|
Cunoastere, gnoza - ignoranta
ˇ Cunostinta lucrurilor foloseste omului in vreme de ispita si de trandavie. Dar in vreme de rugaciune il pagubeste. (Marcu Ascetul)
ˇ Cel ce a invatat bine legea se teme de legiuitor; iar temandu-se de El se fereste de tot raul. (Marcu Ascetul)
ˇ Cel ce nu cunoaste judecatile lui Dumnezeu merge cu mintea pe un drum inconjurat de amandoua partile de prapastii si usor de rasturnat de orice vant. Cand e laudat, se umfla de mandrie; cand e dojenit, se otareste; cand ii merge bine, isi pierde cuviinta; cand ajunge in suferinte, se tanguieste; de intelege ceva cauta numaidecat sa arate; cand nu intelege, se face ca intelege; daca e bogat, se ingamfa; daca e sarac, se face ca nu e; cand se satura, e plin de indrazneala; cand posteste, se umple de slava desarta; cu cei ce-l mustra se ia la cearta; iar pe cei ce-l iarta ii socoteste prosti. Daca, prin urmare, cineva n-a dobandit, prin harul lui Hristos, cunostinta adevarului si frica de Dumnezeu, se raneste cumplit nu numai de patimi, ci si de alte intamplari. (Marcu Ascetul)
ˇ Intelepciunea nu sta numai in a cunoaste adevarul din inaltimea naturala, ci si in a rabda rautatea celor ce ne fac nedreptate, ca pe a noastra proprie. Caci cei ce raman la cea dintai se umfla de mandrie; iar cei ce au ajuns la a doua au dobandit smerenie in cugetare. (Marcu Ascetul)
ˇ Definitia cunostintei: a te uita pe tine cand te gandesti la Dumnezeu. (Diadoh al Foticeii)
ˇ Cuvantul duhovnicesc umple de siguranta simtirea mintii, caci e purtat de lucrarea dragostei ce izvoraste din Dumnezeu. De aceea mintea noastra se indeletniceste, fara sa fie silita, cu grairea despre Dumnezeu. Caci nu simte atunci vreo lipsa care provoaca grija. Fiindca atat de mult se largeste prin vederi, cat vrea lucrarea dragostei. Bine este deci sa asteptam totdeauna cu credinta, ca sa primim prin dragoste iluminarea pentru a cuvanta. Caci nimic nu e mai sarac decat cugetarea care, stand afara de Dumnezeu, filozofeaza despre Dumnezeu. (Diadoh al Foticeii)
ˇ Nici cel ce este inca luminat nu se cade sa se apropie de vederile duhovnicesti; nici cel invaluit din belsug de lumina bunatatii Preasfantului Duh sa nu inceapa a cuvanta, pentru ca lipsa luminii aduce nestiinta; iar belsugul nu ingaduie sa vorbeasca. Caci sufletul fiind atunci beat de dragoste catre Dumnezeu, vrea sa se desfateze cu glas tacut de slava Domnului. Prin urmare numai cel ce tine mijlocia iluminarii, trebuie sa purceada a grai despre Dumnezeu. Caci aceasta masura daruieste sufletului cuvinte pline de stralucire. Iar stralucirea iluminarii hraneste credinta celui ce graieste intru credinta. Caci randuiala este ca cel ce invata pe altii sa guste, prin dragoste, el mai intai din rodul cunostintei, asa cum plugarul care se osteneste trebuie sa se impartaseasca el mai intai din roade. (Diadoh al Foticeii)
ˇ Atat intelepciunea, cat si cunostinta, cat si celelalte daruri dumnezeiesti sunt ale unuia si aceluiasi Duh Sfant. Dar fiecare din ele isi are lucrarea sa deosebita. De aceea unuia i s-a dat intelepciune, altuia cunostinta intru acelasi Duh, marturiseste Apostolul. Cunostinta leaga pe om de Dumnezeu prin experienta, dar nu indeamna sufletul sa cuvanteze despre lucruri. De aceea unii dintre cei ce petrec in viata monahala sunt luminati de ea in simtirea lor, dar la cuvinte dumnezeiesti nu vin. Daca insa se da cuiva pe langa cunostinta si intelepciune, in duh de frica, lucru ce rar se intampla, aceasta descopera insasi lucrarea cunostintei, prin dragoste. Fiindca cea dintai obisnuieste sa lumineze prin traire, a doua prin cuvant. Dar cunostinta o aduce rugaciunea si linistea multa, cand lipsesc cu desavarsire grijile; iar intelepciunea o aduce meditarea fara slava desarta a cuvintelor Duhului, si mai ales harul lui Dumnezeu pe care o da. (Diadoh al Foticeii)
ˇ Cuvantul duhovnicesc pastreaza sufletul celui ce-l graieste pururi neiubitor de slava desarta. Caci mangaind toate partile sufletului prin simtirea inimii, il face sa nu mai aiba trebuinta de slava de la oameni. De aceea ii pazeste pururi cugetarea fara naluciri, prefacand-o intreaga in dragostea de Dumnezeu. Dar cuvantul intelepciunii lumesti il indeamna pe om pururi spre iubirea de slava. Caci neputand mangaia si satisface pe cei ce-l graiesc, prin experienta simtirii, le daruieste placerea laudelor, fiind el insusi o plasmuire a oamenilor iubitori de slava. Vom cunoaste deci fara ratacire aceasta inraurire a cuvantului lui Dumnezeu, daca vom cheltui ceasurile cand nu graim, in tacere lipsita de griji si in pomenirea fierbinte a lui Dumnezeu. (Diadoh al Foticeii)
ˇ Cand cercetam adancul credintei, se tulbura, dar cand il privim cu dispozitia simpla a inimii, se insenineaza. Caci adancul credintei, fiind apa uitarii relelor, nu rabda sa fie cercetat de cugetari iscoditoare. Sa plutim deci pe aceste ape cu simplitatea intelegerii, ca sa ajungem la limanul voii lui Dumnezeu. (Diadoh al Foticeii)
_________________ Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt
|