bland, a venit la inviere inca aici ca o arvuna a celei viitoare. Si cum e aceasta inviere? Prin faptul ca pacatul a fost omorat si dreptatea s-a inaltat, caci viata cea veche a incetat si cea a tot noua si ingereasca e traita. La invierea de obste trupul fiind total induhovnicit intr-o comuniune dialogica cu Dumnezeu va fi cu totul neprihanit, deci nestricacios.

ˇ Sa fugim, ca sa nu vedem, nici sa auzim de fructul din care ni s-a poruncit sa nu gustam caci m-as mira sa ne socotim mai tari decat proorocul David. (Priveste aici folosul mutarii din locul care favorizeaza pacatul, caci Duhul Sfant invatand pe parinti ca cel ce se invoieste isi poate schimba moravurile din schimbarea locului, acesta striga: ''fugiti de locul caderilor!'' Cel ce nu se departeaza de pricinile patimilor, e atras cu voie si fara voie de pacat iar pricinile pacatului sunt acestea: vinul, femeile, bunastarea si propasirea trupului; nu pentru ca acestea sunt prin fire pacat, ci pentru ca firea inclina prin ele spre faptuirea pacatului. De aceea omul trebuie sa se pazeasca cu sarguinta.)

ˇ Multe sunt chipurile in care lucreaza sarpele poftei trupesti: celor necercati le insufla sa guste numai din acea dulceata si pe urma sa inceteze; pe cei cercati ii starneste ticalosul la aducere aminte. Multi din cei dintai sunt razboiti din necunoasterea raului, dar ceilalti sufera razboaie ca unii ce-au trecut deja prin tina acestei uraciuni, dar de multe ori se intampla si dimpotriva.

ˇ Gasim la parintii care lamuresc lucrurile in chipul cel mai amanuntit si un alt inteles subtire al gandurilor viclene - un impuls care apare brusc si nu-i lasa timp de gandit celui atacat, dezlantuind cu putere in el focul pacatului. Nimic nu apare cu o miscare atat de surprinzatoare si rapida mai greu de observat ca aceasta a curviei, care-si face prezenta in suflet chiar si numai de la o simpla amintire asupra careia mintea nu apuca sa staruie. Daca a reusit cineva sa inteleaga o astfel de subtilitate prin ajutorul lacrimilor sa ne invete si pe noi cum se poate curvi numai dintr-o singura privire, din pipait, dintr-o atingere neatenta de cineva sau din ascultarea vreunei melodii - fara chiar a avea timp sa cugete catusi de putin. (Este vorba despre ganduri sau imagini care urca dintr-o data si pe nesimtite din regiunile inferioare ale sufletului, din ''subconstient'' pentru a dezlantui o patima. Robirea urmeaza insotirii si cere timp si un mod de dezvoltare dar uneori este unita cu rapirea si se produce repede, fara a mai fi nevoie de obisnuinta, fara timp si fara un teren deja pregatit. Ea aduce vatamarea prin simple ganduri si simtiri in vremea in care suntem rapiti.)

ˇ Gandurile patimase se nasc din simturile trupului, din amintirea experientelor patimase anterioare, printr-o vedere placuta, printr-o atingere a vreunui trup, prin mirosirea unei bune miresme, prin auzirea vreunui glas dulce. Sa invete acestea cel ce poate in Domnul, caci ele sunt foarte folositoare si trebuincioase celor ce se indeletnicesc cu faptuirea prin cunostinta, dar pentru cel ce lupta in simplitatea inimii acestea nu-i sunt de folos caci cunostinta nu este a tuturor. Cu toate acestea nici fericita simplitate nu o au toti ca pavaza fata de vicleniile dracilor.

ˇ Demonul acesta pandeste si observa cu atentie vremurile prielnice mai mult decat ceilalti cautand ticalosul sa ne razboiasca mai ales atunci cand nu putem sa ne rugam si trupeste impotriva lui. Este de folos celor ce n-au dobandit inca adevarata rugaciune a inimii sa-si chinuie trupul intru rugaciunea cea exterioara: intinderea mainilor, lovirea pieptului, ridicarea ochilor intru curatie spre cer, murmurul gemetelor si deasa plecare a genunchilor. Neputind deseori face acestea din pricina persoanelor care sunt de fata, demonii tocmai atunci se reped si ne razboiesc, neavind inca taria sa le rezistam prin statornicia mintii si prin puterea nevazuta a rugaciunii, vrand nevrind incepem sa slabim in fata lor. retrage-te atunci in graba intr-un loc ferit si aici ridica privirile spre cer, intinde-ti mainile in forma de cruce fara a le misca pentru ca prin aceasta infatisare sa rusinezi pe Amalic si sa-l biruiesti. Striga catre Cel ce te poate mantui, nu prin cuvinte pretentioase, ci prin vorbe smerite. Incepe mai intai de toate cu : ''Miluieste-ma ca neputincios sunt'' si atunci vei simti puterea Celui Preainalt si vei izgoni in chip nevazut pe cei nevazuti, prin ajutor nevazut. Cel ce s-a obisnuit sa se roage astfel il va putea izgoni repede chiar si numai cu sufletul singur pe vrajmas caci al doilea lucru este darul dat de Dumnezeu lucratorilor celui dintai, lucru care este conform dreptatii.

ˇ Cine a biruit trupul? Cel ce si-a zdrobit inima; dar cine si-a zdrobit inima? Cel ce s-a tagaduit pe sine, caci cum nu se va zdrobi cel ce a murit voii sale?

ˇ Exista un demon care atunci cand ne intindem in pat ne sageteaza cu cugete pacatoase si josnice pentru ca descurajandu-ne ca avem astfel de ganduri spurcate sa nu ne mai ridicam la rugaciune impotriva lui si astfel adormind in ganduri murdare sa avem visuri intinate.

ˇ Daca desfranarea sta in aceea ca cel stapanit de ea se infierbanta si dupa animalele necuvantatoare, firea nepatimirii are fata de toate o simtire ca fata de cele neinsufletite.

ˇ Cauta pastorule virtutea fara de care nu va putea vedea nimeni pe Domnul si fa-i pe fiii tai sa o castige inainte de toate pe aceasta, izbavindu-i pe ei cu totul de vederea oricarei fete netede si asemanatoare celor femeiesti.

Curvia - curatia

ˇ Daca pazim trupul nepatat de atingerea femeii, dar inima noastra se uneste cu gandurile spurcate, nu avem nici un folos.

ˇ Sa n-ai prietenie prea mare cu careva de aceeasi varsta caci aceasta stare de suflet nu te lasa sa ajungi la plans. Infraneaza-ti ochii sa nu ia aminte la cineva si nu vei umple inima ta de cumplita indrazneala care duce la pierzanie sigura.

ˇ Tineretea trebuie sa se pazeasca in toate cu mare grija caci diavolul ii doboara repede pe tineri. Mai intai incep sa vorbeasca cand se intalnesc ca pentru folosul sufletului, ba de multe ori chiar si fara acest motiv. Dupa aceea trec la altele cum ar fi pofta, indrazneala, clevetirea si alte multe rele. Asa se implineste cu ei spusa: ''Incepand de la duh, acum sfarsiti in trup? Toate acestea le-ati patimit in zadar.'' Asa ajung tinerii la cadere: de la a incepe sa vorbeasca unii cu altii fara judecata si de a sedea impreuna. Masura iubirii lor intreolalta aceasta sa fie: sa nu se cleveteasca unii pe altii, sa nu se urasca, sa nu se iubeasca pentru frumusetea trupului, nici pentru vreo lucrare trupeasca oarecare; sa nu sada unii cu altii fara de mare trebuinta ca sa nu cada in indrazneala care nimiceste roadele monahului si-l lasa ca pe un pom uscat caci spune Apostolul ca vorbirile rele strica obiceiurile bune. (I Cor. 15,33)

ˇ Ce sa fac parinte caci sunt tulburat de gandul desfranarii? - Chinuieste-te cat poti ca aceasta iti sta in putere, dar nu te increde in aceasta, ci in iubirea si acoperamantul lui Dumnezeu. Si nu lancezi caci lancezeala este inceputul tuturor relelor si pe langa aceasta pazeste-ti ochii cu desavarsire.

ˇ De e nevoie sa vorbesti cu unii, cheama numele Domnului in ajutor zicand: ''Doamne Iisuse, acopera-ma si ajuta slabiciunii mele!'' si indrazneste caci va sfarama sageata vrajmasilor caci numele Lui pricinuieste nelucrarea raului.

ˇ Ce inseamna cuvantul: ''Ia seama sa nu te rapeasca gandul curviei''? - Acest cuvant se potriveste nu numai curviei, ci si altor pacate; aceasta o patimeste mintea din pricina imprastierii, deci omul trebuie sa se adune in sine zicand: ''Doamne, iarta-ma pentru numele Tau cel sfant ca din negrija mea mi s-a intamplat acestea si izbaveste-ma de imprastiere si de toata cursa vrajmasului ca a Ta este slava in veci. Amin.

ˇ Cand vrajmasul a uscat izvorul lacrimilor din inima ta, l-a umplut pe cel de sub pantecele tau.

ˇ De unde vine pornirea trupului? - pornirea trupului vine din negrija caci negrija mana fara sa-ti dai seama sa judeci si sa osandesti pe aproapele si asa te tradeaza. Cand Israil slujea cu adevarat lui Dumnezeu, Acesta il pazea de dusmani, dar cand nu se mai ingrijea sa-I slujeasca cu adevarat, Dumnezeu ii lasa pe dusmanii lui sa-l asupreasca.

ˇ Supararea ta din pricina curviei vine de la gandurile tale impotriva aproapelui si de la judecarea lui, dar si de la familiaritatea indrazneata cu cei cu care ti-am spus sa nu mai ai aceasta indrazneala.

ˇ De multe ori am fost ispitit si eu in tineretea mea de catre dracul curviei dar m-am ostenit luptand cu gandurile, impotrivindu-ma si neinvoindu-ma cu ele caci puneam inaintea ochilor chinurile cele vesnice si facand astfel in fiecare zi vreme de sapte ani, m-a usurat Dumnezeu de ele. Acestei ispite ii pune capat rugaciunea neincetata insotita de plans. Deci nu te lasa slabit de demoni ca sa privesti la acea fata de care esti ispitit ori sa intri in vorba cu acela si chiar de-ai ajunge fara voia ta sa te intalnesti cu el, trage-ti privirea de la el cu iscusinta, cu frica si cu hotarare si sa nu-ti predai auzul glasului sau. Iar daca acel frate ar intra in vorba cu tine de la sine sau s-ar aseza langa tine fara sa stie ca te ispiteste departeaza-te de el cu iscusinta in chip cuviincios si fara graba. Spune gandului tau: ''Adu-ti aminte de judecata cea infricosatoare a lui Dumnezeu si de rusinea ce o vor suferi cei ce fac cele spurcate.'' Lupta deci cu putere impotriva gandurilor tale si vei afla prin rugaciunea sfintilor ajutorul lui Dumnezeu.

ˇ Din negrija, uitare si nepasare mintea se orbeste treptat si ajunge sa ia aminte la cel pe care-l poftesti, apoi graieste omul cu el nascocind motive ca sa-i graiasca si sa sada impreuna cu el venind astfel pe toate caile la implinirea poftei sale. A lasa gandul sa zaboveasca in acestea inseamna a mari razboiul care duce in cele din urma la cadere sigura, daca nu cu trupul, macar cu duhul prin indulciri. Si asa ajunge omul sa-si aprinda singur foc in sine. Insa inima celui ce voieste cu adevarat sa se mantuiasca se teme sa primeasca samanta.

ˇ Cel trimis la Judecata de apoi in iad e descoperit cu toate faptele lui de rusine in fata tuturor, fapte pe care nici cel mai sofisticat rationament nu le mai poate acoperi pentru vreunii mai naivi. Iadul va fi locul celor cinici care-si recunosc fara rusine caracterul urat al faptelor lor - este o resemnare intr-o stare de scarba pe care si-o recunosc toti in mod reciproc.